Final de scandal. CINE este acum proprietarul castelului Bran. Disputa, tranșată la cea mai mare curte de arbitraj din lume

Disputa pe compania ce administrează castelul Bran a ajuns la final. A fost tranșată la cea mai mare curte de arbitraj din lume, iar de acum nu mai sunt dubii cu privire la cine va încasa profitul de pe urma unuia dintre reperele turistice ale României.
Filip Stan
27 nov. 2025, 11:07
Final de scandal. CINE este acum proprietarul castelului Bran. Disputa, tranșată la cea mai mare curte de arbitraj din lume

Decizia finală în acest caz a fost luată de Centrul Internațional pentru Rezolvarea Litigiilor (ICDR), divizia internațională a Asociației Americane de Arbitraj. Conform acesteia, castelul Bran – monument istoric din secolul 14 și unul dintre reperele turistice ale României – a ajuns integral în mâinile moștenitorilor Principesei Ileana a României.

Concret, Compania de Administrare a Domeniului Bran (CADB), care administrează castelul, a trecut integral la moștenitorii Principesei Ileana a României, care împărțeau respectiva firmă cu avocații lor, în urma disputei tranșate la cea mai mare curte de arbitraj a lumii.

Castelul Bran a fost retrocedat legal în 2006 moștenitorilor Principesei Ileana a României. În ciuda acesteui fapt, firma ce administra activitatea comercială a castelului a fost împărțită cu avocații caselor de avocatură Herzfeld & Rubin și Rubin, Meyer, Doru & Trandafir.

În acest context, moștenitorii și avocații au intrat într-o dispută juridică, pentru a se stabili cine și cât trebuie să dețină din companie.

Citește și Culisele deciziei CCR pe pensiile private. De ce s-au opus judecătorii „naționalizării” Pilonului III de pensii

În final, ca parte a procedurii din dosarul Herzfeld & Rubin vs Arhiducele Dominic Habsburg-Lothringen și alții, s-a ajuns la o tranzacție prin care toate părțile sociale ale Companiei de Administrare a Domeniului Bran au fost transfertate moștenitorilor Principesei Ileana a României.

Jumătate din capitalul firmei era deținut de casa de avocatură Herzfeld & Rubin, de avocații Lia Dorina Doru, Corin Ioan Trandafir și Sergiu Doru, toți trei parteneri ai casei de avocatură Rubin, Meyer, Doru & Trandafir, plus o firmă coordonată de cunoscutul avocat Mark Meyer, care l-a consiliat și pe fostul președinte al României Emil Constantinescu.

În urma tranzacției, părțile sociale deținute de avocați au fost transferate parțial către Dominic Habsburg Lothringen și parțial către firma austriacă Bran Capital Beteiligungs, reprezentantă de Johann Holzhausen.

Astfel, în prezent, Compania de Administrare a Domeniului Bran este deținută după cum urmează:

  • Dominic Habsburg Lothringen (88 de ani) – 33,34%
  • Alexandra Ferch, născută Holzhausen (62 de ani) – 6,67%
  • Georg Holzhausen (63 de ani) – 5%
  • Johann Holzhausen (65 de ani) – 5%
  • Andrea Alexandra Sandhofer (56 de ani) – 4,17%
  • Anton Sandhofer (59 de ani) – 4,17%
  • Elisabeth Viktoria Sandhofer (54 de ani) – 4,16%
  • Margareta Sandhofer (57 de ani) – 4,16%
  • firma Bran Capital Beteiligungs – 33,33%.

În paralel cu transferul părților sociale, foștilor asociați avocați li s-a distribuit, în mod proporțional, întregul profit realizat de CADB în 2023, în valoare de 5,5 milioane de dolari, plus o parte din profitul de anul trecut, echivalentul a aproximativ 1,8 milioane de dolari. În total, aceștia au încasat anul acesta 7,35 milioane de dolari, scrie profit.

La momentul retrocedării castelului Bran, moștenitorii Principesei Ileana a României (fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria) au fost trei dintre copiii săi: arhiducele Dominic Habsburg Lothringen și surorile sale mai mici arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei și arhiducesa Margareta Elisabeth Sandhofer.

Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei a murit în 2021, la cinci ani după soțul său, baronul Hanns-Ulrich de Holzhausen. În aceste condiții, partea sa din castel a revenit copiilor săi: Johannes, George și Alexandra Holzhausen.

Margareta Elisabeth Sandhofer a decedat în 2019, iar partea sa din castelul Bran le-a revenit descendenților Andrea Alexandra, Anton, Elisabeth Viktoria și Margareta Sandhofer.

Compania de Administrare a Domeniului Bran a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 12,4 milioane euro și un profit-record de circa șase milioane de euro.

(sursa foto: Facebook)

Citește și Nicușor Dan, un președinte procesoman. A dat în judecată AEP după ce nu i-a rambursat un milion de lei proveniți de la donatorii anonimi

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT