Pomul din care poți scoate bani frumoși, nu doar fructe. Moșmonul, cultura de nișă care rezistă la ger și se vinde scump

Moșmonul nu este doar un pom rustic, aproape uitat, ci o cultură de nișă care poate aduce venituri bune micilor producători. Rezistent la ger, moșmonul începe să atragă atenția celor care caută alternative profitabile în pomicultură.
Bianca Bocioacă
06 ian. 2026, 23:58
Pomul din care poți scoate bani frumoși, nu doar fructe. Moșmonul, cultura de nișă care rezistă la ger și se vinde scump
Moșmocul, cultura de nișă care poate deveni profitabilă

Cunoscut sub denumirea populară de moșmon, scoruș nemțesc sau moșmon comun, acest pom face parte din familia Rosaceae și are o istorie veche, fiind cultivat încă din Antichitate de greci și romani. Deși numele sugerează altceva, originea sa reală se află în zonele montane din nordul Iranului și sud-estul Asiei Mici, de unde s-a răspândit în Caucaz, Balcani și Europa de Sud.

În România, moșmonul apare sporadic în zonele de deal și câmpie, însă interesul pentru el este în creștere, mai ales în rândul celor care vor culturi rezistente, cu investiții mici și potențial de câștig bun.

Citește și: Cât se câștigă în hotelurile din România. Salariile lunare pentru cameriste, recepționeri și manageri

Moșmonul este un pom de talie mică spre medie, ajungând la 4 – 5 metri înălțime, cu o coroană largă și aerisită. Are un aspect rustic, apreciat inclusiv în grădinile ornamentale, mai ales datorită frunzelor mari, care toamna capătă nuanțe calde, și florilor albe sau ușor rozalii, asemănătoare celor de gutui.

Florile apar în lunile mai – iunie și sunt extrem de atractive pentru polenizatori, ceea ce face din moșmon o specie utilă și pentru biodiversitate.

Fructele de moșmon sunt brun-roșiatice, cu sepale mari și persistente, și devin comestibile abia după procesul natural de „înmuiere”, la câteva săptămâni după recoltare, de obicei în noiembrie – decembrie. Atunci pulpa devine moale și dulce-aromată.

Moșmonul este considerat un fruct de iarnă și poate fi valorificat proaspăt sau procesat în:

  • gemuri și dulcețuri artizanale
  • marmelade
  • oțet de moșmon
  • vin sau lichior

Aceste produse sunt căutate în piețele locale, târgurile tradiționale și în turismul gastronomic, unde se vând la prețuri peste media fructelor obișnuite.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale moșmonului este adaptabilitatea. Suportă temperaturi de până la -30°C, rezistă bine la secetă și nu necesită irigare intensivă. Este mult mai puțin pretențios decât alte specii pomicole și are nevoie de tratamente fitosanitare minime.

Nu este o cultură industrială, dar tocmai acest lucru îi crește valoarea. Moșmonul este o cultură de nișă, ideală pentru:

  • livezi mici
  • gospodării rurale
  • procesatori artizanali
  • proiecte de agro-turism

Citește și: Ce salarii încasează angajații nepalezi în 2026, în domeniul curățeniei. Ce beneficii extrasalariale primesc în România

Prin procesare, valoarea fructelor crește semnificativ, iar investițiile inițiale rămân reduse.

Plantarea se face toamna târziu, la distanțe de 3 – 4 metri între pomi. Moșmonul preferă soluri bine drenate și zone însorite, dar se dezvoltă și pe terenuri cu fertilitate medie. Tăierile sunt minime, iar bolile apar rar.

Înmulțirea se poate face prin semințe (cu stratificare lungă), marcotaj sau altoire, aceasta din urmă fiind metoda preferată în pepiniere.

Rezistent, ușor de întreținut și cu fructe care se transformă în produse premium, moșmonul poate deveni o sursă reală de venit pentru cei care caută alternative profitabile, fără investiții mari.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Top cele mai bogate soții de fotbaliști, care au ajuns la Cupa Mondială 2026. Ce loc ocupă, de fapt, Georgina Rodriguez
Capital.ro
Retragerea de numerar de la bancomat. Se face sesizare către bancă. Se verifică toate operațiunile în aceste cazuri
Playtech.ro
Cât trebuie să câștigi pentru o pensie de 4.000 de lei. Exemplu de calcul după legea pensiilor din 2026
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Notificare privind consumul de energie electrică. Românii vor primi alertă înainte de o factură mai mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?