Este doliu la TNB, dar și la Bulandra, căci Răzvan Ionescu a urcat, decenii întregi, pe scenele ambelor instituții. Totodată, acesta era și absolvent al Facultății de Teologie.
„A fost un artist rar: talentat și discret, vedetă în anii facultății, actor al Teatrului Național și al Teatrului Bulandra, format și ales de mari regizori, partener de scenă al unor actori excepționali. A avut talent literar autentic și a fost un teolog rafinat și polemic, cu o expresivitate a ideilor care venea dintr-o credință vie, neliniștită, asumată. A vorbit la înmormântarea Părintelui Dumitru Stăniloae, cu o gravitate și o lumină care îl defineau.
A iubit lumea teatrului de odinioară cu o fidelitate aproape dureroasă. Volumul său, „Ce mult v-am iubit…”, rămâne o declarație de dragoste pentru o epocă de avangardă și excelență culturală, pentru marii actori ai Bucureștiului de altădată – Octavian Cotescu, Emil Botta, Irina Petrescu, Dina Cocea, Florian Pittiș, Adrian Pintea și atâția alții. Credea cu tărie că au existat vremuri în care „sfinții mergeau la teatru” și că scena putea fi un loc al adevărului, al credinței și al libertății interioare.
Ne-am apropiat târziu. Mărturia lui din podcastul Avangarda a rămas ultima sa apariție publică importantă. Rămân cuvintele lui, cărțile, ideile, și amintirea unor după-amiezi liniștite, petrecute în curtea casei sale, în conversații care nu se mai grăbeau nicăieri. Obișnuia să meargă la Mănăstirea Suzana, în Prahova, acolo unde mergeam și eu, când eram mic, cu bunicii și părinții mei.
Răzvan a fost prohodit la biserica Mihai Vodă, care a scăpat ca prin minune de demolarea atee din anii 80. Biserica era în vechiul cartier Uranus și a fost ascunsă între blocuri, din 1985 până în 1994, când a fost redată slujirii. Această retragere, între spațiile propriului destin, i se potrivește și lui Răzvan. Izolarea ultimilor ani nu e doar efectul bolii proprii, ci un refuz al bolilor lumii de azi. Nu întâmplător s-a auzit azi în biserică sintagma “gloria smereniei”.
Pierd un prieten târziu. Teatrul românesc pierde unul dintre cei mai lucizi și mai devotați admiratori ai săi. Iar noi pierdem un om care a știut să lege, cu delicatețe și rigoare, credința de teatru, pe Dumnezeu de om.
Dumnezeu să-l odihnească!„, a scris fostul ministru al Culturii pe rețelele sociale.
Pe scena TNB, a jucat roluri memorabile în piese precum „Menajeria de sticlă”, „Rivalii”, „Anton Pann” și „Amanții însângerați”.
Pe scena Teatrului Bulandra a dat viață unor personaje precum Damis în „Tartuffe”, regia Alexandru Tocilescu, Ricardo în „Câinele grădinarului”, regia Florian Pittiș, sau Spizzi în „Uriașii munților”, regia Cătălina Buzoianu.
A primit Marele premiu de interpretare cu recitalul de poezie și chitară clasică Rime de mătase la prima ediție a Galei tânărului actor, Costinești, 1983, Premiul de Interpretare pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul de Teatru „Lucian Blaga” 1995, precum și Premiul Nottara pentru cel mai bun rol al stagiunii la Studioul Cassandra cu rolul Eddie Carbonne – „Vedere de pe pod” de Arthur Miller – rol de diplomă, 1979.