Ca să ieşi la pensie cu 10 ani mai devreme trebuie să fi desfășurat activități în condiții speciale sau deosebite, cu impact semnificativ asupra sănătății. Practic, pensionarea anticipată cu reducerea vârstei standard până la 10 ani este rezervată exclusiv angajaților care au acumulat stagiul complet de cotizare și au lucrat în medii cu risc dovedit, scrie Playtech.
Activitățile considerate speciale sau deosebite includ, printre altele, muncă în medii toxice sau cu expunere la substanțe periculoase, activități fizic sau psihic suprasolicitante, sarcini cu risc crescut asupra sănătății, monitorizate oficial de angajator. Fiecare an lucrat în condiții speciale sau deosebite este evaluat pe baza unui punctaj prevăzut în acte normative şi trebuie să fie confirmat prin documente oficiale eliberate de angajator, iar datele sunt verificate de Casa de Pensii înainte de aprobarea cererii.
Citeşte şi: Poate fi cumulată pensia de handicap cu alte venituri? Ce spune legea și când se pierde acest sprijin
Pentru a ieși la pensie cu 10 ani mai devreme, legislația actuală impune o serie de criterii clare:
În aceste condiţii, pensionarea anticipată cu 10 ani devine accesibilă unui segment limitat de angajați, iar procesul necesită atât documente complete, cât și verificări oficiale. Legea rămâne în continuare strictă, scopul fiind de a proteja categoriile profesionale cu risc crescut.
Pe de altă parte, pensionarea anticipată fără penalizări permite reducerea vârstei până la 10 ani și se acordă doar persoanelor cu activitate în condiții speciale sau deosebite. Indiferent de situație, reducerea nu poate depăși limita de 10 ani, iar verificările sunt riguroase pentru a proteja beneficiarii legitimi. Cererea se depune la Casa de Pensii, însoțită de toate documentele justificative, iar instituția calculează vârsta de pensionare anticipată și cuantumul pensiei.