Răsturnare de situaţie. Maşina implicată în tragedia din Timiş nu avea funcţia „lane assist” de blocare a volanului

Avocatul companiei de închirieri auto din Edessa susţine că eventuala mărturie despre o defecţiune a sistemului lane assist nu poate fi adevărată, pentru că duba respectivă nu avea sistemul despre care a vorbit un supravieţuitor. Trupurile celor şapte suporteri care au murit vor fi duse în Grecia, după ce va avea loc o slujbă religioasă la Timişoara.
Viorel Dobran
29 ian. 2026, 14:25
Răsturnare de situaţie. Maşina implicată în tragedia din Timiş nu avea funcţia

Avocatul firmei de la care suporterii greci au închiriat maşina cu care se deplasau spre Franţa susţine că microbuzul implicat în teribilul accident din Timiş nu era dotat cu sistemul asistență în bandă, după ce unul dintre supravieţuitori ar fi afirmat că funcţia „lane assist” ar fi blocat volanul, în urma unei defecţiuni tehnice, notează CNN Grecia.

Avocatul companiei de închirieri auto din Edessa susţine că eventuala mărturie despre o defecţiune a sistemului lane assist nu poate fi adevărată, pentru că duba respectivă nu avea sistemul. El a transmis că vehiculul a fost fabricat în 2017, într-o perioadă în care asistența la menținerea benzii de rulare nu era un echipament obligatoriu pentru vehiculele noi din Uniunea Europeană, mai informează sursa amintită

Un suporter PAOK Salonic, rănit în accidentul teribil din Timiş de marți, a făcut primele mărturii despre cauza tragediei în care au murit șapte oameni. „Volanul s-a blocat în timpul depășirii”, i-ar fi spus el unui medic grec, aflat la locul accidentului, scrie publicația elenă Protothema.

Medicul Dimitris Koukoulas a declarat, într-un interviu acordat publicației elene ERT News, că unul dintre răniți i-a spus că volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului de asistență în bandă (lane assist).

„Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza lane assistant”, i-ar fi spus unul dintre supraviețuitori medicului.

Suporterul grec care a fost operat la Timişoara este sedat, intubat şi ventilat mecanic, cu funcţii vitale stabile. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale după ce echipa medicală a constatat prezenţa unui edem semnificativ al măduvei spinării.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Pius Brînzeu” Timişoara a transmis, joi, date cu privire la starea rănitului din accident care nu a putut fi transferat.

Potrivit acestora, în prezent, pacientul se află în perioada postoperatorie, este sedat, intubat şi ventilat mecanic, cu funcţii vitale stabile.

Pacientul beneficiază de monitorizare continuă şi îngrijire medicală complexă, urmând a fi evaluat de o echipă multidisciplinară.

”În aceste condiţii, transferul acestui pacient nu va fi efectuat astăzi, decizia fiind luată exclusiv în interesul siguranţei şi stării sale de sănătate„, a mai transmis unitatea medicală.

Doi dintre suporterii greci răniţi în accidentul din judeţul Timiş sunt transportaţi, joi, în ţara lor, cu o aeronavă militară care pleacă de la Aeroportul Timişoara. Cel de-al treilea rănâne încă internat în spital, după ce miercuri târziu a avut nevoie de operaţie. Şi trupurile celor şapte suporteri care au murit vor fi duse în Grecia, după ce va avea loc o slujbă religioasă la Timişoara.

Doi dintre cei trei supravieţuitori greci ai accidentului rutier din judeţul Timiş sunt transportaţi, joi, cu o aeronavă militară către ţara lor. Ei au plecat de la Spitalul Judeţean Timişoara către aeroportul din aceeaşi localitate cu echipaje medicale.

Medicii au considerat că starea lor permite să fie transportaţi. Potrivit presei din Grecia, unul dintre ei va fi tratat într-un spital din Salonic, în timp ce celălalt a fost externat, după ce a fost tratat în România.

Vezi și Răsturnare de situație în cazul accidentului soldat cu 7 morți din Timiș. Șoferul microbuzului ar fi consumat droguri. Ce au găsit anchetatorii în autoturism

Cel de-al treilea rănit nu este încă suficient de stabil încât să suporte deplasarea. El a necesitat, miercuri seeară, o intervenţie chirurgicală.

Şi cei şapte suporteri greci care au murit în evenimentul rutier urmează a fi repatriaţi în cursul zilei de joi. Cel mai probabil, la ora 15:30 vor începe formalităţile pentru repatriere.

Prefectura Timiş anunţă că va avea loc o slujbă religiosă, oficiată de IPS Ioan Selejan, la salonul oficial în cadrul Aeroportului Timişoara.â

Cele şapte corpuri vor fi transportate înapoi în Grecia cu un zbor special al Forţelor Aeriene Elene.

Şapte persoane au murit şi trei au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau şi cu care se deplasau din Grecia către Franţa, a fost implicat într-un accident rutier în judeţul Timiş. Toţi sunt suporteri grei ai echipei PAOK.

Cauzele clare ale evenimentului rutier nu au fost încă stabilite.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat"
Fanatik.ro
Crescut doar de mamă, unul dintre tinerii din microbuzul cu fanii lui PAOK a murit în același loc ca tatăl lui: ”Mi-am pierdut băiețelul cu ochi verzi”
Capital.ro
Noua carte de identitate electronică. Schimbare pentru milioane de români. Conține și semnătură electronică
Playtech.ro
Se întorc ninsorile în Bucureşti. Va ninge zile în şir în Capitală, conform meteorologilor
Adevarul
Românul brutar care a ajuns cioban în Spania și a câștigat de cinci ori mai mult. Acum are propria afacere: „Tot ce vindem este proaspăt”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Vești bune pentru toți românii! Bolnavii vor putea efectua analize decontate toată luna. Anunțul a fost făcut de CNAS
iamsport.ro
Ultimatumul lui Gigi Becali: Charalambous și Pintilii riscă să fie dați afară de la FCSB după meciul cu Fenerbahce!
MediaFlux
Decizia care răstoarnă Guvernul! S-a aflat adevărul despre planurile lui Bolojan
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil