Fostul deputat Gabriel Bivolaru rămâne în arest, alături de ceilalţi membri ai grupării sale

Curtea de Apel Constanţa a menţinut mandatele de arestare emise în cazul lui Gabriel Bivolaru şi al celorlalte trei persoane şi a dispus arestarea şi a celorlalţi şase membri ai grupării specializate în furt de combustibil pentru care Tribunalul Constanţa decisese cercetarea în libertate.
Romania TV
08 aug. 2013, 19:43
Fostul deputat Gabriel Bivolaru rămâne în arest, alături de ceilalţi membri ai grupării sale

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au judecat, joi, recursurile depuse de inculpaţii Gabriel Bivolaru, Marin Chihaia, Gheorghe Mangalea şi Adrian Arhire împotriva măsurii de arestare preventivă, pe care le-au respins ca nefondate.

De asemenea, instanţa de judecată a admis recursul înaintat de procurori împotriva deciziei de cercetare în libertate a celorlalţi şase membri ai grupării, Viorel Luca, Marius Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Romeo Ovidiu Meridicos, Petronel Dimofte şi Marius Ionuţ Matei şi a dispus emiterea de urgenţă a mandatelor de arestare preventivă pe numele acestora, pentru câte 29 de zile.

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, fostul deputat Gabriel Bivolaru şi ceilalţi nouă membri ai grupării sale sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Ei sustrăgeau ţiţei din conductele societăţii Conpet prin folosirea instalaţiilor artizanale de perforare, încărcau şi transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară, de unde erau transferate într-o cisternă, apoi îl duceau în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari. Aici, produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către Gabriel Bivolaru.

Procurorul care a instrumentat cazul, Teodor Niţă, a precizat luni, într-o conferinţă de presă, că acţiunea a debutat la sfârşitul lunii mai, în urma unei informaţii, iar de atunci s-a început supravegherea inculpaţilor, ce sustrăgeau ţiţeiul dintr-o conductă aflată în zona localităţii Nisipari. Aici, petrolul era încărcat în cisterne, disimulate în camioane ce transportau cereale, şi ajungea apoi în rafinăria din Năvodari.

„Era foarte inteligentă manevra. Camioanele stăteau la încărcat toată noaptea pentru că, dacă ar fi dat drumul la presiune, ar fi apărut scăderi. Aşa, la 0,1 bari, nu apăreau modificări pe grafic, deci era foarte greu observabil de către cei de la Conpet. După care ajungea la Năvodari, la o rafinărie funcţională dar neautorizată”, a precizat Teodor Niţă.

La începutul lunii iunie, inculpaţii au mutat operaţiunea în zona comunei Cumpăna, unde montaseră alte instalaţii artizanale.

„O chestiune de o ingeniozitate tehnică incredibilă: prin conducta de 25 de ţoli a Conpetului au făcut by-pass în conducta de 20 de ţoli a Conpetului şi din aceasta au scos, printr-o canalizare, undeva în câmp, la vreo doi kilometri, sub o cultură de floarea soarelui. Putea să se are liniştit acolo pentru că brăzdarul plugului nu deranja pe nimeni”, a mai spus procurorul de caz.

De aici ţiţeiul ajungea în maşini care aveau montate rezervoare până la o locaţie din Techirghiol, era transferat într-o cisternă, care ducea apoi petrolul la rafinăria din Năvodari. Prejudiciul probat până în prezent de către anchetatori este de 1,1 milioane de lei (11 miliarde de lei vechi).

În zilele de 3 şi 4 august, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa şi poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa au intervenit în aceste locaţii, inclusiv la rafinăria de la Năvodari, fiind reţinute nouă persoane – Gabriel Bivolaru, Marian Chihaia, Adrian Arhire, Marius-Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Viorel Luca, Romeo-Ovdiu Merdicos, Petronel Dimofte şi Marius-Ionuţ Matei, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

De asemena, o a zecea persoană a reuşit să scape la volanul unui autoturism BMW.

„Este de menţionat că la momentul intervenţiei pentru prinderea în flagrant, deşi un echipaj de jandarmi a executat semnale de oprire luminoase şi acustice pentru oprirea autovehiculului unui al zecelea suspect, Gheorghe Mangalea, acesta nu s-a conformat şi a lovit autoturismul Jandarmeriei, iar deşi au fost trase două focuri de armă de avertisment cel în cauză a reuşit să fugă”, a spus Teodor Niţă.

Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi trei dintre complicii săi, implicaţi în dosarul furtului de combustibil din conducte, au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, în urma mandatelor emise de Tribunalul Constanţa, iar pentru celelelte şase persoane instanţa decisese cercetarea în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
”Fenta” cu repriza a doua! Andrei Vochin explică de ce succesul de la FC Botoșani nu e un miracol
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit un mare pianist de jazz: O pierdere imensă
Playtech.ro
Construcţie fără autorizaţie în curte. Ce ai voie să ridici, conform legii?
Adevarul
O călugăriță a renunțat la viața din mănăstire pentru a preda yoga în bikini: „Am fost învățată că senzualitatea era un păcat”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Anunțul medicilor despre Flavia Groșan. Din păcate, veștile sunt triste
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Zona extrem de sensibilă unde un conflict NATO-Rusia poate izbucni oricând
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025