Trapperul MGK a fost reținut 24 de ore după ce a fost implicat într-un scandal desfășurat în vestiarul unei săli de sport din Sectorul 6 al Capitalei. Alături de el au mai fost reținuți alți șase tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani pentru port fără drept de substanţe sau obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
La data de 29 ianuarie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 25 Poliţie au reţinut şapte tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, cercetaţi într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de port fără drept de substanţe sau obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează Poliţia Capitalei.
Poliția a fost sesizată în jurul orei 00.30, prin apel la 112, că în incinta unei săli de fitness din cartierul Drumul Taberei mai multe persoane se agresează fizic folosind arme albe.
Polițiștii ajunși la fața locului au depistat mai multe persoane care ar fi fost implicat în conflict. Polițiștii i-au controlat corporal și le-au controlat și bagajele, iar în trei dintre acestea au fost găsite cuțite și spray-uri iritant-lacrimogene.
Anchetatorii au stabilit că, în timp ce se aflau la vestiarul din incinta sălii de fitness, ar fi pornit un conflict verbal între un tânăr de 28 de ani și alți șapte tineri, cu vârste între 16 și 25 de ani.
Conflictul a degenerat, astfel că tinerii au scos, cu scopul de a intimida, mai multe arme albe din bagajele personale, fără a le folosi în agresiune.
Potrivit poliţiştilor, cei şapte tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
În cauză, sunt efectuate activităţi în vederea depistării bănuitului de 28 de ani, menţionează sursa citată.
Potrivit unor surse judiciare, conflictul a avut loc în incinta unei săli de fitness din cartierul bucureştean Drumul Taberei, din Sectorul 6. La controlul făcut de poliţişti au fost găsite spray-uri iritant-lacrimogene, două cuţite tip briceag cu lungimea de 23 şi, respectiv, 47 de centimetri şi un cuţit tip sabie cu lungimea de 47 de centimetri.
Poliţiştii au găsit abandonate, şi în toaleta dintre etajele clădirii, o borsetă în care era un briceag cu lama de 15 centimetri şi o geantă cu un pistol tip airsoft şi o macetă cu lama de 60 de centimetri.
Sursele citate menționează că unul dintre tinerii implicați în scandal este trapperul MGK.
MGK666, pe numele real Andrei Mihalache (24 de ani), este unul dintre cei mai controversați artiști de muzică trap din România. Provine din cartierul Militari, Sectorul 6 al Capitalei și s-a impus pe scena muzicală din țara noastră începând cu 2020, când a lansat primele piese care au adunat rapid milioane de vizualizări pe platformele de streaming precum YouTube și Spotify.
Numele său de scenă, MGK666, se inspiră atât de la rapperul american Machine Gun Kelly, folosind cifra 6 pentru a arăta cartierul de unde provine, în timp ce „666” reprezintă numărul diavolului.
Stilul muzical al lui MGK se încadrează în genul „gangsta trap”, o variantă agresivă a muzicii hip-hop care a câștigat popularitate în rândul tinerilor din România. Versurile pieselor sale abordează în mod explicit teme precum consumul de droguri, violența stradală, armele de foc, confruntările cu poliția și stilul de viață infracțional.
Spre deosebire de artiștii mainstream, MGK666 nu sugerează subiectele, ci chiar vorbește despre ele deschis și explicit. Albumele sale, precum „Industria M6” (lansat în 2021) și „A fost” (2023), conțin piese în care rapperul se laudă cu violență, vorbește despre trafic de substanțe interzise și folosește un limbaj umilitor la adresa femeilor.
Dincolo de controversele de pe plan muzical, artistul a fost implicat și în probleme penale. În 2021, a fost închis după ce a fost implicat într-o bătaie, iar în noiembrie 2024 a fost ridicat de DIICOT într-un dosar de trafic de arme de foc, alături de alte persoane cunoscute din galeria echipei de fotbal FCSB.
Adolescenții văd în el un model al reușitei din nimic, al rebeliunii și al autenticității, în ciuda faptului că promovează comportamente antisociale. MGK are peste 280.000 de urmăritori pe Instagram, peste 330.000 de abonați pe YouTube și piese precum „Verificat” sau „X6” care au depășit borna de 10 milioane de vizualizări.