Avocatul Toni Neacșu avertizează asupra unui posibil blocaj legislativ înainte de decizia CCR privind pensiile speciale: „Toate termenele sunt legate strict de data de 1 ianuarie 2026”

Soarta reformei pensiilor speciale depinde nu doar de decizia CCR de duminică, ci și de o cursă contra cronometru pentru publicarea legii în Monitorul Oficial. Avocatul Toni Neacșu avertizează că, pentru a produce efecte, legea asumată de Guvernul Bolojan trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026, ceea ce impune un calendar de promulgare aproape imposibil de respectat.
Andrei Ene
27 dec. 2025, 22:12
Avocatul Toni Neacșu avertizează asupra unui posibil blocaj legislativ înainte de decizia CCR privind pensiile speciale: „Toate termenele sunt legate strict de data de 1 ianuarie 2026”

Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să se pronunțe duminică, 28 decembrie, asupra legii pensiilor magistraților, un act normativ pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea. Înaintea verdictului, avocatul Adrian Toni Neacșu a realizat o analiză tehnică a calendarului de promulgare, avertizând că intrarea în vigoare a legii la termenul prevăzut este condiționată de o succesiune de evenimente greu de realizat într-un timp atât de scurt.

Avocatul Toni Neacșu prezintă calendarul reformei pensiilor speciale

Miza deciziei este una majoră, în contextul în care premierul Ilie Bolojan a legat mandatul guvernului său de această reformă, iar opoziția a depus deja o moțiune de cenzură. Totuși, avocatul Toni Neacșu subliniază că, dincolo de validarea constituțională, obstacolul major este cel procedural.

Citește și : CCR se pronunță duminică asupra pensiilor speciale ale magistraților. România riscă pierderea a 231 de milioane de euro din PNRR

Într-o postare publicată pe Facebook, Adrian Toni Neacșu explică faptul că structura legii impune ca aceasta să fie activă din prima zi a anului viitor.

„Postulat: Pentru ca legea privind pensiile magistraților să poată produce efectele conținute în ea, atunci trebuie obligatoriu să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Toate eșalonările și termenele din lege sunt legate strict de data de 1 ianuarie 2026. De altfel, aceasta e și data intrării în vigoare a legii, așa cum este trecută în ultimul articol”, a scris avocatul.

La întrebarea dacă legea poate intra în vigoare la această dată, Neacșu răspunde: „Poate, la limită, dar doar într-un complex de împrejurări cumulative greu de îndeplinit”.

Specialistul în drept invocă prevederile constituționale referitoare la termenele de publicare.

„Argumentație: Potrivit art. 78 din Constituţie o lege nu poate intra în vigoare mai devreme de 3 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial. Pentru ca această lege să intre în vigoare la 1.01.2026 ea trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial pe data de 29.12.2025, adică luni, cel mai târziu, până la miezul nopții”, a explicat acesta.

Potrivit analizei lui Toni Neacșu, pentru ca reforma asumată de Guvernul Bolojan să devină funcțională, ziua de luni, 29 decembrie, ar trebui să decurgă într-un ritm alert, care implică mobilizarea simultană a CCR, a Președinției și a Monitorului Oficial. Avocatul a listat condițiile cumulative în postarea sa.

„Ca legea să poată fi publicată în Monitorul oficial de luni trebuie să se întâmple, într-un ritm foarte rapid, urmatoarele: 1. CCR să respingă integral sesizarea ÎCCJ duminică, pe 28.12.2025. 2. CCR să motiveze decizia de respingere până cel mai târziu a doua zi, 29.12.2025, adică luni. 4. Decizia astfel motivată să fie publicată în Monitorul Oficial tot luni, 29.12.2025. 5. Președintele Nicușor Dan să promulge legea în prima zi din cele 10 pe care le are la dispoziție, adică tot până la sfârșitul zilei de luni, în câteva ore de la primirea ei. 6. Legea astfel promulgată să fie publicată în Monitorul Oficial tot luni, până la orele 24.”

În încheierea analizei sale, Toni Neacșu sugerează că există o probabilitate ridicată ca legea să se întoarcă în Parlament, bazându-se pe un raționament similar cu cel aplicat la o tentativă anterioară de legiferare.

Citește și : Cel mai bine plătiți magistrați din stat decid soarta pensiilor speciale. Judecătorii CCR dau verdictul între Crăciun și Revelion

„Hint suplimentar: În precedenta soluționare la CCR a acestei legi am tras concluzia, riscantă, că legea va fi retrimisă în Parlament, cum s-a întâmplat, bazându-mă în primul rând pe același raționament: nu mai putea matematic intra în vigoare la data prevazută în cuprinsul legii. Acum, doar matematic, încă se mai poate”, a conchis avocatul.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Dezvăluiri după 35 de ani despre moartea uluitoare a lui Dan Alban. Giovanni Becali: „Puteam fi și eu acolo. Chestie de destin!” Exclusiv
Capital.ro
Un nou partid în România, cu Călin Georgescu președinte. 2 nume mari vor lipsi sigur din el: L-au folosit și trădat
Playtech.ro
De ce nu consumăm ouă de curcă: au mulţi nutrienţi, însă nu ajung niciodată în tigaie
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
Incredibil! Câți bani îi datorează Adi Mutu unui cunoscut jurnalist român: ”Are să mi-i dea și acum”
MediaFlux
Trump nu cedează! Amenință că trimite întăriri militare și un portavion
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj