Pensiile, livrate cu întârziere în ianuarie 2026. Până când vor plăti românii CASS

Pensiile vor ajunge cu întârziere la români în luna ianuarie 2026. Totodată, acestea nu vor mai fi indexate cu 7% așa cum se așteptau vârstnicii.
Irina Dumitrescu
29 dec. 2025, 07:47
Pensiile, livrate cu întârziere în ianuarie 2026. Până când vor plăti românii CASS

În luna ianuarie 2026, pensiile vor ajunge cu o mică întârziere la români. Totodată, acestea nu vor mai fi indexate cu 7% așa cum se așteptau vârstnicii, aceștia fiind nevoiți și să plătească CASS.

În mod normal, pensiile se trimit începând cu data de 1 a fiecărei luni, însă în ianuarie, acestea ar urma să ajungă la beneficiari cu o mică întârziere.

Mai exact, data de 1 ianuarie 2026 este zi liberă legală, iar instituțiile publice și Poșta Română nu lucrează. Totodată, data de 2 ianuarie nu aduce cu ea o anumită schimbare, fiind tot o zi nelucrătoare în multe structuri administrative.

Citește și: Ilie Bolojan anunţă noi măsuri de austeritate în 2026. Premierul taie ajutoarele sociale şi cere verificări dure la indemnizaţiile de handicap, pensiile anticipate şi concediile medicale

Aceste zile sunt completate și de weekendul din 3-4 ianuarie, ceea ce înseamnă că distribuirea nu poate începe mai devreme de luni, 5 ianuarie 2026. Pensionarii care primesc banii numerar, prin poștă, vor intra în posesia acestora cu câteva zile mai târziu decât în mod normal.

Pensiile, primite mai târziu de români în ianuarie 2026

Nici pensionarii care primesc pensia pe card nu sunt ocoliți de întârzieri. Potrivit calendarului anunțat de autorități, banii vor fi virați în conturi luni, 12 ianuarie 2026. Cei care încasează prima pensie vor primi banii chiar mai târziu, între 13 și 17 ianuarie, după care începând cu luna februarie, plățile vor reveni la un ritm normal.

Din păcate, veștile proaste pentru vârstnici nu se opresc aici, căci indexarea pensiilor cu 7% nu va mai avea loc în 2026, cum era prevăzut inițial.

Astfel, pentru cei cu venituri mici, întârzierea nu reprezintă doar un simplu inconvenient. După cheltuielile mari din perioada sărbătorilor, lipsa banilor la început de lună poate însemna dificultăți reale în plata facturilor sau a medicamentelor.

„Trebuie avut în vedere și soluția asta și trebuie avut în vedere orice soluție pentru creșterea veniturilor pensionarilor, mai ales acelor cu venituri mici. Avem acest mecanism, 800 de lei, stabilit la începutul anului și din care au mai rămas de plătit pensionarilor 400 de lei în decembrie, pensionarilor sub 2.574 de lei, cred că era pragul. Ei bine, acești bani există, vor fi dați o dată cu pensia în luna decembrie. Un astfel de mecanism, util, parțial, în 2025, ar trebui gândit și pentru 2026″, a spus ministrul Muncii, Florin Manole, pentru Adevărul.

Cu toate că legea spune că pensiile trebuie indexate la fiecare 1 ianuarie, ministrul susține că înghețarea acestora este constituțională. Din păcate, în ultimul an, pensionarii au pierdut aproximativ 19% din valoarea reală a pensiei, mai exact, fiecare pensionar a pierdut aproximativ 535 de lei pe lună, din cauza neaplicării indexării atât la 1 ianuarie 2025, cât și la 1 ianuarie 2026.

Conform legii 141/2025, pensionarii cu venituri ce depășesc 3.000 de lei vor plăti în continuare contribuția la sănătate până în decembrie 2027, iar reținerea urmează să se facă automat de către casele de pensii. Însă, această contribuție nu se aplică la toate pensiile, ci doar în cazul celor care depășesc 3.000 de lei. Totodată, pe lângă CASS, se mai aplică și impozitul pe venit pentru partea care trece de suma de 3.000 de lei, aceasta având o cotă de 10%. Pensionarii care încasează sub acest prag nu sunt afectați deoarece aceștia nu plătesc nici CASS, nici impozit pe venit, iar sumele primite lunar rămân în continuare neschimbate.

Citește și: Ministrul Muncii, veste proastă pentru seniori: „Majorarea pensiilor, îngheţate şi în 2026”. Ce spune de alocaţii şi şomaj

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Liga Națiunilor 2026/2027: tragerea la sorți, urne, program și adversarii României
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Bugetarii cu salarii până în 6.000 de lei care primesc ajutor de la stat. Se oferă 347 de lei
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul celor doi soți care și-au pierdut viața în evenimentul din Ciortești. Detaliul important care lipsește de pe una dintre cruci
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Sunt vizați toți românii care au sau vor să cumpere apartamente!
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat