Ilie Bolojan, despre directorii de companii de stat care nu au performat, dar sunt plătiți regește: ”Trebuie alergați să muncească”

Premierul Ilie Bolojan admite că nu a putut da afară toți managerii companiilor de stat care nu au performat pentru că, spune el, au „contracte blindate”. Șeful Executivului reclamă faptul că din contractele multora lipsesc criteriile de perfomanță și mulți nu își fac treaba deși sunt plătiți regește.
Alina Andrei
27 ian. 2026, 11:11
Ilie Bolojan, despre directorii de companii de stat care nu au performat, dar sunt plătiți regește: ”Trebuie alergați să muncească”

 

Premierul Ilie Bolojan a spus, la RFI, că o parte din directorii de companii din România nu au performat pe măsura funcției pe care o dețin și pe măsura câștigurilor salarile și a bonusurilor încasate. De vină sunt foștii miniștri care, „probabil, dorind să-l susțină pe un personaj sau altul pe aceste poziții, le-au creat contracte de management în care criteriile de performanță sunt la un nivel foarte redus și aproape la o activitate mediocră își îndeplinesc criteriile de performanță”.

Citește și: Bolojan, despre activitatea Guvernului: „Puteam face mai mult”. Ce spune premierul despre remaniere și cazul Marinescu

Bolojan a precizat însă că deși au rămas în funcții, directorilor de companii le-au fost tăiate drepturile salariale care depășau o anumită limită.

„Aici sunt două categorii de manageri. Sunt managerii care își fac datoria, care trebuie plătiți la valoarea rezultatelor lor și sunt acești manageri, dar v-am spus, cu contracte blindate, făcute prost în anii anteriori, pe care dacă ministerele nu îi presează, dacă nu le stabilesc noi indicatori de performanță în așa fel încât să-i alerge puțin, să-și facă datoria, nu o să-i schimbe din aceste funcții. Și reforma companiilor de stat nu poate fi făcută de pe o zi pe alta, trebuie înțeles asta, dar am început acest lucru, am luat aceste măsuri. Și prin ceea ce se face, prin presiunea care se pune asupra lor, prin faptul că bugetele lor vor fi aprobate în primul trimestru, iar în aceste bugete vom pune presiune să-și îmbunătățească activitatea în așa fel încât la finalul anului să se poată face o evaluare, sunt convins că va fi o presiune pusă pe ei. Sunt două posibilități, să-și respecte acești noi indicatori, situațiw în care vor rămâne în funcție, sau să nu-l respecte, situație în care, într-adevăr, pot fi schimbați”, a spus Ilie Bolojan, la RFI.

Citește și: Ilie Bolojan, despre sondajul CURS în care AUR are aproape cât toate partidele din Coaliţie: „Sondajele de opinie sunt poze de moment”

Premierul a mai precizat că este nevoie de echitate în salarizare între stat și privat.

„Dar gândiți-vă cât erau înainte. Și aici ai anumite posibilități pentru a le reduce în condiții legale. Dacă încerci să faci alte lucruri, risca prin procese, prin sentințe care sunt ulterior adoptate de un complet sau altul, să trebuiască nu doar să le reduci salariul, ci să le dai și banii înapoi. Și cred că acest lucru trebuie să-l facem în așa fel încât să generăm o minimă echitate de salarizare, atât în sectorul public, dar și între public și privat”, a mai spus premierul.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți