Câți imigranți sunt în România. Date oficiale de la autorități

Potrivit datelor oficiale făcute publice de autorități, imigranții care se află în prezent în România ar putea umple un oraș mare cum este Constanța sau Iași.
Loredana Brumă
19 dec. 2025, 10:30
Câți imigranți sunt în România. Date oficiale de la autorități

Câți imigranți sunt în România. Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunță că, la finalul lunii noiembrie, pe teritoriul țării noastre se aflau 293.097 de cetățeni străini cu permis de ședere valabil.

Câți imigranți sunt în România. Majoritatea provin din afara Uniunii Europene

Conform datelor publicate de IGI, majoritatea imigranților, adică 74%, provin din afara Uniunii Europene. Cetățenii statelor membre UE și ai Spațiului Economic European însumează 24,4%, iar aproximativ 1% sunt cetățeni ai Regatului Unit.

Cifrele oficiale îi includ pe toți cetățenii străini care dețin un permis de ședere pentru muncă, studii, reîntregirea familiei sau alte scopuri legale. În această categorie se regăsesc și cetățenii ucraineni care au obținut drept de ședere în România, fie prin protecție temporară, fie prin alte forme legale. Aceștia nu sunt considerați refugiați în sens strict, decât dacă au depus cerere de azil, potrivit Stiridiaspora.ro. 

Citește și Muncitorii asiatici aduc cultura culinară din țările de origine în România. Ce fructe și legume asiatice au intrat pe piața din România

Pe lângă ucraineni, un segment tot mai vizibil este reprezentat de muncitorii veniți din Asia, în special din Nepal, Sri Lanka, India, Bangladesh, Pakistan, Vietnam și Filipine. Aceștia sunt recrutați de companii din România pentru a acoperi deficitul sever de forță de muncă din mai multe domenii.

Imigranții sunt angajați în special în sectoarele unde lipsa de personal este cea mai accentuată: construcții, transporturi, HoReCa, industrie alimentară, agricultură și servicii de curierat. Ei lucrează pe șantiere, în fabrici, restaurante, hoteluri, ferme și centre logistice. Deși mulți ocupă posturi necalificate, există și muncitori calificați cum ar fi sudori, electricieni, șoferi profesioniști sau lucrători în producție,  meserii pentru care România se confruntă cu un deficit major.

Angajatorii români apelează tot mai des la forță de muncă din Asia din cauza lipsei acute de personal local și a migrației românilor către alte state europene.

Citește și Patronii restaurantelor şi hotelurilor de la mare nu mai găsesc angajaţi. Salvarea ar putea veni de la muncitorii asiatici

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări vorbesc în comunicatul de presă și despre diferența dintre migrație și refugiu. Migrația presupune deplasarea voluntară pentru muncă, educație sau un nivel de trai mai bun, în timp ce refugiații sunt persoane care părăsesc țara de origine din cauza conflictelor armate, persecuțiilor sau altor riscuri majore și beneficiază de protecție internațională și proceduri speciale de azil.

IGI: Peste 100.000 de permise de ședere pentru cetățeni străini, eliberate în primele 11 luni ale anului
Polițiștii de imigrări au emis, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie, 100.914 permise de ședere pentru străinii care au ales să locuiască legal în România.

”Datele evidențiază activitatea susținută a structurilor Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), care gestionează zilnic un număr semnificativ de solicitări asigurând respectarea strictă a cadrului legal și un tratament corect și profesionist pentru fiecare beneficiar”, informează un comunicat al IGI transmis, vineri, AGERPRES.

Potrivit comunicatului, într-un context migrator dinamic și divers, România rămâne o opțiune tot mai frecvent aleasă de străini pentru muncă, studii sau stabilire pe termen lung, iar activitatea polițiștilor de imigrări arată această realitate printr-un volum ridicat de solicitări soluționate zilnic.

”Polițiștii de imigrări vor fi la datorie și în perioada următoare și vor asigura sprijin tuturor celor care au nevoie”, arată sursa citată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Marele vis al Alisiei, spulberat de călăul ei. Tânăra din Bihor ucisă pe câmp de un recidivist lucra deja la planul vieții sale: „Voiam să o ajutăm”
Capital.ro
RO e-Factura 2026. Cine este obligat să emită facturi electronice de la 1 iunie? Contribuabilii care sunt exceptați
Playtech.ro
Locuințele care se scumpesc din nou în România si apartamentele la care tot mai mulţi români renunţă. Schimbări importante pe piața imobiliară
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul unei basculante a trecut pe roșu și a lovit putenic o mașină, în Chitila. Bărbatul din autoturism este în stare gravă
iamsport.ro
Șocant! Un fost jucător argentinian al Rapidului distruge România: 'Sunt toți țigani! O țară groaznică'
MediaFlux
Acuze fără precedent lansate de Traian Băsescu. „Se pregătesc să saboteze România”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi