Catedrala Mântuirii Neamului este cea mai mare biserică ortodoxă din lume, un edificiu monumental ridicat pe Dealul Arsenalului, lângă Palatul Parlamentului, loc încărcat de semnificație istorică, unde în perioada comunistă au fost demolate mai multe biserici pentru a face loc noii arhitecturi de stat. Construcția, începută efectiv în anul 2010, a durat 15 ani, iar costurile totale se ridică la 270 de milioane de euro.
Mobilizarea pentru eveniment este una națională. Mii de pelerini din întreaga țară se îndreaptă spre București, iar în unele județe, pregătirile au început încă de la primele ore ale dimineții.
„Aproximativ 150 de pelerini s-au adunat astăzi în fața Săli Sporturilor din Cluj-Napoca, de unde au plecat spre București cu trei autocare. Ei vor participa mâine la slujba de sființire a picturii Catedralei Naționale, un eveniment religios de amploare.
Alte grupuri de credincioș din Cluj s-au îmbarcat din diverse parohii, astfel că numărul total al participanților din județ depășește 1.000. Noi am vorbit cu o parte dintre ei și să știți că ne-au mărturisit că e un eveniment important pentru ei, astfel că și-au rezervat loc în autocare chiar și cu patru luni înainte de eveniment.
Mobilizarea este una națională. Din Maramureș circa 300 de pelerini s-au adunat la Catedrala Sfânta Treime din Baia Mare, unde participă la o slujbă de rugăciune și primesc bine cuvântarea preoților înainte de plecare”, arată Digi 24.
Catedrala Mântuirii Neamului, ridicată pe Dealul Arsenalului, depășește în înălțime clădirea Parlamentului României – considerată până acum cea mai mare clădire administrativă din Europa. Monumentalul lăcaș are o înălțime de 127 de metri, o suprafață interioară de peste 13.000 de metri pătrați și oferă, de la ferestrele superioare, o panoramă completă asupra Bucureștiului.
Din cele aproape 400 de ferestre, 120 sunt vitralii, iar lumina naturală se combină cu strălucirea celor cinci candelabre din bronz, decorate cu pietre albe și cruci patriarhale. Catedrala este prevăzută cu opt lifturi și șase clopote, care cântăresc împreună 33 de tone, cel mai mare dintre ele fiind și cel mai mare clopot cu balans liber din lume, cu o înălțime de peste trei metri și o durată de viață estimată la 400 de ani.
Cele șase clopote sunt amplasate la peste 60 de metri înălțime, în turnul clopotniță, și vor putea fi auzite până la 15 kilometri distanță – practic, din toate colțurile Capitalei. Totodată, cele 28 de uși din bronz ale Catedralei sunt coordonate electronic, putând fi deschise simultan în caz de urgență.
Un alt record al edificiului îl reprezintă rezistența la cutremure. Clădirea a fost proiectată să suporte seisme cu magnitudine de peste 8,5 pe scara Richter, una dintre cele mai ridicate valori din lume pentru un edificiu religios.
Potrivit Patriarhiei Române, evenimentul religios va începe duminică dimineață, de la ora 07.30, cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor format din trei ierarhi din Capitală, 67 de preoți și 12 diaconi desemnați de eparhiile Patriarhiei Române. La ora 10.15 este programată sosirea la Catedrala Națională a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului Daniel.
Între orele 10.30 și 12.30 va avea loc Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, săvârșită de cei doi patriarhi, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. La final, va fi citit Actul de sfințire.
După ceremonia oficială, primii care se vor închina în Sfântul Altar vor fi invitații oficiali, urmați de grupurile din eparhii. Credincioșii vor putea intra în interiorul Catedralei începând cu ora 20.00.
Conform organizatorilor, în timpul slujbei, accesul în interior va fi permis doar celor 2.500 de invitați oficiali, din cauza capacității limitate a spațiului. Cu toate acestea, în jurul lăcașului sunt așteptați zeci de mii de pelerini, veniți să participe la momentul istoric al sfințirii celui mai mare edificiu religios ortodox din lume.