„Coșul german”, soluția care vrea să rezolve povara prețurilor mari la alimente. Propunerea Partidului Social-Democrat nu este susținută de fermieri

Creșterea accentuată a prețurilor la alimente pune o presiune tot mai mare pe gospodăriile din Germania. În acest context, Partidul Social-Democrat din Germania a propus introducerea unui „coș german”, o măsură menită să ofere consumatorilor produse de bază la prețuri accesibile.
Bianca Bocioacă
19 ian. 2026, 18:01
„Coșul german”, soluția care vrea să rezolve povara prețurilor mari la alimente. Propunerea Partidului Social-Democrat nu este susținută de fermieri
„Coșul german”, soluția care vrea să rezolve povara prețurilor mari

Potrivit documentului de lucru al SPD, „coșul german” ar urma să fie oferit voluntar de lanțurile de retail și ar include „un coș de alimente de bază accesibile și cu prețuri stabile, produse în Germania, din toate categoriile importante de produse”.

Scopul acestei inițiative este „o ușurare rapidă și vizibilă pentru consumatori” și aasigurarea unei aprovizionări de bază accesibile pentru toată lumea.

Vicepreședintele grupului parlamentar SPD, Esra Limbacher, a declarat că prețurile alimentelor au crescut cu aproximativ o treime din 2020.

„Creșterea prețurilor alimentelor nu este o problemă abstractă pentru persoanele cu venituri mici sau medii, ci o povară zilnică”, a spus Limbacher.

Citește și: Preşedintele anunţă alegeri anticipate, coaliţia de guvernare se destramă

Acesta a subliniat faptul că mulți oameni ajung să se întrebe la final de lună „dacă au mai rămas suficienți bani pentru fructe și legume proaspete, unt sau, ocazional, carne sau pește”.

Cu toatea astea, Asociația Fermierilor din Germania critică această inițiativă. Președintele Joachim Rukwied a declarat: „Prețurile sunt determinate pe piață de cerere și ofertă – nu de un preț fix de tip socialist”.

Acesta a subliniat că scumpirile sunt cauzate în principal de creșterea costurilor: „Energie, consumabile operaționale, chiar și apă – totul a devenit considerabil mai scump”, la care se adaugă costurile cu forța de muncă și birocrația.

Esra Limbacher susțin însă că nu există o contradicție între protejarea consumatorilor și sprijinirea fermierilor: „Fermierii au nevoie de prețuri corecte, nu de cele mai mici”.

Acesta este de părere că „ambele trebuie garantat politic”, chiar dacă standardele de producție din Germania și UE sunt mai ridicate decât pe piața globală.

Partenerii de coaliție CDU/CSU resping ideea. Ministrul federal al Agriculturii, Alois Rainer, a declarat: „Resping un coș de cumpărături impus de lege”.

Industria alimentară susține că soluția există deja: „Un astfel de coș de produse există deja. Se numește magazin discount”, a declarat Christoph Minhoff, directorul BVE.

Citește și: Acces interzis pentru clienți. Decizia radicală a unui supermarket lovit de pierderi uriașe: „Pur și simplu nu mai sunt bani”

Nici președintele organizației „Tafel Deutschland”, o rețea națională de peste 970 de bănci de alimente, Andreas Stepphuhn, nu prea apreciază ideea.

„Dacă vrei să schimbi situația socială din această țară, trebuie să schimbi situația veniturilor oamenilor”, a declarat el.

Planul Partidului Social-Democrat din Germania include și acțiuni mai dure împotriva practicilor de tip shrinkflation.

„Mai puțin musli în ambalaj sau apă cu zahăr în loc de suc duce efectiv la prețuri de bază mai mari”, se arată în document.

SPD vrea etichetare obligatorie și analizează reglementarea acestor practici la nivelul UE, pentru „o protecție durabilă a consumatorilor”.

Organizația Foodwatch consideră că propunerea nu merge suficient de departe. Directorul Chris Methmann a spus: „Un coș german sună frumos, dar lipsește un concept solid”.

El cere eliminarea TVA pentru „fructe, legume și leguminoase, astfel încât alimentele sănătoase să devină accesibile”.

Între timp, un sondaj arată că 68% dintre germani resimt puternic scumpirea alimentelor, potrivit DW.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Scene incredibile în cantonamentul Universităţii Craiova! Jucătorul a venit în tricoul FCSB-ului şi i-a lăsat mască pe toţi. Exclusiv
Capital.ro
Decizie importantă pentru toate asociațiile de proprietari. Chirie pentru boxe sau fostele ghene de gunoi
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi