Când a ajuns pizza în România și cum arăta în vremea comunismului. De ce Elena și Nicolae Ceaușescu refuzau să o mănânce

Pizza a început să aparată în România la începutul anilor ’70, dar nu ca un preprarat consacrat, ci mai degrabă ca o curiozitate gastronomică. În lipsa ingredientelor originale, românii au adaptat preparatul la ceea ce exista pe piață. Astfel, pizza de la acea vreme era mai degrabă o plăcintă consistentă.

În București, unul dintre puținele locuri în care se găsea un astfel de preparat era localul Trifoiaș, cunoscut mai ales de studenți și tineri. În Costinești, la bufetul de la Obelisc, pizza devenise un produs relativ popular printre tinerii veniți pe litoralul Mării Negre.

Pizza din perioada comunistă nu avea mozzarella, prosciutto sau sos de roșii ca în Italia. Se foloseau ingrediente disponibile și aprobate de sistem. Brânza de burduf ținea loc de mozzarella, oferind un gust intens și sărat. Salamul prăjit era unul dintre ingredientele de bază, alături de ciuperci și măsline, atunci când aceste se găseau. Blatul era gros, mai apropiat de cel al unei plăcinte, iar preparatul era sățios, conceput să țină de foame.

Citește și: Ciorba pe care Elena Ceaușescu nu a pus-o niciodată în gură. Motivul pentru care tovarășa pur și simplu nu o suporta

Alte articole

Afacerea care i-a făcut bogaţi pe taţii verilor Becali înainte de 1989. „Costa un leu şi 50 de bani şi se vindea extraordinar”

Ginerele lui Nicolae Ceaușescu cere sesizarea CCR pentru redeschiderea dosarului de genocid. Care este decizia ÎCCJ

Pizza era percepută ca un produs de patiserie sau o plăcintă „cu de toate”. Nu se bucura de un statut special și nu era considerată un preparat rafinat. Era o mâncare practică, relativ rapid de preprat și suficient de diferită încât să atragă atenția.

Soții Ceaușescu nu mâncau pizza

În anii ’70 și ’80, pizza nu era o mâncare pentru mase, dar nici pentru elite. Era o curiozitate gastronomucă, asociată cu litoralul, cu vacanțele și cu libertatea relativă a tinereții.

Pentru regimul comunist, pizza nu reprezenta un pericol ideologic major, dar nici nu era încurajată. Era tolerată numai dacă rămânea marginală și nu căpăta un statut simbolic occidental prea puternic.

Elena și Nicolae Ceaușescu nu au mâncat pizza. Nu pentru că nu își permiteau, ci din cauza convingerilor personale. Cei doi preferau mâncarea tradițională românească și respingeau orice preparat perceput ca fiind occidental sau străin spiritului național promovat de regim.

Citește și: Cea mai ieftină pizza din Veneția? Cât a dat un român pe o masă pentru două persoane în unul dintre cele mai scumpe orașe din Europa