PROIECT – Veste imensă pentru seniori și persoanele cu dizabilități. Blocurile de patru etaje ale lui Ceaușescu vor fi dotate cu lifturi

Un proiect de lege care prevede construirea de lifturi în blocurile cu puține etaje a fost depus recent pe masa Parlamentului, inițiativa urmând să fie aplicată la nivel național. Programul vizează imobilele cu trei sau patru etaje construite înainte de anul 1990, multe dintre acestea fiind locuite în prezent de persoane vârstnice sau cu mobilitate redusă, pentru care accesul în locuință reprezintă o dificultate majoră.
George Russo
19 dec. 2025, 23:35
PROIECT - Veste imensă pentru seniori și persoanele cu dizabilități. Blocurile de patru etaje ale lui Ceaușescu vor fi dotate cu lifturi

Potrivit inițiatorilor, o parte dintre aceste blocuri dispun deja de spații tehnice prevăzute încă din perioada comunistă pentru eventuale extinderi pe verticală, cunoscute sub denumirea de „casa liftului”, ceea ce ar facilita implementarea proiectului. Demersul legislativ are atât o componentă socială, cât și una economică, fiind gândit ca un program de amploare, cu impact pe termen lung asupra calității vieții în mediul urban.

Inițiativa a fost anunțată public de senatorul PSD Robert Cazanciuc, care a explicat scopul și dimensiunea programului propus.

”Am depus, astăzi, la Senat, proiectul de lege pentru demararea Programului Național ‘Lift pentru Viață’, unul dintre cele mai mari proiecte socio-economice din ultimii ani, destinat construirii de lifturi la blocurile de trei sau patru etaje, construite înainte de 1990.

Prin acest program, aproximativ 3,8 milioane de români, în special locatarii cu probleme speciale (vârstnici, persoane cu dizabilități) din aproape 90.000 de blocuri, vor beneficia de condiții decente pentru accesul în propriile locuințe”, a anunțat senatorul PSD.

Citește și: Guvernul Bolojan acordă prefecților 18.000 de lei pe lună pentru cazare și transport, în timp ce pensiile și salariile sunt înghețate pe 2026

Conform proiectului de lege, în prima etapă este prevăzută implementarea unui proiect-pilot, care ar urma să includă 100 de blocuri la nivel național, repartizate în fiecare județ. Programul-pilot ar fi derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, urmând să testeze fezabilitatea tehnică și financiară a inițiativei.

Senatorul Robert Cazanciuc a detaliat și obiectivele principale ale programului, subliniind impactul social și economic al acestuia.

”Cele patru obiective majore sunt: redarea demnității și independenței persoanelor cu mobilitate redusă; sprijinirea familiilor și reducerea poverii fizice și emoționale, consolidarea unei societăți incluzive, solidare și moderne și dezvoltarea economică pe orizontală, nu doar pe verticală, prin crearea a mii de locuri de muncă”, a precizat Robert Cazanciuc.

Potrivit inițiatorului, rezultatele proiectului-pilot vor constitui baza pentru demersurile ulterioare la nivel european. Acesta a explicat că obiectivul este includerea Programului Național „Lift pentru Viață” într-o linie de finanțare dedicată, în cadrul exercițiului bugetar al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034.

Citește și: Cine sunt cei peste 150.000 de români care urmează să primească bani de la Ministerul Finanțelor. Deciziile de plată au fost deja emise

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România