Copiii frumoşi şi talentaţi ai României: David Dumitrescu – talent rar, confirmat de scenă și premii

Tânărul care l-a uimit pe Florin Piersic a intrat în campania 2026 "100 de tineri pentru dezvoltarea României”.
Viorel Dobran
06 feb. 2026, 16:28
Copiii frumoşi şi talentaţi ai României: David Dumitrescu – talent rar, confirmat de scenă și premii

 

La 12 ani, David Dumitrescu nu mai este doar un copil talentat care cântă la pian, ci un tânăr muzician cu un parcurs deja conturat, care atrage atenția prin rigoare, sensibilitate și o maturitate artistică ieșită din comun. Elev al Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București, David a fost inclus recent în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ca recunoaștere a performanțelor sale și a potențialului de dezvoltare pe termen lung.

Daniel David, previziuni sumbre după demisie. România riscă să devină o „societate eșuată în obscurantism”. Ce arată rapoartele UNICEF

Drumul său în muzică a început relativ târziu după standardele învățământului vocațional, la vârsta de 7 ani, inițial acasă, din curiozitate și plăcere. În lumea muzicii se spune că deja la 5 ani e târziu dacă te apuci de pian. Cu toate acestea, talentul bate statisticile. David Dumitrescu a intrat mai târziu într-un cadru organizat, la Școala de Arte nr. 5, iar ulterior la prestigiosul colegiu bucureștean, unde evoluția sa a fost rapid remarcată. Pianul nu a apărut într-un gol, ci pe un fond deja solid: ani de karate și dans sportiv, care i-au format disciplina, concentrarea și controlul corporal.

Un moment care a atras atenția publicului larg a fost întâlnirea cu Florin Piersic, în fața căruia David a interpretat un fragment din piesa „The Winner Takes It All”. Reacția actorului, care a ascultat în tăcere interpretarea, a devenit un simbol al impactului emoțional pe care copilul îl poate avea asupra unui public matur. Pentru David, momentul a rămas o experiență definitorie, legată de emoție și și de puterea muzicii de a transforma orice moment dintr-unul banal în ceva deosebit.

Activitatea sa artistică nu se limitează la pian. A fost membru al Operei Comice pentru Copii și este implicat în prezent în trupele de teatru ale Palatului Copiilor din București, unde joacă și prezintă spectacole. Aparițiile în emisiuni de televiziune au completat această formare scenică, fără a-i devia parcursul de la studiul muzical riguros.

Clasa pregătitoare 2026-2027. Începe nebunia luptei pe locurile la şcoli bune. Care este calendarul admiterii copiilor DOCUMENT

Rezultatele confirmă direcția aleasă. În ultimii ani, David Dumitrescu a obținut premii importante la concursuri naționale și internaționale, inclusiv Marele Premiu și Premii de Excelență, distincții care vorbesc despre o tehnică solidă și o expresivitate rară la această vârstă.

Includerea sa în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” înseamnă un moment de validare într-un parcurs aflat abia la început, construit prin muncă, consecvență și respect pentru muzică.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România