Senatul a aprobat proiectul de lege care defineşte şi pedepseşte femicidul: „Va salva vieţi, dacă va fi aplicată riguros”

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced, un demers legislativ iniţiat de un grup de peste 250 de parlamentari din întreg spectrul politic. Propunerea legislativă a fost aprobată cu 97 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi şapte abţineri.
George Russo
03 feb. 2026, 10:07
Senatul a aprobat proiectul de lege care defineşte şi pedepseşte femicidul:

Legea introduce pentru prima dată în legislaţia românească o definiţie juridică a femicidului, aliniată reglementărilor europene, şi vizează consolidarea răspunsului penal, prevenţia şi protecţia victimelor. Printre principalele prevederi se numără colectarea şi publicarea anuală a datelor privind femicidul şi violenţele care îl preced, recunoaşterea orfanilor femicidului ca victime directe, cu măsuri de ocrotire imediată, precum şi pedepse agravante atunci când violenţa are loc în prezenţa minorilor.

Potrivit proiectului adoptat de Senat, „femicidul este uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracţiuni săvârşite cu violenţă, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terţă parte”.

Actul normativ mai prevede întărirea răspunsului penal prin sancţionarea severă a faptelor motivate de gen şi a violenţelor care preced omorul, precum şi măsuri de educaţie pentru prevenţie. În acest sens, vor fi introduse în şcoli teme legate de egalitatea de gen, relaţii non-violente şi combaterea violenţei. De asemenea, în cazurile de violenţă de gen, acţiunea penală va putea fi declanşată din oficiu, fără a mai fi necesară o plângere prealabilă din partea victimei.

Dezbaterile din plen au evidenţiat atât susţinerea largă pentru proiect, cât şi unele rezerve privind oportunitatea şi forma sa. Senatoarea Cristina Dumitrescu a atras atenţia că proiectul reprezintă „o suprareglementare”, punct de vedere împărtăşit şi de alţi parlamentari.

„AUR va vota pentru acest proiect legislativ, pentru că suntem un partid creştin, pentru că preţuim familia, pentru că nu ne dorim violenţă domestică, însă vreau să vă spun că avem de a face cu o suprareglementare. Omorul calificat există în legislaţia românească, iar o crimă rămâne tot o crimă, indiferent că este vorba de o femeie, de un bărbat sau de un copil”, a spus Dumitrescu.

Citeşte şi: EXCLUSIV Procurorul Mircea Negulescu, celebrul ”Portocală” din anii Cătușiadei, exclus DEFINITIV din magistratură! CINE i-a dat lovitura ”fatală”

Din partea USR, senatoarea Simona Spătaru a subliniat importanţa sancţiunilor prevăzute de noua lege, arătând că „femicidul va putea fi sancţionat cu închisoare pe viaţă, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberaţi din detenţie au recidivat, ucigând din nou după câţiva ani”. Aceasta a atras atenţia şi asupra problemelor de aplicare a legislaţiei existente.

„Deşi România dispune de instrumente legale, precum ordinele de protecţie şi incriminarea violenţei domestice, aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea poliţiştilor şi magistraţilor, de adăposturi funcţionale pentru victime şi de campanii publice care să schimbe mentalităţi”, a declarat Simona Spătaru, vicepreşedinta Comisiei juridice din Senat.

La rândul său, senatoarea PNL Maria Horga a susţinut necesitatea adoptării legii, menţionând că, în ultimii 11 ani, peste 500 de femei au fost ucise de parteneri.

„Femicidul va fi condamnat cu pedepse între 15 ani de închisoare şi închisoare pe viaţă. Dar legile, oricât de bine scrise ar fi, îşi ating scopul doar atunci când cei care le aplică o fac cu empatie, fermitate şi curaj”, a afirmat aceasta, adăugând că „nepăsarea produce victime”.

Din partea PSD, senatoarea Victoria Stoiciu a apreciat că noul act normativ va avea un impact real „dacă va fi aplicată riguros”.

Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citeşte şi: Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, rămâne cu bijuteriile de 2 milioane de euro despre care DNA acuza că nu pot fi justificate. ÎCCJ a respins contestația ANABI pe motiv că procurorii au cerut confiscarea extinsă prea târziu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT