Vremea râde de noi. Fenomen extrem de rar în România! Diferența dintre temperaturile de la munte și cele din restul țării este uluitoare!

Fenomen meteo extrem de rar în România: la munte e mult mai cald decât în restul țării! Diferențele de temperatură ajung și la 12 grade în acest episod denumit de meteorologi inversiune termică.
Alina Costache
15 nov. 2025, 14:45
Vremea râde de noi. Fenomen extrem de rar în România! Diferența dintre temperaturile de la munte și cele din restul țării este uluitoare!

Știm cu toții că vremea este, de multe ori, capricioasă, însă acum chiar râde de noi. În România, temperaturile de la munte sub mult mai mari decât în restul țării, diferența ajungând chiar și la 12 grade!

Este vorba despre un fenomen destul de rar, pe care meteorologii îl numesc inversiune termică. Concret, aerul rece se acumulează în zonele joase, iar aerul mai cald rămâne la altitudine, în zona de munte.

Acest fenomenul va menține regiunile joase sub un plafon de ceață și burniță, în timp ce la deal și la munte temperaturile vor fi surprinzător de ridicate pentru această perioadă.

Potrivit meteorologilor, de marți însă, situația se va schimba, fiind așteptate ninsori la munte.

Citește și ULTIMA ORĂ! Cod galben în mai multe zone din țară. Anunțul făcut de ANM!

Cum explică meteorologii fenomenul rar din România

Mai multe detalii despre evoluția vremii în România a oferit meteorologul Mihai Huștiu, de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

”Nu ar trebui să ne speriem, doar că vremea este diferită pe trepte de relief. La câmpie și mai ales aici, în partea de sud și prin centru persistă ceața și nebulozitatea de tip stratiform, norii joși, în vreme ce la munte vremea este însorită și foarte caldă. În mod obișnuit temperatura scade cu înălțimea, însă în aceste zile avem partea de inversiune termică, ea crește cu înălțimea.

Temperaturile sunt scăzute la câmpie, temperaturi ce nu depășesc la amiază 7-8° în vreme ce la munte sunt temperaturi cu mult mai ridicate, chiar recordul de temperatură pentru această perioadă a anului, temperaturi ce ajung și la 19-20°.

Cele mai ridicate valori astăzi prin zona deluroasă din vest, dar și în zona subcarpatică din sud și chiar la munte, pe Valea Prahovei, temperaturi de 16-17°.

Această inversiune termică apare în sezonul rece, atunci când nu mai avem soare atât de intens încât să încălzească suprafața terestră, atunci avem pierdere de căldură și zonele acestea joase de relief acumulează aerul rece. Practic staționează aerul rece și dens, crește umiditatea și apare acest fenomen de care avem parte în aceste zile, ceață care reduce vizibilitatea. Încă avem atenționări privind vizibilitatea redusă din cauza ceții, iar acest fenomen îl vom avea și duminică, în ultima zi a săptămânii, tot o vreme diferită pe zonă de relief, la câmpie și pe văi, în continuare ceață și nebulozitate. În schimb, la deal și la munte și duminică va fi o vreme general frumoasă și foarte caldă, temperaturi ce vor atinge și 20, chiar 21°.

Cald va fi și luni, pe partea de sud-est ar putea să avem 20-21°, însă tot luni așteptăm o schimbare a vremii. Dinspre Europa Centrală va avansa un front atmosferic rece și așteptăm ca ploile să se extindă ca arie încă de luni seara, pe partea de vest, nord-vest, unde așteptăm chiar și descărcări electrice.

Mai neobișnuită ar fi instabilitate atmosferică decât inversiunea termică pe care o avem în aceste zile, iar acest front atmosferic rece va traversa marți cam toată țara și așteptăm ca temperaturile să înceapă să scadă. Doar prin sud-est, să mai fie cald și marți, iar miercuri se va răci în toate zonele. Așteptăm ca ploile să cuprindă toate zonele marți, iar la munte chiar așteptăm ca treptat, începând de marți, marți după-amiază să predomine ninsoarea și posibil chiar să depună strat de zăpadă.

Așadar, schimbări săptămâna viitoare alternanțe e termice o răcire semnificativă a vremii marți, miercuri, dar urmată de o posibilă încălzire începând cu 20 noiembrie. Deci spre weekend-ul viitor s-ar putea ca temperaturile să crească din nou, o influență dinspre Marea Mediterană, cu nori și ploi ce vin dinspre această zonă, dar cu o încălzire după 20 noiembrie.

Ar putea să ningă în zonele montane cam toate zonele montane, fie că vorbim de Carpații Meridionali, Valea Prahovei sau Carpații Orientali. Așteptăm ca vremea să se răcească marți și miercuri și atunci la munte, ploile se transformă în lapoviță și ninsoare. Vom vedea care va fi evoluția acestor fenomene și prezența ninsorilor, dar așteptăm 2 zile cu temperaturi mai coborâte, ploi și ninsori. În zone de munte, însă zăpada probabil că nu va persista, pentru că, așa cum am menționat, de joia viitoare s-ar putea ca temperaturile să crească din nou în toată zona montană și practic să plouă din nou peste aceste zone montane. Deci alternație termice mari și ninsoare și ploaie, o vreme de noiembrie tipică, mohorâtă și închisă”, a spus Huștiu, potrivit antena3.

Citește și Iarnă cruntă în România? Ce spun meteorologii care monitorizează vortexul polar

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Totul despre schimbul Nsimba - Boutoutaou! U Craiova l-a vrut din vara, MM Stoica s-ar opune: “E alegerea lui Gigi Becali”
Capital.ro
Traian Băsescu îl apără pe Siegfried Mureșan în fața criticilor: Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte