Alertă BNR. La ce trebuie să se aştepte românii în 2026

Pentru 2026, prognozele majorității băncilor indică un curs relativ stabil, sub nivelul de 5,2 lei/euro. Totuși, riscurile rămân ridicate, în principal din cauza deficitelor mari și a tensiunilor politice interne și externe.
Viorel Dobran
27 ian. 2026, 09:12
Alertă BNR. La ce trebuie să se aştepte românii în 2026

Curs BNR interbancar 27 ianuarie 2026:

În premieră pentru piața locală, volumul mediu zilnic al tranzacțiilor a depășit pragul de 3 miliarde de euro în mai multe luni ale anului 2025, potrivit datelor Băncii Naționale a României, citate de analiștii Ziarului Financiar.

În luna mai, românii au schimbat cele mai mari sume de lei în valută din ultimii ani. Nivelul ridicat a fost pus pe seama crizei politice și a incertitudinilor legate de alegerile prezidențiale, care au pus presiune pe cursul de schimb.

Schimburile valutare au crescut din nou spre finalul anului. În decembrie, tranzacțiile zilnice au depășit 3,4 miliarde de euro, foarte aproape de recordul din primăvară.

Valori ridicate au fost consemnate și în alte luni ale anului. În aprilie, volumul mediu zilnic s-a situat la 3,2 miliarde de euro, în iulie la 2,8 miliarde de euro, iar în martie și octombrie la aproximativ 2,7 miliarde de euro. În luna noiembrie, schimburile zilnice au coborât la 2,6 miliarde de euro.

BNR: Diferențe mari față de criza din 2008–2009

La polul opus, cele mai mici sume tranzacționate au fost raportate în iunie, cu aproximativ 2,2 miliarde de euro, precum și în ianuarie și august, când tranzacțiile zilnice s-au situat în jurul nivelului de 2,3 miliarde de euro.

Comparativ cu perioadele de criză din trecut, creșterea este semnificativă. În anii 2008-2009, volumul mediu zilnic al tranzacțiilor valutare se situa, în general, între 1 și 2 miliarde de euro. Doar ocazional era atins un vârf de aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Ce urmează în 2026 pentru cursul BNR

Creșterea puternică a tranzacțiilor din 2025 a fost însoțită și de tensiuni pe cursul de schimb. În primăvară, euro a depășit pragul psihologic de 5 lei, iar la începutul lunii mai a urcat până la un maxim istoric de peste 5,12 lei/euro. Ulterior, piața s-a stabilizat parțial, iar la finalul anului 2025 cursul de schimb era cu aproximativ 2,5% peste nivelul de la sfârșitul anului 2024.

Pentru 2026, prognozele majorității băncilor indică un curs relativ stabil, sub nivelul de 5,2 lei/euro. Totuși, riscurile rămân ridicate, în principal din cauza deficitelor mari și a tensiunilor politice interne și externe.

Aurul, obligațiunile și acțiunile pot juca roluri complementare într-un portofoliu construit pentru protecția împotriva inflației în 2026, într-un context economic marcat de volatilitate și presiuni asupra puterii de cumpărare, arată o analiză realizată de XTB.

„În 2026, inflaţia rămâne una dintre cele mai mari preocupări financiare pentru gospodăriile din România, în condiţiile în care banii îşi pierd valoarea de la o lună la alta”, a declarat Radu Puiu, analist financiar XTB, conform AGERPRES.

Potrivit acestuia, randamentul real, obţinut după ajustarea cu inflaţia, devine esenţial în luarea deciziilor de investiţii pe termen lung.

Un portofoliu antiinflație nu înseamnă lipsă de riscuri

Conform cercetării, un portofoliu construit pentru 2026 nu promite imunitate la fluctuaţii. „Aurul poate adăuga stabilizare, obligaţiunile pot echilibra, iar acţiunile pot susţine creşterea pe termen lung. Succesul pe termen lung este dat de diversificare şi consecvenţă, nu de căutarea unei soluţii perfecte”, precizează Puiu.

Analiza mai arată că, pentru mulţi, depozitul bancar rămâne reflexul de siguranţă. „Are un rol clar, oferă predictibilitate şi este util pentru fondul de urgenţă. Limita apare atunci când dobânda nu reuşeşte să ţină pasul cu scumpirile, iar economiile îşi pierd valoarea în timp. Investiţiile la bursă nu sunt un înlocuitor direct pentru depozite, ci un instrument complementar, cu un orizont mai lung, construit tocmai pentru a depăşi inflaţia. De aceea, investiţiile merită privite ca un instrument de siguranţă financiară, nu ca o promisiune de îmbogăţire rapidă, mai arată Radu Puiu. Un portofoliu orientat spre protecţia la inflaţie nu se bazează pe o singură direcţie. Acesta are o structură echilibrată, prin diversificare între clase de active care reacţionează diferit la dobânzi, creştere economică şi volatilitate. Ideea este să nu depinzi de un singur scenariu, iar dacă o componentă este afectată de context, alta poate compensa”, se mai precizează în material.

Pe de altă parte, metalele preţioase sunt, în mod tradiţional, o componentă defensivă în faţa inflaţiei. „Aurul este folosit frecvent ca element de protecţie în perioade cu incertitudine sau schimbări de regim al dobânzilor. Dacă vorbim despre un portofoliu echilibrat, aurul este o piesă de stabilizare”, mai arată Radu Puiu.

Totodată, obligaţiunile sunt relevante pentru investitorii care caută stabilitate. „În locul unui singur emitent, mulţi investitori aleg expuneri diversificate prin instrumente care acoperă coşuri de obligaţiuni. Pot fi obligaţiuni guvernamentale sau corporate, cu scadenţe mai scurte sau mai lungi, iar fiecare categorie reacţionează diferit la schimbările de dobândă. În 2026, maturitatea obligaţiunilor este importantă. Cele pe termen lung sunt, de regulă, mai sensibile la variaţiile de dobândă decât cele pe termen scurt. De aceea, combinaţia dintre scadenţe poate fi ajustată în funcţie de scenariul macroeconomic, astfel încât portofoliul să rămână echilibrat”, precizează cercetarea.

Pe de altă parte, acţiunile rămân componenta care susţine creşterea pe termen lung, însă selecţia şi disciplina contează.

„În perioade cu presiuni pe costuri şi inflaţie, atenţia se îndreaptă către companii cu marje solide şi capacitate de a transfera o parte din costuri în preţ. Unele sectoare tind să fie mai reziliente în astfel de contexte, precum utilităţile, sănătatea sau energia, în timp ce tehnologia poate rămâne atractivă atunci când este susţinută de venituri recurente şi cerere structurală. Companiile care vând produse de care oamenii au nevoie indiferent de preţ (consumul de bază) reprezintă o altă categorie rezistentă la inflaţie”, se mai precizează în document.

În plus, aşa numiţii „Aristocraţi ai dividendelor”, adică firmele care îşi măresc dividendele de zeci de ani au, de regulă, modele de business solide şi pot transfera costurile crescute către clienţi.

„În investiţii, nu doar instrumentele contează, ci şi comportamentul. Mulţi investitori pierd nu pentru că aleg ‘greşit’, ci pentru că reacţionează impulsiv la titlurile din presă, la fluctuaţii pe termen scurt şi la comparaţia cu alţi investitori. O percepţie sănătoasă înseamnă să separi zgomotul de informaţia relevantă, să accepţi volatilitatea ca parte din proces şi să nu transformi fiecare decizie de investiţii într-un test personal”, punctează Radu Puiu.

Astfel, o regulă simplă este să investeşti doar banii de care te poţi lipsi, nu economiile necesare pentru traiul zilnic sau pentru cheltuieli imediate.

„La fel de important este să îţi defineşti toleranţa la risc şi să rămâi consecvent, inclusiv atunci când piaţa se mişcă în direcţii neplăcute pe termen scurt. Investiţiile pe termen lung se construiesc prin răbdare şi ajustări periodice, nu prin reacţii rapide. Disciplina nu înseamnă să reacţionezi la fiecare ştire, ci să revizuieşti portofoliul la intervale clare şi să ajustezi în funcţie de obiective, de strategie şi de schimbările reale din economie”, mai arată analiza.

EXCLUSIV Sorin Grindeanu lansează un nou atac la adresa lui Bolojan pe tema Mercosur „Nu suntem de acord cu el! Este inadmisibil să angajezi țara pe zeci de ani și să nu prezinți ce înseamnă acest acord”

BNR cumpără servicii de verificare și întreținere a sistemelor de securitate. Licitația e deschisă până pe 3 februarie

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul de licitaţii publice, serviciile vor fi prestate la sediile BNR.

„Ofertantul trebuie să facă dovada, prin prezentarea unei liste, a principalelor servicii similare prestate în ultimii 3 ani. Experienţa similară trebuie dovedită în baza a minimum un contract – maximum 5 contracte, a căror valoare cumulată totală fără TVA este mai mare sau cel puţin egală cu 2.500.000,00 lei. Sunt considerate servicii similare, serviciile de întreţinere, reparaţii sau execuţie de sisteme complexe de securitate, respectiv sisteme care includ dispecerate/camere de comandă şi integrează subsisteme de alarmare la efracţie, control al accesului, supraveghere video, protecţie perimetrală, iluminat de securitate, detecţie şi alarmare la incendiu, stingere automată a incendiului”, se arată în anunţ.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 februarie 2026, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 3 iunie 2026.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Criminalul de 13 ani al lui Mario, internat la spital sub pază. Băiatul ar fi dependent de droguri
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, Cosmin Mihalescu, omul care încearcă să o transforme pe Dinamo pe modelul Premier League. Directorul sportiv are un principiu clar: ”Doar banii fac diferența!”
Capital.ro
Plata întreținerii prin transfer bancar sau numerar. Regulă la bloc pentru proprietari. Administratorul nu poate elibera chitanța în acest caz
Playtech.ro
Un nou semn de circulație induce șoferii români în eroare. Ce semnificație are și unde este folosit
Adevarul
Trei soldați ruși s-au predat în fața unui robot de luptă ucrainean. Videoclipul a devenit viral pe internet
wowbiz.ro
„O să mai omor o dată” Minorul de 13 ani a promis o nouă crimă?! Diana Șoșoacă a făcut dezvăluiri șocante: „Trebuie preîntâmpinat un alt omor”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Minorii implicați în moartea lui Mario Alin ar fi bătut un adolescent de 18 ani, în decembrie 2025. Tatăl băiatului a rupt tăcerea
iamsport.ro
Scandalos: fostul mare campion al României, presiuni ca Radu Naum să fie scos de pe post! Decizia luată de televiziune
MediaFlux
Anul școlar ar putea începe mai devreme. Părinții și patronatele din turism se opun
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil