Deputaţii ruşi vor să interzică prin lege o formaţie americană care a ridiculizat drapelul Rusiei

Deputaţii ruşi au iniţiat duminică o propunere de lege prin care solicită ca intrarea în Rusia să fie de acum înainte interzisă pentru grupul rock Bloodhound Gang, al cărui basist şi-a băgat drapelul rusesc în pantaloni, în timpul unui concert susţinut sâmbătă în Ucraina, informează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
04 aug. 2013, 18:45
Deputaţii ruşi vor să interzică prin lege o formaţie americană care a ridiculizat drapelul Rusiei

„Să nu-i spuneţi asta lui Putin”, a spus basistul către public, după ce şi-a scos drapelul rus prin partea din spate a pantalonilor, aruncându-l apoi în public.

Trupa Bloodhound Gang urma să cânte duminică în oraşul Anapa, în sudul Rusiei, însă organizatorii Festivalului Kubana au retras invitaţia oferită grupului american şi, în faţa ostilităţii cu care au fost primiţi după sosirea în oraş, membrii formaţiei americane au preferat să părăsească Rusia.

„Aceşti idioţi nu vor cânta pe scenă”, a declarat ministrul Culturii Vladimir Medinsky pe blogul său, în timp ce alţi lideri politici din Rusia au mers şi mai departe, cerând ca membrii trupei să fie daţi în judecată.

„Ar fi trebuit să fie trimişi la închisoare pentru ceea ce au făcut”, a declarat într-un mesaj postat pe Twitter guvernatorul regiunii Krasnodar, Alexandr Tkacev.

Basistul formaţiei americane şi-a cerut scuze ulterior, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a calma spiritele.

„Ne întrebăm cine i-a invitat în Rusia, cine a organizat concertele, cine le-a oferit o scenă, cine i-a plătit”, a declarat vicepreşedintele Parlamentului rus Serghei Neverov. „Mă întreb oare de ordinele cui ascultă acest grup”, a adăugat Neverov, care a cerut apoi iniţierea unei anchete.

„Toţi membrii acestui grup ar trebui interzişi în Rusia, la fel şi familiile lor”, a adăugat un alt politician cu rang înalt al partidului pro-Kremlin Rusia Unită, Alexei Isaiev.

Formaţia Bloodhound Gang a părăsit Rusia sâmbătă seară, după ce a fost primită cu ostilitate şi chiar violenţă, în special de un grup de bărbaţi cu tricouri imprimate cu textul „Armata Cazacilor din Kuban”, un grup ultranaţionalist conservator, potrivit presei locale.

Potrivit televiziunii de stat ruse, grupul american riscă să fie dat în judecată în Rusia, însă nicio măsură oficială nu a fost luată în acest sens deocamdată.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?