Traficanţi de ecstasy, arestaţi preventiv în Capitală

Trei persoane suspectate că au vândut comprimate de ecstasy unor consumatori din Capitală au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc.
Romania TV
05 aug. 2013, 09:42
Traficanţi de ecstasy, arestaţi preventiv în Capitală

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus reţinerea inculpaţilor P.G, I.G şi B.M.T, acuzaţi de trafic de droguri de mare risc şi au cerut instanţei arestarea lor preventivă, se arată într-un comunicat de presă de luni al instituţiei.

Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, propunerea procurorilor DIICOT şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru 30 zile pe numele celor trei.

În 1 august, anchetatorii l-au prins pe P.G. în timp ce vindea 5.042 de comprimate ecstasy – MDMA, în schimbul sumei de 22.500 de euro. Comprimatele de ecstasy fuseseră procurate de la I.G., prin intermediul lui B.M.T., au precizat procurorii.

Potrivit anchetatorilor, comprimatele erau destinate comercializării către consumatori din Bucureşti.

Cercetările în acest caz au fost făcute împreună cu ofiţeri de poliţie de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu suportul tehnic şi operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Reghecampf, exclus AZI din fotbal? Craiova și FCSB, decizii de ultima oră în dosarul de la Comisia de Disciplină. Toate scenariile și cele mai noi informații. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT