Daniel Băluță, reacție dură după retragerea lui Vlad Gheorghe în favoarea lui Ciprian Ciucu: ”Aranjamente, combinații și permutări. Este destul de greu să poți compara o mărgică cu o școală, cu un metrou, cu un spital”

Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Daniel Băluță, reacționează dur după ce independentul Vlad Gheorghe s-a retras din cursă în favoarea liberalului Ciprian Ciucu. Băluță acuză ”aranjamente, combinații și permutări” care, în opinia lui, nu au ”cum să aibă un efect pozitiv”, a spus, printre altele, candidatul social-democrat.
Irina Dumitrescu
02 dec. 2025, 16:34
Daniel Băluță, reacție dură după retragerea lui Vlad Gheorghe în favoarea lui Ciprian Ciucu: ”Aranjamente, combinații și permutări. Este destul de greu să poți compara o mărgică cu o școală, cu un metrou, cu un spital”

Creditat în sondajele de opinie drept principal favorit al alegerilor pentru șefia Primăriei Capitalei, edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, reacționează dur după ce Vlad Gheorghe s-a retras din cursă în favoarea lui Ciprian Ciucu.

Candidatul social-democrat vorbește, în contextul retragerii lui Gheorghe, despre ”aranjamente, combinații și permutări” care, în opinia lui, nu au ”cum să aibă un efect pozitiv”.

Daniel Băluță a mai spus că, în ciuda acestora manevre, alegătorii vor decide, în 7 decembrie, în funcție de rezultatele competitorilor.

Băluță: ”Lipsa de rezultate încearcă să fie ascunsă prin aceste tipuri de provocări politice”

”Tipul acesta de aranjamente, combinații și permutări nu are cum să aibă un efect pozitiv. Este destul de greu să poți compara o mărgică cu o școală, cu un metrou, cu un spital. Lipsa de rezultate încearcă de foarte multe ori să fie ascunsă prin aceste tipuri de provocări politice.

Realitatea este simplă: ne aflăm într-un loc unde va fi o școală. La școală, învățăm un lucru foarte simplu: viața se măsoară în rezultate. (…) Iar politicul nu are ce să caute într-o asemenea competiție”, a declarat candidatul social-democrat.

Citește și Guvernul și-a asumat răspunderea pe legea pensiilor magistraţilor. Bolojan: „De data aceasta avem și avizul CSM. E adevărat, negativ”. Documentul poate fi atacat la CCR sau prin moțiune de cenzură

Candidatul independent Vlad Gheorghe a anunțat marți dimineață că se retrage din cursa pentru șefia Primăriei Capitalei în favoarea lui Ciprian Ciucu. El a făcut un apel către candidatul USR Cătălin Drulă să îl susţină şi el pe Ciucu, dacă nu vrea ca Bucureştiul să aibă un primar extremist.

”Îl voi susţine pe Ciucu mai departe, fac apel la cei care voiau să mă voteze pe mine să îl susţină pe dânsul. (…)

Vreau să fac încă o dată un apel către domnul Drulă, candidat tot de dreapta, dar aflat pe locul patru, să înţeleagă în al doisprezecelea ceas că lucrul responsabil de făcut este să vină alături de noi în această alianţă, alianţa candidaţilor, nu a partidelor, şi să-l susţină şi dânsul pe domnul Ciucu dacă nu vrea să avem un primar extremist la Capitală”,  a spus Vlad Gheorghe.

Ciprian Ciucu a declarat că şi el şi Vlad Gheorghe au o viziune clară pentru Bucureşti, care să fie împotriva birocraţiei şi pentru eliminarea corupţiei.

”Vreau să-i mulţumesc lui Vlad Gheorghe pentru acest gest greu, dar responsabil făcut astăzi. Îi mulţumesc pentru sprijin. Amândoi avem o viziune clară pentru acest oraş, care să fie împotriva birocraţiei, pentru a elimina corupţia şi pentru a aduce eficienţa în oraş. Este un pact, este o alianţă care nu este ideologică la Primăria Generală nu avem nevoie de ideologie, avem nevoie de performanţă.

Ne unesc valoarile europene şi ne unesc valorile democratice. În acest context, în care pericolul extremismului este real, vedem că sondajele de opinie dau şanse care sunt cât se poate de reale candidatului extremist, populist şi fără experienţă administrativă, în acest context o astfel de susţinere este extrem de binevenită”, a spus liberalul.

Citește și Adrian Băzăvan, protestatarul care i-a strigat „Marș la Moscova!” lui Călin Georgescu la Alba Iulia, a fost amenințat și jignit de susținătorii suveranistului. Ce mesaje îngrozitoare i-au transmis: „La următoarea tură nu mai scapi, te asigur!”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT