Primarul din Cenei, despre crima cumplită care a șocat o țară întreagă: „Suntem încă în stare de şoc. Părinţii sunt panicaţi şi se tem să-şi mai trimită copiii la şcoală”

Primarul din Cenei, judeţul Timiş, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de alţi doi - unul de aceeaşi vârstă şi altul de 13 ani, care nu răspunde penal - afirmă că părinţii se tem să îşi mai trimită copiii la şcoală, în condiţiile în care elevul de 13 ani poate merge la cursuri, conducerea instituţiei neavând niciun temei legal să-i interzică acest lucru.
Alexandra Dumitrescu
22 ian. 2026, 13:52
Primarul din Cenei, despre crima cumplită care a șocat o țară întreagă: „Suntem încă în stare de şoc. Părinţii sunt panicaţi şi se tem să-şi mai trimită copiii la şcoală”

Edilul spune că a organizat un comitet de siguranţă şcolară, o maşină de Poliţie va sta permanent în zona şcolii şi ia în calcul varianta unei plângeri penale împotriva mamei pe motiv că nu a avut grijă de el şi nu l-a supravegheat.

„Noi suntem încă în stare de şoc toată lumea şi încercăm să luăm acum nişte măsuri deoarece celui mic (n.red. – cel de 13 ani, care nu răspunde penal) i-au dat drumul şi nu ştim ce să facem acum, întrucât copiii nu vor să meargă la şcoală, părinţii sunt panicaţi şi trebuie să-l scoatem cumva din comunitate”, a declarat, joi, pentru News.ro, primarul comunei Cenei, din judeţul Timiş, unde a avut loc crima.

Primarul a precizat că în localitate sunt, în total, 254 de copii care merg la şcoală şi că în comună există o stare de „tensiune” din cauza evenimentului, motiv pentru care a dispus anumite măsuri de siguranţă.

„Acum am organizat un comitet de siguranţă şi trebuie să vină şi o echipă de la DGSPC, Siguranţa şcolară, de la poliţie, să vedem ce facem, pentru că noi trebuie să intrăm în normalitate cu copiii, să vină la şcoală, părinţilor să nu le mai fie frică să îşi ducă la şcoală copiii. Directoarea e panicată de faptul că elevul poate să vină la şcoală, ea n-are niciun temei legal să îl scoată afară”, a subliniat primarul.

Întrebat dacă la acest moment copilul de 13 ani, care nu răspunde penal, conform legii, nu ar trebui monitorizat de Direcţia de Protecţie a Copilului, primarul a afirmat că, în opinia sa, ar trebui ca Direcţia Generală de Protecţie a Copilului să se sesizeze „cumva” că mama nu a avut grijă de el.

„Noi am luat în calcul să facem o plângere penală împotriva mamei că nu a avut grijă de el şi nu i-a acordat supraveghere”, a precizat edilul din Cenei.

Primarul a spus că trebuie luate măsuri ca să prevină să se întâmple altceva, în contextul tensiunilor care există în comună.

„Cumva trebuie să avem grijă să nu se producă alt eveniment. Noi trebuie să prevenim, să luăm măsuri înainte de a se întâmpla altceva. Să prevenim cumva, date fiind tensiunile din comună. Să-i protejăm pe toţi: şi familia victimei, şi familiile agresorilor”, a punctat Sîrgean Tanasin.

Potrivit primarului, copilul de 13 ani este elev în clasa a V-a, după ce a rămas de două ori repetent, o dată pentru că i-a fost scăzută media la purtare, iar cel de 15 ani a rămas repetent de trei ori, fiind trimis la o şcoală cu nevoi speciale de la Timişoara.

Întrebat dacă anterior reprezentanţii şcolii au făcut ceva ca să prevină astfel de tragedii, primarul a spus că au încercat acest lucru la şcoală, însă cei trei se întâlneau în afara orelor de curs.

„Şcoala tocmai aia a făcut, i-a separat, i-a lăsat repetenţi să-i despartă cumva. Dar ei nu mergeau la şcoală şi erau tot prin comună. Şi atunci, cel mic (n. red. cel de 13 ani) tot ieşea afară din şcoală şi se întâlnea cu ceilalţi. Victima (în vârstă de 15 ani) era în clasa a VIII-a şi fusese în aceeaşi clasă cu cel de 15 ani (n. red. în prezent, reţinut)”, a explicat primarul.

Primarul din Cenei a declarat că, pentru aplanarea tensiunii din comună şi prevenirea producerii unor posibile agresiuni, au fost luate o serie de măsuri.

„În primă fază, am făcut comitetul ăsta pentru situaţii de urgenţe locale. Am sunat la şeful ordinii publice din judeţ, am vorbit cu şeful de post de pe zonă, am vorbit la DGASPC, sunt trimise trei echipaje. Unul să consilieze copiii şi părinţii la şcoală, unul să vină să vorbească cu asistentul social al nostru, iar cea de-a treia echipă să meargă la familia victimei şi apoi la familiile celorlaţi (n. red. ale agresorilor)”, a explicat primarul.

Acesta a adăugat că a fost trimisă o maşină de Poliţie care să supravegheze în permanenţă zona şcolii.

„Avem echipaje care patrulează prin comună şi va sta în permanenţă o maşină de poliţie la şcoală să supravegheze toată zona aceea”, a afirmat primarul.

Întrebat dacă, pe viitor, are în vedere programe de consiliere psihologică pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, edilul a răspuns: „Şcoala are nişte programe de consiliere psihologică, şcoala are psiholog. Între timp, s-a schimbat şi directoarea şcolii, am încredere în ea…”, a spus primarul.

În opinia acestuia, copiii sunt influenţaţi negativ şi de tot ceea ce văd „la televizor, pe telefoane, în jocuri video care sunt „doar brutale”, cu tot felul de crime şi altfel de agresiuni.

„Peste tot vedem doar astfel de situaţii. Lucruri bune nu se promovează deloc. Eu zic că şi acolo este un pic de problemă, dar şi de acasă, educaţia pe care o dau părinţii. Mie, când mergeam la şcoală, mi-era frică de profesor. Dacă eram certat la şcoală, eram certat şi acasă. Acum, dacă doamna profesoară ridică vocea, vine mami şi o ceartă”, a mai spus primarul din Cenei.

Pe de altă parte, el a dat şi o altă explicaţie pentru lipsa respectului elevilor faţă de profesori.

„Dacă nu dădeam bună ziua pe stradă, dacă auzea mama, era rău de mine. Acum, dacă mă duc pe stradă, şi le-am zis asta într-un Consiliu de Administraţie al şcolii, mă duc pe stradă, nu salută profesorul. Deci cum vreţi voi, ca profesori, să vă respecte copiii, dacă nu salutaţi voi, ca profesori? Ce educaţie le oferiţi voi copiilor?”, a mai spus primarul din Cenei.

Citește și: Mircea Dinescu, atac la Nicușor Dan și Ilie Bolojan: ”Incompetența a umflat AUR peste PSD și PNL. Bolojan își bate joc de români, iar pe plan extern, Nicușor Dan nu există”

Potrivit unor surse apropiate autorităţilor, vina pentru ceea ce s-a întâmplat ar aparţine părinţilor, care, la rândul lor, au fost „cu probleme” şi „nu i-au educat cum trebuie”. „…ba mai mult, mama unuia dintre ei, cel de 15 ani, care a comis fapta, cu mai mulţi ani în urmă a fost implicată într-un incident în care l-a tăiat pe un om la gât”.

„Acum, şi copilul a făcut la fel ce a făcut. În cazul celui de 13 ani, în urmcă cu trei-patru au fost probleme cu ora lui că ar fi fost violată, însă în realitate, la cercetare, a reieşit că, de fapt, nu a fost violată, ci ea a violat pe cineva. Deci, vorbim de familii cu probleme, unde violenţa apare ca un lucru obişnuit”, au explicat sursele citate.

Aceleaşi surse au precizat că substratul faptelor nu ar fi fost unul de natură materială, în condiţiile în care familiile atât ale agresorilor, cât şi cea a victimei au locuri de muncă şi deci nu ar avea dificultăţi financiare.

Sursele citate mai spun că, potrivit unor apropiaţi ai copiilor, aceştia „se băteau şi înainte la şcoală”, iar victima ar fi fost „şeful lor”.

„Atunci, probabil că ceilalţi nu au mai suportat bullying-ul la care erau supuşi. Cred că aici a fost vorba mai mult de un bullying”, au punctat sursele citate.

Aceleaşi surse au menţionat că trupul victimei a fost dus miercuri la IML, pentru necropie şi, cel mai probabi, joi sau vineri va fi dus la capelă.

”Pentru siguranţa tuturor, familiile făptaşilor au fost sfătuite să nu stea în comună în această perioadă, în contextul tensiunii care există în comunitate. Vorbim despre nişte copii… Este aşa o ură… Cum puteau să facă cu sânge rece? L-au omorât luni, iar marţi unul dintre ei a mers la şcoală şi nu a schiţat nimic”, au explicat aceleaşi surse.

Cei doi adolescenţi de 15 ani reţinuţi după ce au ucis un alt băiat de 15 ani, cu lovituri de topor şi cuţit, apoi au încercat să îl incendieze, iar trupul neînsufleţit l-au îngropat în grădină, au fost duşi, joi, la sediul Institutului de Medicină Legală Timişoara pentru expertiza medico-legală psihiatrică şi urmează să fie duşi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, crima ar fi fost comisă din invidie.

Citește și: Codul Muncii 2026. Cine sunt angajații care beneficiază de 10 zile libere plătite, pe lângă concediul de odihnă. În ce condiții se acordă

DailyBusiness
Cei care primesc pensii de serviciu sau militare pot rămâne în activitate, dar cu pensie diminuată cu 85%
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Olimpiu Moruțan, așteptat de un stelist la sosirea în București pentru a semna cu Rapid! Primele declarații ale fotbalistului. Update exclusiv
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Cât costă să faci o casă de 100 de mp în 2026: experienţele românilor cu preţurile reale
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mesajul postat de sora lui Mario, adolescentul lăsat fără viață și îngropat de prietenii săi: „Las aceste poze și filmulețe aici pentru..”
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Al treilea accident feroviar, într-o săptămână, în Spania. Trei răniți, după ce un tren a lovit, joi, o macara ajunsă pe șine VIDEO
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day