Incendiu puternic într-o pensiune din Delta Dunării. Peste 30 de turiști se aflau în clădire

Un incendiu puternic a cuprins o pensiune din Delta Dunării, din localitatea Mahmudia, în Tulcea. Potrivit ISU Tulcea, toți cei 31 de turiști care se aflau în clădire au reușit să iasă în siguranță.
Bianca Bocioacă
15 nov. 2025, 21:50
Incendiu puternic într-o pensiune din Delta Dunării. Peste 30 de turiști se aflau în clădire
Incendiu puternic la o pensiune din Delta Dunării

Incendiu în Delta Dunării. Flăcările au izbucnit în jurul orei 20:00, când acoperișul pensiunii a luat foc. 31 de turiști – dintre care 26 adulți și cinci copii – și 15 angajați se aflau în clădire. Cu toții au reușit să iasă din pensiune, până să ajungă echipele de pompieri.

La fața locului sunt peste 20 de pompieri de la ISU Delta care intervin pentru a stinge incendiul.

„Apelantul a transmis că iese fum şi flacără din acoperişul pensiunii care la parter are şi un restaurant. La faţa locului se deplasează trei autospeciale de stingere şi autoscară din cadrul detaşamentului de pompieri Tulcea. Nu au fost semnalate victime ori persoane blocate în pensiune”, au spus reprezentanţii ISU Tulcea.

Peste 20 de pompieri, 4 autospeciale de stingere, o autoscară și SVSU Mahmudia intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o unitate unitate de cazare și alimentație publică din localitatea Mahmudia, județul Tulcea.

Incendiul se manifestă la acoperișul unității de cazare, cu flacără deschisă, iar pompierii intervin pe toate laturile clădirii pentru a limita propagarea incendiul și la acoperișul unității de alimentație publică.

Nu sunt înregistrate victime, administratorul pensiunii care prezenta mici arsuri la membrele superioare a refuzat transportul la spital

Misiunea este în dinamică.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Câți ani are Sorana Cîrstea, de fapt. De ce vrea să se retragă anul acesta marea sportivă a României
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Se poate ajunge până la dosar penal. Vor fi sesizate Primăria, Poliția și ITM-ul
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Putin pregătește cea mai puternică rachetă balistică din lume. Sarmat sau ”Satana 2” va fi trimisă într-o zonă critică
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi