Caz de fraudă cu fonduri europene în Harghita, trimis în faţa instanţei

Patru persoane, între care un primar din judeţul Harghita, au fost trimise în judecată de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, pentru fraudarea bugetului comunităţii europene şi al celui de stat cu aproape 150.000 de euro, în perioada 2008-2012, transmite Mediafax.
Romania TV
05 aug. 2013, 15:14
Caz de fraudă cu fonduri europene în Harghita, trimis în faţa instanţei

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de DNA, primarul comunei harghitene Corbu, Nicuşor Drugă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul teritorial Târgu Mureş sub acuzaţia de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunităţii europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi fals intelectual.

Alături de acesta, au mai fost trimişi în judecată Ghiorghe Ţepeluş – viceprimar al comunei Corbu, la data comiterii faptelor, Emil Cozan – preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Bovine şi Ovine Văleanca şi Silviu Labonţ-Pop – reprezentant legal al asociaţiei.

De asemenea, procurorii au dispus trimiterea în judecată a Asociaţiei Crescătorilor de Bovine şi Ovine Văleanca.

Fostul viceprimar Ghiorghe Ţepeluş este acuzat de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunităţii europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, dar şi de înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, instigare la infracţiunea de fals intelectual şi fals intelectual.

Asociaţiei Crescătorilor de Bovine şi Ovine Văleanca şi reprezentanţilor acesteia li se impută folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunităţii europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În rechizitoriu, procurorii anticorupţie susţin că, în perioada 2008 – 2012, Ghiorghe Ţepeluş, Silviu Labonţ-Pop şi Emil Cozan au depus la APIA – Centrul Judeţean Harghita, în numele asociaţiei, cinci cereri de acordare de plăţi pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, aferente anilor agricoli respectivi, solicitând aceste sume pe baza unor înscrisuri false şi inexacte (adeverinţe, contracte de arendă) şi declarând că asociaţia are în exploatare suprafeţe de păşune aparţinând Primăriei Corbu mult mai mari decât cele arendate în realitate.

„În susţinerea cererilor, inculpaţii au prezentat mai multe adeverinţe emise de Primăria comunei Corbu, în care angajaţi ai primăriei au consemnat în mod nereal, la cererea inculpatului Ghiorghe Ţepeluş, că asociaţia deţine teren în arendă, deşi nu avea deschis rol agricol sau arendase o suprafaţă mai mică decât cea pentru care asociaţia a solicitat sumele de bani. Aceste adeverinţe au fost semnate şi de Nicuşor Drugă, în calitate de primar al comunei Corbu. În plus, Nicuşor Drugă a semnat şi contracte de arendă între asociaţie şi primărie, fără să verifice dacă asociaţia îndeplineşte condiţiile legale pentru a arenda terenurile respective. În acest demers, Ghiorghe Ţepeluş a reprezentat interesele asociaţiei, deşi avea şi calitatea de viceprimar al comunei Corbu, judeţul Harghita”, arată procurorii DNA.

Potrivit acestora, asociaţia a obţinut pe nedrept suma totală de 612.423,03 lei (echivalentul a aproximativ 147.928 de euro), reprezentând fonduri europene şi fonduri de la bugetul de stat, iar APIA – Centrul Judeţean Harghita s-a constituit parte civilă în procesul penal cu această sumă.

„În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Silviu Labonţ-Pop, Ghiorghe Ţepeluş, Emil Cozan, Nicuşor Drugă şi Asociaţia Crescătorilor de Bovine şi Ovine Văleanca. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Topliţa”, se precizează în comunicat.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?