Cât au ajuns românii să dea pe o pâine. Este unul dintre alimentele cele mai afectate de inflație: ”Stau și mă gândesc că nu-mi ajung banii”

Pâinea, unul dintre alimentele de bază pentru majoritatea românilor, s-a scumpit semnificativ în ultimul an, pe fondul creșterii costurilor de producție și al inflației persistente. Potrivit datelor recente, prețurile la pâine sunt cu peste 8% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, iar diferențele dintre sortimente sunt tot mai vizibile la raft.
George Russo
26 ian. 2026, 19:41
Cât au ajuns românii să dea pe o pâine. Este unul dintre alimentele cele mai afectate de inflație: ”Stau și mă gândesc că nu-mi ajung banii”

În timp ce produsele premium, precum pâinea cu semințe sau cu maia, au ajuns să coste peste 10 lei, franzela albă rămâne cea mai accesibilă opțiune pentru consumatori. Aceasta se vinde, în funcție de magazin și zonă, cu prețuri cuprinse între 2 lei și 2,5 lei, fiind preferată de familiile cu venituri reduse.

Consumatorii spun că scumpirile le afectează direct bugetul zilnic și îi obligă să facă alegeri mai prudente.

„Iau pâine albă, normală, că noi nu mâncăm mai mult de două pâini. Vreo 2,50 lei. E mult pentru noi”, recunoaște o doamnă intervievată de Digi 24.

Alți cumpărători afirmă că prețurile au crescut constant în ultimele luni, inclusiv la sortimentele obișnuite.

„A crescut foarte mult prețul, în ultimul timp. De la 3 lei, în sus. 3,50 – 4 lei. Plus că cea mare e 10 lei. Stau și mă gândesc că nu-mi ajung banii”, spune o altă cumpărătoare.

Pentru mulți, reducerea consumului a devenit singura soluție.

„Trebuie să mâncăm, luăm două-trei felii. Asta e…”, spune dezamăgit un bărbat.

Citește și: Cine sunt pensionarii care vor primi de la Guvern un spor de până la 628 de lei, în funcție de orașul de reședință

De cealaltă parte, brutarii susțin că scumpirile sunt inevitabile, având în vedere majorarea cheltuielilor de producție. Dacă în trecut costul realizării unei pâini era de aproximativ 1,5 lei, acum acesta poate ajunge la 2,5 lei, în funcție de consumul de energie și de cheltuielile cu forța de muncă.

Ion Fugaru, patronul unei brutării din Târgu Jiu, spune că presiunea costurilor este tot mai greu de suportat.

„Ne confruntăm cu creștere de prețuri la materie primă. Trebuie să ai salariați, să îi asiguri, să le plătești dările la stat. Creșterea carburantului iar e o problemă foarte mare la aceasta oră”, afirmă acesta.

Întrebat dacă există perioade în care este nevoit să susțină activitatea din fonduri proprii, răspunsul este clar:
„Câteodată, da. Au fost și timpuri și acum văd că se îndreptă spre același mod”.

Pe lângă pâine, și alte alimente de bază s-au scumpit în ultimul an, printre acestea numărându-se zahărul, untul și ouăle, accentuând presiunea asupra bugetelor gospodăriilor.

Citește și: Viața la bloc în 2026. Regula care îți poate scoate 2.000 de lei din buzunar. Nu ai voie să o încalci nici măcar în fața ușii tale!

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Igor Cuciuc a încercat să își dezgroape fiica! Momente cumplite pentru familia artistului
Fanatik.ro
Cum a contribuit Rinat Ahmetov la protecția Ucrainei, României și a țărilor din estul Europei. Suma uriașă de bani donată
Capital.ro
Călin Georgescu premier și AUR în Guvern. Ilie Bolojan, nevoit să explice totul: Când ai un drum greu, faci eforturi
Playtech.ro
Amenzi pentru depăşire pe linia continuă. Ce scrie în Codul Rutier în 2026, situaţii explicate de poliţişti
Adevarul
Scena politică se redesenează: AUR câștigă, USR pierde, PSD joacă periculos
wowbiz.ro
Alex Marcu, mărturii tuburătoare la un an de la moartea Teodorei. Cât de greu îi este să treacă peste tragedie: „Lucrez cu doi psihologi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ciprian, un român de 40 de ani, și-a găsit sfârșitul în Germania, în timp ce se afla pe motocicletă: „Ai lăsat în urmă pe iubitul tău fiu..”
iamsport.ro
Prunea a început să plângă după ce a văzut ce a pățit apropiata sa la TV: ”Nu se poate! Fata asta e ceva incredibil”
MediaFlux
Incident violent într-un avion Wizz Air în timpul zborului! O femeie, agresată de o mamă cu doi copii după o ceartă. Poliția a intervenit la aterizare
stirilekanald.ro
Nicușor Dan a semnat demisia...
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara