Michael Schumacher împlineşte 57 de ani. La 12 ani de la accidentul grav de schi, starea sa de sănătate rămâne un mister. El a devenit bunic în 2025

Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit într-un accident de schi la 29 decembrie 2013, împlineşte, sâmbătă, 57 de ani.   
Viorel Dobran
03 ian. 2026, 08:32
Michael Schumacher împlineşte 57 de ani. La 12 ani de la accidentul grav de schi, starea sa de sănătate rămâne un mister. El a devenit bunic în 2025

Michael Schumacher s-a născut la 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari).

El s-a retras prima dată din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit în Marele Circ în 2010. Însă în trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai arătat forma care l-a consacrat. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, în 2012, şi patru clasări pe locul 4.

Ce se întâmplă cu celebrul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, la 12 ani de la accidentul de schi: „Nu cred că-l vom mai vedea vreodată”

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după ce monopostul Ferrari condus de el a părăsit pista şi a izbit puternic un zid de protecţie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, şase curse, revenind la ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Maria (28 ani) şi Mick (26 de ani). Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimată în 2010 la peste 600 de milioane de euro.

La 29 decembrie 2013, fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie 2014, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar în 9 septembrie 2014 a fost externat şi mutat la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland.

12 ani mai târziu, misterul din jurul stării de sănătate a lui Michael Schumacher rămâne neelucidat.  Cu toate acestea, unul dintre cei mai mari urmăritori ai Formulei 1 din Germania, Felix Gorner, a reuşit să adune câteva informaţii despre starea de sănătate a lui „Schumi”.

„Situaţia este foarte tristă. Are nevoie de îngrijire permanentă şi este total dependent de îngrijitorii săi. Nu se mai poate exprima verbal”, a declarat el.

Ultima aroganță a lui Dorian Popa. A pus încălzire pentru plantele din curte: „Au și ele suflet. Cât de șmecher!”

Jurnalistul a continuat apoi să vorbească despre persoanele cărora li se permite să-l viziteze: „În prezent, maximum 20 de persoane îl pot contacta pe Michael. Şi, în opinia mea, aceasta este strategia corectă. Pentru că familia acţionează în interesul lui Michael. Întotdeauna i-au protejat cu stricteţe intimitatea, iar acest lucru nu s-a schimbat”.

În 2025, Michael Schumacher a devenit bunic, după ce fiica sa Gina a născut o fetiţă: Millie.

 

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
S-au aruncat deja primele înțepături la Survivor! Faimoșii și Războinicii, replici acide din prima săptămână în Dominicană
Fanatik.ro
Rapid i-a găsit înlocuitor lui Franz Stolz. A venit în România acum 7 ani și a fost în top 5 sezonul trecut! Exclusiv
Capital.ro
S-a stins din viață un mare antrenor al României. A fost un campion al clubului CS Rapid
Playtech.ro
Țara ieftină din Europa care atrage turiștii în vara 2026: berea e la 1 euro, iar o masă completă ajunge la 12 euro
Adevarul
Piața construcțiilor: ce se va întâmpla cu prețurile apartamentelor în 2026
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Iulian s-a stins din viață la 22 de ani, în Germania! Tatăl tânărului a primit vestea în prima zi a anului 2026: „De astăzi e oficial, am rămas fără puiul meu drag!”
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga care ar fi, de fapt, miliardar în euro. S-ar afla în top 7 cei mai bogați români
MediaFlux
Ajunul Bobotezei în 2026. De ce se ține post negru pe 5 ianuarie și ce este interzis astăzi
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend