Cum a reacționat Ada Galeș când a aflat că suferă de cancer. Actrița a trecut prin patru operații: „Îți faci liste, le dai mesaje oamenilor cărora crezi că le-ai greșit”

Ada Galeș, în vârstă de 34 de ani, una dintre cele mai apreciate actrițe de la Teatrul Național din București, a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața ei. A reușit să învingă cancerul, după patru intervenții chirurgicale și luni de tratamente.
Bianca Bocioacă
28 ian. 2026, 13:21
Cum a reacționat Ada Galeș când a aflat că suferă de cancer. Actrița a trecut prin patru operații: „Îți faci liste, le dai mesaje oamenilor cărora crezi că le-ai greșit”
Cum a aflat actrița Ada Galeș că suferă de cancer

Anul 2025 nu a fost deloc ușor pentru actrița Ada Galeș, după ce chiar la începutul anului a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer pe cerul gurii, o tumoră de gloandă salivară, numită adenocarcinom microsecretor. Aceasta a povestit cu inima deschisă despre experiența sa, despre momentele de teamă, dar și despre sprijinul celor dragi și lucrurile care i-au dat putere să meargă mai departe.

„Doamne ferește! 2025!!! Știu că pentru mulți a fost greu acest an. Și meme-urile de pe social media zic că a fost ceva rău de tot (râde), dar pentru mine a fost și cu… cancer. Toate ca toate, dar, pe lângă faptul că am avut un an ciudat, am avut și cancer. Multă lume a trecut prin lucruri foarte grele în 2025, ce-i drept… Din fericire, eu am fost și norocoasă, că am avut o formă ușoară de cancer și am avut o echipă extraordinară de medici, am avut sprijinul familiei, al prietenului meu, Andrei”, a declarat actrița pentru Viva.

Citește și: Șerban Huidu le răspunde celor care îl critică pentru accidentul mortal pe care l-a provocat: „Pe ei nu îi interesează drama de acolo”

Cum a aflat Ada Galeș că are cancer

Actrița a povestit cum a descoperit că suferă de această boală și ce temeri a avut atunci când a primit diagnosticul.

„Am avut un adenocarcinom de glandă salivară, adică o tumoră pe cerul gurii, neereditară, nu de la fumat, pur și simplu un accident genetic, două gene s-au ciocnit, au proliferat, și aia a fost. Am avut o mică umflătură pe cerul gurii, am crezut că e benignă, însă a crescut. Am scos-o, să vedem ce e, să facem o biopsie excizională. Analizele au arătat că era malignă.

Eu în momentul ăla repetam la un spectacol, la Teatrul Național, ‘Nimic nu e întâmplător’, unde jucam o doctoriță care urla la pacienta ei că are cancer în stadiul patru și că ar trebui să meargă la operație. Am terminat repetițiile, am scos în iunie avanpremiera, apoi am făcut a doua operație la Cluj, iar după, și pe următoarele două. Am muncit până la final de iunie, când am luat vacanță, iar după ultima operație au mai trecut câteva săptămâni și ne-am întors la repetiții”, a mai spus Ada Galeș.

Actrița spune că a avut momente în care s-a simțit compleșită de teamă, dar a găsit imediat resursele interioare mecesare pentru a face față situației. În ciuda șocului, a știut că va lua deciziile corecte.

„Am avut momente în care mi-a fost greu, momente în care am fost speriată, ai momente înainte de operație în care îți faci liste, le dai mesaje oamenilor cărora crezi că le-ai greșit cu ceva sau cărora vrei să le spui că îi ierți.

Trebuie să știi că e normal să treci și prin astfel de clipe, că e OK să-ți fie frică. Eu m-am simțit privilegiată că am avut o terapeută bună și o mamă extraordinară, care este și ea coach și terapeută. Mama a știut foarte bine cum să gestioneze toată perioada asta pentru mine. Pentru ea… nici acum nu știu cât de greu a fost pentru că nu-mi zice, îi este și greu să vorbească despre asta.

Uite, acum are lacrimi în ochi și vrea să plece de lângă noi. Mie îmi e ușor să vorbesc despre asta, că am și trecut, și am și o apetență spre a mă deschide, dar unei mame, fraților, îi e extrem, extrem de greu”, a mai spus actrița.

Citește și: Romanița Iovan s-a întors în Munții Apuseni la 12 ani de la moartea fostului soț Adrian Iovan: Rămâne viu în memoria noastră și în liniștea acestor locuri!

Nu în ultimul rând, Ada Galeș a subliniat cât îi este de recunoscătoare mamei sale, care i-a fost aproape la orice pas.

„Sprijinul ei a contat enorm, a fost de neclintit, a fost amuzantă, puternică… A făcut în așa fel încât să fie totul despre mine, să fiu eu cea susținută, că eu aveam nevoie să fiu bine. Oamenii din jurul meu au știut să-mi ofere asta. Mă rog, și eu am fost OK cu ei, pentru că știu că le-a fost greu”, a declarat actrița.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
Răzvan Ioan Boanchiș scrie despre criza energetică și de ce nu trebuie lăsată să afecteze fotbalul: „Economia trebuie pusă în conjuncție cu divertismentul, nu cu sportul”
Capital.ro
Piața imobiliară a continuat să crească în marile orașe din România. Apartamentele sunt în medie cu 6% mai scumpe decât anul trecut
Playtech.ro
Cât contribuie lunar românii la Pilonul 2 și ce s-a întâmplat cu banii. Fondurile anunță un câștig record
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat