Dispar banii cash. Euro digital e pregătit pentru lansare în 2029

Banca Centrală Europeană are în vedere lansarea monedei euro digital și insistă ca UE să adopte rapid cadrul legal, pentru un sistem de plăți mai puțin dependent de companiile americane.
Mircea Filipescu
29 oct. 2025, 16:59
Dispar banii cash. Euro digital e pregătit pentru lansare în 2029

Banca Centrală Europeană va continua să pună bazele pentru moneda euro digitală după încheierea actualei faze pregătitoare, în cursul acestei luni, şi are în vederea lansarea monedei euro digitale peste patru ani, conform Agerpres.

Miniștrii de finanțe din zona euro și-au dat acordul asupra limitelor de deținere pentru clienți, dar nu a fost aprobat încă un plafon numeric final. Instituția va continua pregătirea după finalul fazei actuale, iar următorul pas urmează să fie confirmat la o reuniune a oficialilor europeni programată în această săptămână la Florența, potrivit Bloomberg.

Băncile se tem că își vor pierde depozitele în euro

Începută în 2023, faza de pregătire include elaborarea regulilor de funcționare ale monedei digitale, selectarea furnizorilor pentru platforma tehnică, testarea utilizării în scenarii reale, inclusiv plăți offline, și consultări cu operatori economici, consumatori și instituții. Obiectivul este ca euro digital să fie gata de lansare în 2029, însă avansul proiectului depinde în continuare de acordul politicienilor de la Bruxelles asupra reglementărilor necesare.

Când se schimbă banii în România, anunţul oficial de la BNR despre trecerea la euro. Scandal uriaş mistico-religios în Bulgaria din cauza euro
Principalele obstacole vin din partea unor eurodeputați care ar prefera o soluție privată alternativă în locul celei propuse de BCE, temându-se că accesul direct al consumatorilor la o monedă emisă de banca centrală ar putea slăbi rolul băncilor comerciale și ar modifica structura pieței de plăți.
Pentru a păstra rolul intermediarilor în sistemul de plăți, BCE lucrează și la o variantă a euro digital destinată exclusiv tranzacțiilor dintre instituții financiare. În iulie, banca a aprobat un plan ce permite decontarea operațiunilor prin tehnologia registrelor distribuite, utilizând bani ai băncii centrale.

Oficialii europeni avertizează că dependența Europei de companii americane precum Visa, Mastercard și PayPal rămâne prea mare. În același timp, temerile că stablecoin-urile susținute de dolar ar putea câștiga teren în Europa, mai ales după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, impulsionează proiectul.

Se schimbă banii, România va trece direct la euro digital. Anunţul Băncii Europene şi reacţia lui Mugur Isărescu

Spania consideră că un acord între statele membre este posibil în 2025. „Trebuie să transmitem un mesaj politic puternic: acesta este un proiect prioritar”, a declarat ministrul economiei, Carlos Cuerpo, subliniind că cele mai multe aspecte tehnice au fost deja rezolvate.

Plafon pentru persoanele fizice

În paralel, BCE lucrează și la soluții pentru îmbunătățirea confidențialității, inclusiv plăți offline cu anonimat apropiat de numerar, precum și la dezvoltarea unui instrument digital dedicat tranzacțiilor financiare angro.
Pentru persoanele fizice se ia în calcul o limită privind suma maximă de euro digital pe care o pot deține într-un portofel digital emis de Banca Centrală Europeană, în jur de 3 000 euro per persoană. Ideea este ca moneda digitală să fie folosită în principal pentru plăți, fără să afecteze masiv depozitele din sistemul bancar.

Preşedinta BCE, Christine Lagarde, şi alţii cer progrese mai rapide pentru consolidarea autonomiei strategice în perioade de tensiuni geopolitice accentuate. Acest lucru se va reflecta şi în comunicatul de presă care va fi publicat la finalul reuniunii de joi, au declarat sursele.

Preşedinta BCE, Christine Lagarde, şi alţii cer progrese mai rapide pentru consolidarea autonomiei strategice în perioade de tensiuni geopolitice accentuate. Acest lucru se va reflecta şi în comunicatul de presă care va fi publicat la finalul reuniunii de joi, au declarat sursele.

Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze. Data potenţială de lansare a monedei euro digitale a fost lansată public pentru prima dată de un membru în Consiliul Executiv al BCE, Piero Cipollone, care la un eveniment organizat de Bloomberg în luna septembrie a declarat că „mijlocul anului 2029 ar putea fi o evaluare corectă”. Actuala faza pregătitoare a urmat unei perioade de investigaţie de doi ani.

BCE a intensificat, de asemenea, lucrările la o monedă digitală angro pentru banca centrală. În iulie, instituţia de la Frankfurt a aprobat un plan care ar trebui să permită decontarea tranzacţiilor cu tehnologia registrelor distribuite – sau DLT – utilizând banii băncii centrale.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cele mai tari glume după ce Ianis Hagi a fost lăsat în afara lotului la meciul România – Bosnia. Foto
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Cât este indemnizația de șomaj în 2026 și cât timp o poți primi. Peste 5.400 de șomeri erau înregistrați în București la finalul verii
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte