Cea mai sănătoasă pâine din magazine! Ce sortiment recomandă nutriționiștii

Pâinea rămâne un aliment de bază și la vârsta a treia, dacă alegi sortimentul corect. Nutriționiștii o recomandă pe cea din cereale germinate, un adevărat aliat pentru digestie și glicemie stabilă, datorită aportului masiv de fibre, proteine și minerale esențiale.
Alina Costache
23 oct. 2026, 19:40
Cea mai sănătoasă pâine din magazine! Ce sortiment recomandă nutriționiștii
Cea mai sănătoasă pâine din magazine

Pâinea din cereale germinate reprezintă una dintre cele mai bune alegeri pentru seniori, scrie publicația Health. Acest sortiment, alături de alte variante nutritive, ajută organismul să facă față schimbărilor legate de vârstă, susținând activ controlul glicemiei, sănătatea digestivă și menținerea masei musculare pe măsură ce nevoile nutriționale se modifică.

Citește și: Pâinea ar putea fi redenumită. Ce schimbări sunt propuse pentru produsele de panificație

Pâinea ideală pentru sănătate recomandată de nutriționiști

Procesul de germinare a boabelor integrale transformă radical acest sortiment față de pâinea albă clasică. În timpul încolțirii, compoziția cerealelor suferă modificări majore care ușurează digestia și permit organismului să absoarbă mult mai eficient nutrienții esențiali.

„Pâinea din cereale integrale germinate se remarcă prin beneficiile sale pentru o îmbătrânire sănătoasă, deoarece germinarea îmbunătățește disponibilitatea nutrienților”, a explicat Alyssa Simpson, dietetician specializat în sănătatea digestivă.

Pe lângă digestia ușoară, acest sortiment oferă și un conținut de fibre ce susține tranzitul și taie foamea. Combinația dintre fibre și proteine aduce un beneficiu crucial, eliminând vârfurile de glicemie care apar de obicei după consumul de carbohidrați.

Profilul nutrițional al acestei pâini este adesea îmbunătățit prin adăugarea de leguminoase, explică nutriționista Lisa Andrews. Această combinație oferă o proteină completă, care conține toți cei nouă aminoacizi esențiali — un detaliu crucial pentru seniori, care au nevoie de proteine de calitate pentru a-și proteja masa musculară.

La rândul său, dieteticiana Kaytee Hadley subliniază că varianta din cereale germinate aduce un aport net superior de fibre și proteine față de cea din făină rafinată. În plus, multe dintre aceste produse nu au zahăr adăugat și conțin mai puțini carbohidrați decât pâinea albă. Totuși, valorile exacte variază de la un brand la altul, motiv pentru care citirea etichetei rămâne esențială.

Regula de aur când cumperi pâine este să începi întotdeauna cu lista de ingrediente. Pe primele poziții trebuie să se afle obligatoriu cerealele integrale sau germinate. Pentru a face cea mai bună alegere, nutriționiștii vă recomandă să verificați alte trei criterii esențiale pe etichetă:

  • Nivelul de fibre și proteine: Cu cât este mai ridicat, cu atât veți avea o digestie mai bună, o sațietate prelungită și o glicemie mai stabilă.
  • Zahărul adăugat: Alegeți sortimentele care au o cantitate minimă sau chiar zero zahăr.
  • Sarea: Optați pentru produse cu un conținut moderat de sodiu.