Dan Şucu, după un an la Genoa: „Mă temeam că situaţia va fi mai rea”. Ce pregăteşte pentru Rapid

Pe 18 decembrie 2025 se împlinește un an de când Dan Şucu a devenit acționarul principal al celor de la Genoa, unul dintre cluburile cu tradiție ale fotbalului italian.
Marius Gherghe
10 dec. 2025, 17:42
Dan Şucu, după un an la Genoa:
Dan Şucu, după un an la Genoa: "Mă temeam că situaţia va fi mai rea". Ce pregăteşte pentru Rapid

Dan Şucu a acordat, cu ocazia acestui moment, un amplu interviu presei italiene, în care a analizat primul său an petrecut la conducerea clubului genovez. Omul de afaceri a trasmis că, deși bilanțul primei perioade este pozitiv, se aștepta să se confrunte cu dificultăți financiare majore.

„Primul an a fost pozitiv, mi-era teamă că va fi mai rău, totul va fi mai dificil. O teamă legată de datorii. Nicio companie nu se poate aștepta să supraviețuiască mult timp cu costuri cu 30 de milioane mai mari decât veniturile. Țintim spre sustenabilitate, dar accentul este pus pe performanța sportivă.

Așteptăm să terminăm bătălia juridică (n.r. – cu American Capital, care susține că ea deține, de fapt, clubul Genoa și nu a aprobat nicio vânzare către Dan Șucu), dar suntem oameni serioși.

O majorare de capital de 40 de milioane de euro a evitat înghețarea pieței de transferuri și a redus datoria enormă. Primul pas este consolidarea, apoi voi fi gata să fiu partener pentru saltul de calitate”, a declarat Dan Şucu în startul interviului pentru Il Secolo XIX, citat de GSP.

Citeşte şi: Camelia Voinea, acuzată de încă o gimnastă că a abuzat-o. Acuzații grave la adresa antrenoarei care și-a agresat propria fiică: „Bătăi pe care le simt și acum. Și-a înfipt unghiile în carnea mea”

Omul de afaceri a preluat controlul clubului tocmai prin această majorare de capital, pe care spune că a fost obligat moral să o respecte.

„A fost o promisiune făcută. Și dacă faci o promisiune, trebuie să o ții. Nu suntem politicieni aleși la fiecare patru ani, ci oameni de afaceri, aleși în fiecare zi, în funcție de ceea ce facem. Da, interdicția de transferuri a fost evitată, datoria a fost redusă semnificativ, iar acest lucru ne permite acum să continuăm să investim.

Parteneri noi? Primul pas este consolidarea, obținerea unei datorii sustenabile. În acest moment, nu există probleme financiare și cred că, în câțiva ani, rămânând în Serie A, vom atinge normalitatea care a lipsit prea mulți ani.

Apoi, în acel moment, vom fi la o răscruce, iar dacă există un partener cu banii și expertiza fotbalistică pentru a face un salt semnificativ înainte, voi fi gata să cer ajutor. Desigur, dacă proprietatea ta este contestată în justiție, acest lucru creează presiune, iar potențialii parteneri te întreabă ce se întâmplă. Așteptăm ca această bătălie juridică să se încheie. Deocamdată, deciziile au fost favorabile pentru noi”, a continuat afaceristul.

Citeşte şi: Jaf din bani publici la Federaţia Română de Canotaj. Curtea de Conturi: premieri ilegale de aproape 500.000 de euro!

Despărțirea de Vieira și venirea lui De Rossi

Dan Şucu a vorbit și despre momentul în care l-a demis pe Patrick Vieira, care preluase echipa pe locul 17 și reușise să o salveze de la retrogradare, încheind sezonul pe locul 13, însă noua stagiune a început slab, ceea ce a dus la plecarea sa la 1 noiembrie: „Vieira este un antrenor grozav. A fost o alegere foarte dificilă, dar avem nevoie de rezultate. De Rossi? Am vorbit mult cu el, ne-a insuflat încredere, știe exact ce trebuie să facă. Îmi place felul în care joacă echipa. Dar, sincer, îmi place foarte mult să câștig”.

Despre Rapid: „Trebuie să dăm înapoi ceea ce am primit”

În final, acesta a vorbit și despre Rapid, clubul din România la care deține acțiuni. „Obiectivul cu Rapid este calificarea în cupele europene. Fanii sunt la fel de pasionați precum cei ai lui Genoa. Clubul a trecut prin multe eșecuri, dar acum nu mai are datorii. Încercăm să redăm echipei o mentalitate de învingător. Fotbalul românesc este în plină dezvoltare, publicul a crescut în ultimii trei ani cu 20% pe sezon. Treptat, sinergia dintre Genoa și Rapid va crește, inclusiv prin schimburi de jucători. Directorii sportivi ai celor două cluburi comunică deja constant. La Rapid am investit masiv în infrastructura academiei, a primei echipe și în proiecte sociale, pentru ca tinerii români să aibă acces la sport. Trebuie să întoarcem comunității ceea ce am primit”, a punctat Dan Şucu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Radu Ciucă a avut parte de o surpriză la ziua de naștere a Andrei. Ce a făcut Cătălin Măruță: „Nu eram pregătit pentru asta”
Fanatik.ro
Întrebat despre Gigi Becali, Mihai Stoica a răbufnit în direct: „E singurul om din istoria fotbalului care face asta!”
Capital.ro
Eugen Rădulescu avertizează că România se apropie de o criză majoră. Mai sunt doar câteva zile pentru salvarea banilor din PNRR
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Marius Șumudică o ia pe interzis în Floreasca! Supărat că îl jignesc suporterii FCSB, antrenorul jignește regulile de circulație Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat