Frații Pavăl, proprietarii imperiului Dedeman, vând o parte din acțiunile deținute la transporatorul național de țiței prin conducte

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii și proprietarii imperiului Dedeman, vând o parte din acțiunile deținute la Conpet - transporatorul național de țiței prin conducte. Chiar și așa, cei doi rămân acolo cu un pachet de acțiuni important, în valoare de peste 6,5 milioane de euro.
Alina Costache
21 ian. 2026, 09:06
Frații Pavăl, proprietarii imperiului Dedeman, vând o parte din acțiunile deținute la transporatorul național de țiței prin conducte

Pavăl Holding, compania prin care proprietarii lanțului Dedeman fac investiții, a realizat prima vânzare de acțiuni din pachetul deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl la Conpet – transporatorul național de țiței prin conducte.

Prin această vânzare, frații Pavăl și-au redus procentul acțiunilor la Conpet de 7,41 la 4,98 la sută.

Acțiunile au fost vândute la începutul anului, la prețuri cu puțin sub 80,00 lei/acțiune, valoare considerată de mai mulți ani un prag tehnic de regrupare a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Marți, la ultima cotație de închidere pentru titlurile Conpet, 77,40 lei/acțiune, pachetului păstrat la această companie de fondatorii Dedeman valora 33,37 milioane lei (6,54 milioane euro).

Frații Dragoș și Adrian Pavăl și-au atins valoarea maximă a investiției în toamna lui 2022 și au păstrat pachetul pe parcursul ultimilor cinci ani, perioadă în care vehiculul de investiții al fraților Pavăl a încasat dividende. Conpet a acordat anul trecut un dividend agregat de 6,763163502 lei/acțiune, cu cel mai mare de la BVB la distribuția de primăvară-vară, de circa 7 la sută. Suma s-a ridicat la 4,34 milioane lei, notează profit.

Dragoș și Adrian Pavăl se numără printre cei mai bogați români, cu o avere cumulată pe care Forbes o estimează la 3,5 miliarde de dolari.

Citește și Programul Rabla 2026, blocat! Preşedintele Administrației Fondului pentru Mediu: „Încă nu s-a luat o decizie finală”

Frații Pavăl nu sunt singurii investitori importanți care au vândut din acțiunile deținute la Conpet. Reducându-și, de asemenea, participația sub pragul de raportare de 5%, Lion Capital (LION) înstrăinează, de asemenea, pachete importante. Vânzările agregate raportate la acest debut de an fiind pentru titluri în valoare de 4,07 milioane lei.

Raportări ale SIF Banat Crișana, din partea căreia directorul Florin-Daniel Gavrilă ocupă un loc în boardul Conpet, au fost realizate și la finalul anului trecut pentru diminuarea participației la transportatorul național de țiței prin conducte, mai relatează sursa citată.

Conpet a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri netă de 422,06 milioane lei, în creștere cu 5,05 la sută față de cea din perioada similară a anului trecut. Compania, transporatorul național de țiței prin conducte, are ca acționar majoritar Ministerul Energiei, care deține 58,71 la sută dintre acțiuni.

Citește și România, raiul marilor retaileri. Cifra de afaceri a mai multor jucători importanți s-a dublat în ultimii cinci ani

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?