Mormântul lui Gică Petrescu, scos la ”lumină” după ani de paragină. CINE s-a ocupat de amenajare, CUM arată astăzi locul de veci

Locul de veci al legendarului Gică Petrescu a fost lăsat, ani la rând, în paragină. Buruienile aproape că ”ascunseseră” mormântul, însă, recent, s-a produs o schimbare radicală.
Mircea Filipescu
20 nov. 2025, 23:34
Mormântul lui Gică Petrescu, scos la ”lumină” după ani de paragină. CINE s-a ocupat de amenajare, CUM arată astăzi locul de veci

Legendarul cântăreț Gică Petrescu, regele muzicii de petrecere românești, a încetat din viață în 2006, la vârsta de 91 de ani.

A fost înmormânat la Cimitirul Bellu din București, unde și-au găsit odihna veșnică multe alte nume mari ale culturii autohtone.

Marele artist nu a avut moștenitori legali; singura lui rudă în viață ar fi o nepoată, care însă nu ar fi trecut niciodată pe la cimitir.

Citește și Inflația face ravagii și în fast-fooduri: Americanii nu-și mai permit să mănânce la McDonald’s

În aceste condiții, locul de veci al lui Gică Petrescu a fost, practic, lăsat de izbeliște. L-au năpădit buruienile, ajungând aproape de negăsit în cimitirul unde sunt înmormântate multe simboluri ale muzicii, teatrului și literaturii din România.

Și totuși, recent, cineva s-a ocupat să scoată la ”lumină” locul de veci. Este vorba, pur și simplu, despre admiratorului ai legendarului cântăreț, care îndepărtat buruienile, au săpat, au curățat crucea și au adus o coroniță cu flori, pe care au așezat-o pe piatra funerară. Astfel, acum, mormântul lui Gică Petrescu arată complet diferit, este îngrijit și, mai ales, poate fi găsit cu ușurință de cei care trec pe la Bellu, pentru a vedea unde își dorm somnul de veci marile personalități ale României, scrie spynews.

Gică Petrescu a încetat din viață, măcinat de boală și singurătate, la 18 iunie 2006, în București.

La șase ani după moartea lui, apartamentul unde locuia acumulase datorii de zeci de mii de lei la întreținere, iar vecinii, în lipsa unui moștenitor care să plătească restanțele, s-au trezit debranșați de la utilități! Unii dintre ei chiar și-au scos casele la vânzare, spre a se muta din blocul cu datorii.

Citește și O altă femeie îl acuză pe dr. Cristian Andrei de abuz, când avea doar 14 ani: „Mi-a luat mâna și a pus-o pe părțile lui intime”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT