EXCLUSIV Nicușor Dan, concluzie dură după măsurile de austeritate ale guvernului: ”Românii o duc mai rău față de acum șase luni”. Ce spune despre noi creșteri de taxe și impozite

Președintele României, Nicușor Dan, a avansat duminică seară, în exclusivitate la România TV, o concluzie extrem de dură după măsurile de austeritate ale guvernului condus de Ilie Bolojan. ”Românii o duc mai rău în momentul ăsta față de acum, să zicem, șase luni”, a spus șeful statului, care a adăugat însă că, din punct de vedere ”macro”, demersurile Executivului pot fi considerate ”un succes”.
Valentin Anghel
16 nov. 2025, 22:20
EXCLUSIV Nicușor Dan, concluzie dură după măsurile de austeritate ale guvernului: ”Românii o duc mai rău față de acum șase luni”. Ce spune despre noi creșteri de taxe și impozite

Președintele Nicușor Dan s-a aflat, duminică seară, în studioul România TV, unde a acordat un interviu exclusiv pe subiecte fierbinți din politică, guvernare și sfera proiectelor de țară. Cu aceeași ocazie, șeful statului a răspuns la întrebările esențiale ale românilor, centralizate de redacția celui mai vizionat post de știri din țară.

În interviu a fost dezvoltat și subiectul măsurilor de austeritate ale guvernului condus de Ilie Bolojan.

Nicușor Dan a subliniat din start că nivelul de trai a scăzut față de perioada de dinaintea măsurilor, precizând că acestea au fost absolut necesare în contextul deficitului bugetar uriaș al țării – cel mai mare din Uniunea Europeană.

”Trebuie să spunem foarte clar că românii o duc mai rău în momentul ăsta față de acum, să zicem, șase luni.
Faptul că avem o inflație de 10 la sută înseamnă că fiecare român cumpără cu 10 la sută mai puțin decât putea să cumpere, și pentru unii dintre ei, care erau la limită, asta este chiar foarte dificil.

Pe de altă parte, noi vorbim ca societate, administrație în întregime. Am fost nevoiți să luăm niște măsuri, pentru că România este împrumutată de niște fonduri de investiții, de bănci, iar oamenii ăștia au spus: ‘Nu reduceți deficitul, unii dintre noi se vor retrage, alții dintre noi vă vor împrumuta și mai scump’.

Deci intram într-un cerc vicios, iar consecința era că nu aveam o inflație de 10 la sută, puteam avea o inflație de 20–30 la sută în momentul în care firme, bănci, investitori s-ar fi retras din România.
Era nevoie de niște măsuri într-un termen scurt. Poate o parte dintre ele puteau fi făcute altfel – ăsta e un calcul pe care economiștii îl fac mereu. Cert este că trebuia să se întâmple ceva”, a spus președintele.

Citește și EXCLUSIV Nicușor Dan, dezvăluiri despre relația cu PSD: „Am avut o lungă istorie de tensiune. Cu domnul Grindeanu discut cel mai mult”. Ce spune despre alegerile de pe 7 decembrie

Nicușor Dan a vorbit și despre perspective, afirmând că ”din 2027 există toate speranțele de creștere pentru economia românească”.

Șeful statului a atins și subiectul unor noi creșteri de taxe și impozite.

”Așa cum am spus de mai multe ori, trebuie să ne uităm și cu speranță la viitor. Economia românească are niște oportunități. O să mai avem un 2026 dificil, dar din 2027 există toate speranțele de creștere pentru economia românească.

Așa cum sunt lucrurile acum, nu există alte măsuri decât cele anunțate cu privire la bugetele lor de familie.
Dar o să mai existe niște taxe care au fost deja anunțate – de exemplu taxa pe proprietate, votată în august de parlament, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

În linii mari, efectul cel mai mare e la TVA, care s-a implementat deja. O să mai fie o mică afectare a veniturilor la început de 2026 și cam asta ar trebui să fie tot.

Dincolo de asta, statul va trebui să umble – și asta va fi preocuparea următoarelor cinci-șase săptămâni – la bugetul pe 2026, când statul va trebui să reducă multe dintre cheltuielile pe care le face”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a avut și o concluzie despre măsurile Executivului, din perspectiva ”macro”.

”Dacă ne uităm macro… a fost un succes. România a evitat ceea ce se discuta în vara asta – retrogradarea pe piețele financiare la o categorie nerecomandată investitorilor. Asta a fost evitat și nu se mai pune problema să ne întoarcem acolo, dacă privim macro.

Dacă privim modul în care măsurile au afectat viața oamenilor… aici putem spune că poate lucrurile puteau fi făcute altfel, astfel încât efectul asupra vieții oamenilor să fie mai mic”, a declarat președintele.

Întrebat ce ar reproșa ceva guvernului și premierului Ilie Bolojan, șeful statului a răspuns:

”N-aș intra într-o dezbatere pe fond. Sigur că avem, din când în când, discuții cu liderii coaliției. Cred că o grijă mai mare în a comunica oamenilor măsurile luate ar fi importantă”, a răspuns Nicușor Dan.

Președintele a vorbit și despre cifrele economiei românești, a căror fluctuație ar reprezenta, în opinia lui, ”o suferință”.

”Asta e o suferință a României: că ne uităm la niște cifre, și peste două săptămâni cifrele alea sunt altele. Nu avem o bază de referință în care să avem încredere. Inclusiv am avut discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene: ‘Cifrele voastre cam se mișcă dintr-o parte în alta. Nu e normal să nu avem o situație stabilă’”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan a fost întrebat dacă ”cineva” ar fi greșit sau manipulat cifrele. ”Nu, n-aș spune asta. Numai că instituțiile nu colaborează unele cu altele. De exemplu, dacă vorbim de anvelopa de salarii, datele sunt în mai multe instituții care comunică defectuos. Și niciodată nu ai cifrele exacte pe care să te bazezi”, a răspuns președintele.

Citește și EXCLUSIV Nicușor Dan, prima reacție în cazul fetiței de doi ani care a murit pe scaunul stomatologic: ”N-am putut să intru să citesc toate detaliile…”

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Screciu s-a prăbușit pe gazon și a avut nevoie de ambulanță după Craiova – FCSB. Ce s-a întâmplat cu fotbalistul oltean
Capital.ro
Românii care stau la bloc trebuie să facă cerere scrisă. Regula se aplică pentru toți proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Se poate cumula pensia din România cu cea din străinătate? Ce spune legea
Adevarul
Arma invizibilă ce provoacă sindromul Havana. Ce a pățit un cercetător care a testat pe propria piele un dispozitiv cu microunde
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
Grădinescu și-a ieșit din minți în direct după eșecul suferit de FCSB: ”M-ați luat la judecată!”
MediaFlux
Anunț pentru seniori de la Casa Națională de Pensii! Ce se întâmplă cu procesul de recalculare a pensiilor
stirilekanald.ro
VIDEO Tentativă de răpire în supermarket! Fetița de un an și jumătate a fost smulsă de lângă mama ei
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat