Snoop Dogg a fluturat steagul României la Jocurile Olimpice de Iarnă din Italia. Imaginile au devenit virale pe internet

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a publicat, recent, imagini inedite cu Snoop Dogg, care a fluturat steagul României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina.
Giorgiana Amarie
07 feb. 2026, 15:44
Snoop Dogg a fluturat steagul României la Jocurile Olimpice de Iarnă din Italia. Imaginile au devenit virale pe internet

Sportivii români prezenți la Cortina d’Ampezzo au avut parte de un moment special, în seara ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă 2026, întâlnindu-se cu celebrul rapper american Snoop Dogg.

Imaginile surprinse în timpul festivităților care au loc înaintea deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina arată momentul în care Snoop Dogg se întâlnește cu sportivii români în stațiunea Cortina d’Ampezzo.

Citește și: Imagini tulburătoare cu Justin Bieber. Fanii l-au rugat să ceară ajutor

După o scurtă sesiune de fotografii, sportivii români i-au înmânat artistului un steag tricolor. Vizibil entuziasmat, cântărețul a preluat imediat steagul și a început să-l fluture energic.

Momentul a fost publicat pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român a devenit viral, adunând zeci de mii de vizualizări și distribuiri în doar câteva ore.

Snoop Dogg are rolul de antrenor onorific al echipei Statelor Unite la Jocurile Olimpice de iarnă, fiind implicat în campania de promovare a competițiilor și a sportivilor. Rapperul american a avut un rol similar și la Jocurile Olimpice de vară, contribuind la atragerea unui public mai larg către evenimentul olimpic.

Citește și: Balerina care a dansat pentru Beyoncé a murit la 29 de ani. Michaela Mabinty DePrince era „bolnavă şi traumatizată de război”