Dragoş Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, anunţă că va sesiza Parchetul European cu privire la achiziţii de microbuze şcolare, din fonduri europene, la suprapreţ

Achiziția microbuzelor electrice pentru elevi, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), intră oficial în atenția instituțiilor europene și naționale de anchetă, după ce ministrul fondurilor europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat declanșarea unor verificări extinse și transmiterea documentelor către autoritățile competente. Decizia vine în contextul unor suspiciuni majore privind diferențele de preț și modul neunitar în care consiliile județene au derulat procedurile de achiziție, în unele cazuri fiind raportate sume de până la trei ori mai mari pentru vehicule similare.
Filip Stan
08 dec. 2025, 12:11
Dragoş Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, anunţă că va sesiza Parchetul European cu privire la achiziţii de microbuze şcolare, din fonduri europene, la suprapreţ

Cazul a atras atenția opiniei publice după ce presa a relatat că anumite județe ar fi achiziționat microbuze electrice la prețuri duble sau chiar triple față de altele, deși vehiculele aveau specificații identice. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat o verificare prin Corpul de Control, iar concluziile preliminare au determinat sesizarea instituțiilor specializate, inclusiv Parchetul European, responsabil cu investigarea fraudelor care afectează fondurile UE.

„Am decis să sesizez Parchetul European pe subiectul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi. De asemenea, voi dispune transmiterea către Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Consiliul Concurenței a rezultatelor verificării realizate de Corpul de Control al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene. Am luat aceste măsuri ca urmare a constatării mai multor disfuncționalități care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizați banii europeni”, a scris Pîslaru pe Facebook.

Ministrul reamintește că programul a fost conceput „pentru a sprijini comunitățile locale și pentru a oferi copiilor din mediul rural un transport sigur, modern și prietenos cu mediul”.

El atrage însă atenția că realitatea din teren a arătat un model de implementare deficitar.

„Din păcate, analiza documentațiilor transmise de consiliile județene arată că modul de implementare a fost neuniform și lipsit de o coordonare centralizată. În locul unui sistem integrat, cu achiziții centralizate și standarde unitare, fiecare județ a derulat proceduri separate, stabilind propriile caiete de sarcini, valori estimate și condiții de livrare”, continuă Pîslaru.

În total, 40 de județe au derulat 74 de achiziții individuale, fapt care, potrivit ministrului, a generat o lipsă de coerență și diferențe nejustificate între sumele plătite pentru același tip de microbuze electrice.

Citeşte şi: Emil Gânj, judecat în lipsă pentru omor și profanare de cadavre. Familia femeii ucise de el cere strămutarea dosarului la o altă instanță

„Această descentralizare, deși justificată de dorința de flexibilitate locală, a generat efecte absolut reprobabile: diferențe semnificative de preț între microbuze similare și lipsa unor justificări clare privind diferențele majore de cost. Au fost identificate situații în care același tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziționat, în județe diferite, la valori semnificativ variabile, între un minim de 99.000 euro și un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferențele. Au fost recepționate echipamente în afara termenilor de livrare, diferențele de preț variind uneori și până la de trei ori mai mult față de prețul cel mai mic.

Nu există justificări tehnice sau financiare care să acopere diferențele majore de cost. Diferența semnificativă de preț pentru microbuze similare ridică suspiciuni de înțelegere între firme (preț de cartel), prețul nereprezentând o imagine reală a prețurilor practicate pe piață”, mai scrie Pîslaru.

Pîslaru avertizează și asupra riscului unui prejudiciu bugetar major: deoarece ofertele nu sunt fundamentate, „acestea generează un potențial prejudiciu bugetar, reprezentând un indiciu de achiziție ineficientă sau neconformă prin prisma obligativității de respectare a principiilor de legalitate, eficiență și economicitate în utilizarea optimă a alocării / cheltuirii bugetului aferent PNRR și a bugetului național aferent”.

El adaugă că au fost identificate și neconcordanțe între localitățile prevăzute inițial ca beneficiare și cele care au primit efectiv microbuze.

„În lumina tuturor acestor aspecte, am dispus transmiterea tuturor constatărilor către instituțiile abilitate: Parchetul European, Departamentul pentru Luptă Antifraudă și Consiliul Concurenței. Rolul lor este să verifice dacă diferențele de preț și modalitatea de utilizare a informațiilor minime obligatorii din ghid au fost simple erori administrative sau practici care afectează buna gestionare a fondurilor europene”, a precizat ministrul.

În final, Pîslaru subliniază principiul care stă la baza gestionării fondurilor europene: „România are nevoie de o administrație care funcționează unitar și responsabil. Banii europeni sunt bani publici, iar de folosirea lor corectă și transparentă depinde însăși modernizarea României. Când vorbim de bani publici, nu ne permitem neglijență, improvizație sau lipsă de rigoare și nu voi tolera niciodată asemenea situații”.

Citeşte şi: O nouă belea pentru Adrian Corduneanu şi soţia sa. Ce au decis judecătorii

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Mihai Stoica, surprins de ce a găsit în Croația la Dinamo Zagreb – FCSB: „Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva!” Foto
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Frumoasa actriță a murit la doar 40 de ani. Nu se cunoaște cauza decesului
Playtech.ro
Cum scapi de gheața din curte fără să distrugi cimentul. Metode sigure
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântat Mario Alin. Anunțul făcut de familia adolescentului
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Mutarea care schimbă jocul. Ce cadou îi face Trump lui Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day