CUTIA NEAGRĂ a aflat pe surse că procurorii DNA Brașov intenționează să pună sub acuzare conducerea organizației PNL Municipiul Brașov pentru constituirea de grup infracțional organizat. Practic, liderii PNL Brașov s-ar fi organizat pentru a comite infracțiuni asemenea grupărilor mafiote.
Procurorii DNA i-au pus deja sub acuzare pentru abuz în serviciu pe Liviu Cocoș, prim-vicepresedinte PNL Brasov, pe Liviu Dragomir, prim-vicepreședinte al organizației locale din municipiul Brașov și pe Carmen Ferghete, care deține o funcție politică similară . Aceștia ar fi falsificat concursul pentru funcția de director și președinte al consiliului de administrație al companiei de Apă Brașov.

Liviu Cocoș, prim-vicepresedinte PNL Brasov
Postul a fost ocupat printr-un concurs aranjat de Liviu Cocoș. Interceptările și documentele de la dosar arată modalitatea în care sunt preluate funcțiile bănoase din administrația locală de către camarila liberală din Brașov.
Liderul acestei grupări politice acuzat și el în dosarul DNA este Șerban Todorică, secretarul general al organizației PNL Brașov dar și vicepreședintele Consiliului Județean Brasov la data comiterii infracțiunilor. În interceptările DNA, Todorică vorbește despre decizii politice la nivel înalt pentru impunerea liberalilor în poziții bine plătite și din care să aibă acces la resurse financiare consistente.

Șerban Todorică, secretar general PNL Brașov
Un personaj monitorizat de procurorii este și Cătălin Leonte, cel care a fost promovat la București de ministrul Veștea în poziția de director general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, aflat sub tutela Ministerului de Finante.
Lui Leonte i s-a propus inițial sa preia conducerea companiei de Apă Brașov, dar a ales să bifeze funcția de la București, mult mai importanta și influentă. Confruntat cu acuzațiile, Șerban Todorică a adoptat tactica „hoțul strigă hoții”.
Șerban Todorică este omul de încredere al lui Adrian Veștea, actual șef al CJ Brașov și lider național al PNL. Cât timp a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării în guvernul Ciolacu, Adrian Veștea i-a delegat lui Todorică conducerea consiliului județean pe parcursul anilor 2023 și 2024.
Todorică era și președintele Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitara in Domeniul Apei in Judetul Brasov – autoritatea tutelara a Companiei Apa SA Brasov.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 20 martie 2024 – 18 septembrie 2025, prin încălcarea prevederilor legale, inculpatul Șerban Todorică Constantin ar fi viciat procedura de numire a doi membri ai Consiliului de Administrație ai Companiei Apa Brașov SA (Cocoș Liviu și Țop Ferghete Florentina Carmen, inculpați în cauză) cu scopul de a dobândi controlul asupra resurselor gestionate de companie. Pentru obținerea acestui deziderat, inculpatul l-ar fi angajat în cadrul ADIDAJ Brașov (autoritatea tutelară a Companiei) pe Dragomir Liviu, pe care mai apoi l-ar fi numit președinte al comisiei de selecție a membrilor.
Ulterior, inculpatul Șerban Todorică Constantin, în mod direct și indirect, ar fi exercitat acțiuni de menținere a controlului asupra activității Companiei Apa Brașov SA și prin vicierea procedurii de selecție a directorului general al companiei, funcție ocupată, în cele din urmă, în mod nelegal, de inculpatul Cocoș Liviu. Pentru desfășurarea procedurii, ar fi fost încheiat, prin cumpărare directă, un contract având ca obiect achiziția de servicii de recrutare a unui expert care ar fi conlucrat pentru a îndeplini scopul infracțional și care ar fi efectuat întreaga selecție.
Procurorii DNA au extins cercetările și pentru alte infracțiuni care au ieșit la suprafață după ce membrii grupării au fost înregistrați și monitorizați audio-video timp de aproape șase luni pe parcursul anilor 2023 și 2024.