Când va avea funcții multiple cartea de identitate electronică. Oana Gheorghiu: ”Ne va aduce împreună tot ce avem nevoie: diplome, cardul de sănătate, alte acte”

Guvernul își propune ca noua carte de identitate emisă de autoritățile din România, cea electronică, să fie utilă din mai multe puncte de vedere, urmând să funcționeze ca un veritabil portofel electronic, foarte încăpător. Vicepremierul Oana Gheorghiu a făcut precizări importante despre această inițiativă, inclusiv momentul începând cu care va fi pusă în practică.
Irina Dumitrescu
27 ian. 2026, 19:51
Când va avea funcții multiple cartea de identitate electronică. Oana Gheorghiu: ”Ne va aduce împreună tot ce avem nevoie: diplome, cardul de sănătate, alte acte”

Cartea de identitate electronică este un proiect care a dat primele rezultate concrete la jumătatea anului trecut. Atunci, primii români au intrat posesia noilor buletine, iar până acum au fost eliberate aproape 1,2 milioane de astfel de documente, fără ca beneficierii să achite costul de peste 70 de lei.

Datorită fondurilor de la Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în România vor primi cărți de identitate noi cel puțin trei milioane de cetățeni. Costul total al respectivelor documente este de aproape 130 de milioane de euro.

Guvernul vrea să extindă utilitatea noii cărți de identitate, documentul urmând să fie asimilat unui portofel electronic, cu funcții multiple. Acest demers ar urma să se încheie până la sfârșitul anului în curs.

”Este prevăzută finalizarea portofelului electronic până la finalul anului. Atunci, acest wallet ne va aduce împreună tot ce avem nevoie: diplome, cardul de sănătate, alte acte”, a declarat, la europalibera, vicepremierul Oana Gheorghiu.

Citește și Amendă STB. Cât va trebui să plătești, în 2026, dacă te prinde controlul fără bilet în autobuzele și tramvaiele din Capitală

Pe de altă parte, trebuie precizat că noua carte de identitate emisă de autoritățile române nu mai are scris, pe față, domiciliul posesorului. Din acest motiv, mai multe persoane s-au lovit de probleme la anumite ghișee, unde au avut nevoie de un alt act pentru a demonstra unde locuiesc.

E drept, adresa posesorului cărții de identitate se află printre informațiile conținute în memoria atașată documentului, însă nu toate autoritățile și-au cumpărat cititoare de carduri. Pentru a rezolva problema, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus la dispoziția autorităților și cetățenilor, gratuit, aplicația RO CEI Reader.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a subliniat că în acest proces există un blocaj, însă angajații sunt instruiți în această perioadă cum să folosească noul document electronic.

”Cartea de identitate va fi folosită în toate instituțiile publice pentru că statul nu se poate sabota pe el însuși și asta vom face. Sunt multe primării care spun că n-au bugete, că-s probleme în a-și achiziționa aparatura necesară. Lucrul acesta, se va rezolv cât curând, pentru că avem și o obligație asumată și este și un progres extraordinar pe care îl putem face prin digitalizare”, a explicat ea.

Citește și Motivul pentru care un șofer de TIR a refuzat un salariu de 3.600 de euro: „Petreci destul timp în cabină, măcar munca să fie una care să te satisfacă”

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Revoluţie în arbitrajul din SuperLiga! Regulile de la Cupa Mondială vor fi aplicate în campionat. Ce pregăteşte Vassaras
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Lista scumpirilor care intră în vigoare de azi. Vom plăti mai mult pentru amenzi, facturi la apă, carburanți și comenzi online
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?