Daniel Băluță critică dur modul de guvernare al premierului Ilie Bolojan: „Un om care pare să știe un singur lucru: să taie. Reduceri, nimic mai mult”

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a lansat critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan. Acesta a blamat modul de guvernare al prim-ministrului.
Bianca Bocioacă
02 feb. 2026, 23:17
Daniel Băluță critică dur modul de guvernare al premierului Ilie Bolojan: „Un om care pare să știe un singur lucru: să taie. Reduceri, nimic mai mult”
Daniel Băluță, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan

Întrebat ce planuri are PSD în privința premierului Ilie Bolojan, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 a declarat că „nu facem altceva decât să discutăm și să îi explicăm argumentat. (…) Niciodată nu vom lucra împotriva românilor. Niciodată nu vom adânci criza în care societatea românească se află. Niciodată nu ne vom preocupa exclusiv de lucrurile pe care domnul Bolojan le face”.

Citește și: Daniel Băluță îl contrazice pe Nicușor Dan și vrea mai mulți bani pentru primăriile de sector: „Vrem o actualizare, cel puțin cu inflația”

Edilul a criticat dur modul de guvernare al premierului, despre care spune că se axează exclusiv pe reduceri de cheltuieli.

„Dacă ne uităm la măsurile propuse, nu putem aplauda un om care pare să știe un singur lucru: să taie. Dacă îmi puteți indica o altă măsură de construcție pe care a realizat-o, vă felicit. În rest, aceasta este singura direcție pe care o urmează: reduceri, nimic mai mult. Măsurile de reconstrucție și protecția oamenilor vulnerabili nu se regăsesc printre preocupările sale”, a declarat Daniel Băluță la Digi24.

În acest context, Daniel Băluță a detaliat pachetul de relansare economică propus de social-democrați.

„Este un pachet care nu presupune niciun efort bugetar în momentul acesta. Are legătură cu investițiile mai mari de 20 de milioane de euro, respectiv pentru orice zonă din România, cu excepția celor defavorizate, unde pragul este de 5 milioane, și înseamnă credit fiscal”, a explicat Băluță.

Primarul Sectorului 4 a subliniat că măsurile vizează stimularea investițiilor și sprijinirea mediului de afaceri.

„Nu pot să înțeleg de ce premierul României nu este de acord să introducă în pachetul fiscal acest lucru. Sau, dacă pot să mă exprim retoric, oare de ce nu vrea? Oare de ce nu vrea să stimuleze IMM-urile și să avem garanții de stat pentru creditele pe care le fac acestea?”, a continuat Băluță.

Acesta a precizat că PSD a condiționat susținerea pachetului fiscal de includerea măsurilor de relansare economică.

„Condiția pe care PSD a pus-o a fost ca în acest pachet să fie incluse și măsurile de relansare economică. Simplu, nu e nimic complicat. Ele vin împreună și atunci vă asumați răspunderea”, a spus edilul.

Citește și: Ilie Bolojan a primit votul de încredere al conducerii PNL pentru funcția de premier. 47 de liberali au votat pentru, numai trei împotrivă

Daniel Băluță a criticat și unele inițiative vehiculate în spațiul public, precum monitorizarea cetățenilor sau introducerea unor taxe controversate.

„În protocol nu scrie nici că trebuie să semnezi MERCOSUR fără să-ți consulți partenerii de guvernare, nici să urmărești cetățenii cu dronele sau să pui impozite pe solarii, pentru că la un moment dat începi să semeni cu un personaj din Moromeții. Dacă plecăm de la ideea că statul își urmărește cetățenii și nu dezvoltă un parteneriat cu cetățenii, nu o să ajungem nicăieri. Pentru domnul Bolojan, toți românii sunt suspecți de serviciu”, a mai spus primarul Sectorului 4 pentru sursa citată.

El a concluzionat că diferențele dintre PSD și premierul Ilie Bolojan sunt, de fapt, unele de viziune.

„Este o problemă de filozofie. Pentru că, dacă alături de aceste măsuri includeți și principala preocupare pe care o are domnul Bolojan, ajungem la o scenă absolut senzațională din «Moromeții». Oamenii se ascundeau de Jupuitu, care venea să încaseze «fonciirea». Asta făcea Ilie Moromete: se ascundea. Despre acest tip de percepție vorbim în rândul oamenilor. Or, guvernarea trebuie făcută pentru oameni”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT