Băsescu: Ponta fuge de răspundere în ce priveşte privatizarea CFR Marfă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că premierul Victor Ponta fuge de răspundere în ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă, informeză Agerpres.
Romania TV
05 aug. 2013, 14:21
Băsescu: Ponta fuge de răspundere în ce priveşte privatizarea CFR Marfă

Întrebat dacă el consideră că Victor Ponta fuge de răspundere în cazul CFR Marfă, Traian Băsescu a spus: „Da”.

Traian Băsescu a afirmat că nu regretă semnarea pactului de coabitare pentru că acesta este necesar şi a susţinut că nu a fost dezamăgit de premier, întrucât „a ştiut de la început ce se va întâmpla atunci când a semnat înţelegerea”.

„Nu, el este necesar. Vă spun cu toată sinceritatea că nu. Nu m-a dezamăgit deloc (n.r. Victor Ponta). Am ştiut ce se va întâmpla de când l-am semnat (n.r. pactul de coabitare)”, a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat că pentru el coabitarea înseamnă respectarea legii, a Justiţiei, dar şi respectarea atribuţiilor Guvernului şi cele ale preşedintelui.

„De dragul coabitării înseamnă să respectăm legea, dar cine crede că de dragul coabitării sunt pregătit să încalc legea se înşeală amarnic. Eu nu am să acopăr nici rateuri, nici hoţii, ca cele cu transferul de terenuri la Consiliul Judeţean Brăila, nici renunţarea de 400 milioane de dolari în relaţia cu Rompetrol. Nu asta înseamnă pentru mine coabitare. Pentru mine coabitare înseamnă respectarea legii. În actul de coabitare să ştiţi că nu avem niciun rând în care să scriem că vom încălca legea. Scrie că vom respecta Justiţia, ne vom respecta fiecare atribuţiunile, Guvernul pe parte economică, preşedintele pe politică externă. Asta scriem în acordul de coabitare”, a susţinut preşedintele Băsescu.

El a spus că a fost deranjat de absenţa de la şedinţa CSAT a premierului Victor Ponta, cu atât mai mult cu cât solicitarea de punere pe ordinea de zi a consiliului a privatizării CFR Marfă era semnată de primul-ministru.

„M-a deranjat şi faptul că s-au trimis hârtiile după ce premierul a plecat. Deci practic nu mai aveam timp să discut problema cu el şi m-a deranjat şi faptul că erau conştienţi că este vorba de o hotărâre de privatizare care nu are nicio treabă cu CSAT şi totuşi au trimis actele. Acte care încă din data de 26 iulie premierul a declarat că le-a trimis la CSAT. În realitate le-a trimis pe 1 august. Am cerut vineri în CSAT publicare în Monitorul Oficial”, a explicat Băsescu.

Şeful statului a spus că este exclusă o reconvocare a CSAT pe tema privatizării CFR Marfă.

„Nu, exclus, lucrurile s-au tranşat, a fost o solicitare, am tratat-o, nu putem să lăsăm statul să funcţioneze după cum pleacă premierul împreună cu bona în vacanţă la Miami. Mergea şi el la Neptun şi ne vedeam repede, dar… Am o problemă cu fuga de răspundere. Nu a fost iniţiativa mea, a fost a premierului. Guvernul mi-a solicitat înscrierea pe ordinea de zi a CSAT, ceea ce înseamnă că nu mai era nevoie de nicio consultare. Pe solicitare este semnătura lui Victor Ponta, nu a mea”, a afirmat Băsescu.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?