Copacul vecinului îţi poate zgâria maşina, iar folosirea drujbei aduce amenzi drastice. Cum scapi legal de ramurile care îţi invadează curtea

Legislația din România prevede clar distanța la care trebuie plantați copacii față de gardul și casa vecinilor De asemenea, cei care nu respectă legislația, pot fi sancționați de către autorități.
Viorel Dobran
16 nov. 2025, 09:10
Copacul vecinului îţi poate zgâria maşina, iar folosirea drujbei aduce amenzi drastice. Cum scapi legal de ramurile care îţi invadează curtea

Există nenumărate dispute între locatarii a două curţi lipite, iar copacul vecinului este cel mai adesea un motiv de dispută după ce a crescut mai mult decât a estimat cel care l-a plantat.

Legislația din România precizează clar la ce distanță pot fi ținuți arborii de proprietățile învecinate.

În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.

Au existat situații în care vecinii au reclamat faptul că arborii sunt prea aproape de casele lor și fac umbră sau găsesc frunze și fructe în curțile lor. Astfel, proprietarii au dreptul prin lege să îi reclame pe vecini.

Tichete casnice 2025. Cum poți să plătești curățenia, grădinăritul sau plimbatul câinelui în mod legal. Îți vei putea plăti chiar și partenerul de viață

Conform legii, în caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate, dar nu din proprie iniţiativă

De asemenea, proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.

Copacul vecinului în curtea ta? Nu le tăia! Poți fi amendat sau obligat să plătești daune. Vorbește cu vecinul sau apelează la oamenii legii

Dacă ramurile copacului vecinului îți intră în curte, poate fi tentant să le tai singur. Atenție însă: legea protejează proprietatea altuia.

Tăierea fără acord poate fi considerată distrugere de bunuri și te poți alege cu amendă sau chiar cu obligația de a despăgubi vecinul.  este cam aceeaşi situaţie cu ridicarea ştergătoarelor unei maşini parcate pe locul plătit d etine la primărie.

Uneori apar tot felul de probleme cu vecinii, iar una dintre ele poate fi în jurul copacilor. Aceștia pot invada proprietatea și pot cauza probleme.

Florile care se plantează în grădină la mijlocul lunii noiembrie. În primăvară, vor înflori spectaculos

Soluția legală? Înainte de a acționa, discută amiabil și, dacă e nevoie, apelează la mediere sau la instanță. Așa îți protejezi atât curtea, cât și relația de vecinătate.

Ani de zile, poate, te-ai întrebat cum poți gestiona problema dacă apare, dar se pare că răspunsul este destul de simplu.

Ce spune legislaţia din România:

Când vine vorba de acest gen de situații, neplăcute și care pot genera conflicte, legea este clară, iar normativele sunt regăsite în Codul Civil, în Legea Servituții, la secțiunea 1, articolele 607, 608 și 609. Dacă ar fi să vedem ce spune legislația, referitor la speța de față, la art. 608 se specifică:

„Art. 608. –
Vecinul poate cere că arborii şi gardurile vii puşi la o distanţă mai mică să se scoată.
Acela pe a cărui proprietate se întind crăcile arborilor vecinului poate să-l îndatoreze a le tăia. Dacă rădăcinile se întind pe pământul sau are drept a le tăia singur.” 

De asemenea, în următorul articol din lege, 609, se precizează clar faptul că „arborii ce se află în gardul comun sunt comuni ca şi gardul şi fiecare din ambii proprietari e în drept a cere să-i taie”.

 

Guru-ul grădinăritului, Michael Griffiths, a explicat totul într-un videoclip recent, iar sfaturile sale vor ajuta, cu siguranță, mulți oameni să-și pună grădinile din nou în ordine.

„Dacă copacul vecinului tău depășește gardul tău, ce ai voie să faci, de fapt? În primul rând, vorbește cu vecinul tău. Ar putea fi rezonabil și ar putea rezolva problema. În cele din urmă, toată lumea este responsabilă pentru copacii de pe terenul său, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i taie. În al doilea rând, dacă nu sunt interesați, te poți ocupa singur de asta, dar verifică mai întâi dacă este protejat.

De ce nu este bine să strângi frunzele din curte toamna. Mulţi le aruncă, dar e greşit. Au efecte nebănuite pentru grădina ta


Dacă tai copacul vecinului fără permisiune, riști amenzi și obligația de a plăti despăgubiri. În cazul în care arborele este protejat printr-un Ordin de Conservare a Arborilor (TPO) sau se află într-o zonă de conservare, tăierea fără autorizație poate fi considerată o faptă ilegală și riști să plătești în instanță.

Chiar și atunci când crengile intră pe proprietatea ta, poți tăia doar partea care depășește limita terenului, fără a afecta trunchiul. În caz contrar, poți fi tras la răspundere pentru distrugerea bunului altuia.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Fiul lui Michael Schumacher a trecut peste despărțirea cu Laila Hasanovic. Cu cine a fost văzut 
Capital.ro
Reguli pentru românii care au casă la curte în Europa. Restricții și interdicții pentru cei care s-au mutat în străinătate
Playtech.ro
Indemnizaţie handicap 2026. Sumele primite de românii cu probleme medicale cresc anul acesta
Adevarul
Troc între marile puteri pentru Venezuela, Ucraina și Taiwan? Expert: „SUA nu au de ce să ofere gratis ceva”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
SUA amenință din nou Europa! Trump are intenții serioase
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend