Călin Georgescu îl atacă direct pe Nicușor Dan: „Reprezintă statul paralel, nu poporul român. Nu va fi primit la Casa Albă și niciodată nu va primi invitație”

Călin Georgescu l-a atacat în mod direct pe președintele Nicușor Dan, pe care îl numește președintele „statului paralel”, care nu va fi niciodată primit de Donald Trump la Casa Albă. Fostul candidat la alegerile prezidențiale transmite că este alături de poporul român în lupta cu forțele „sataniste” de la Bruxelles.
Andrei Ene
09 feb. 2026, 13:17
Călin Georgescu îl atacă direct pe Nicușor Dan: „Reprezintă statul paralel, nu poporul român. Nu va fi primit la Casa Albă și niciodată nu va primi invitație”
Sursă foto: Inquam Photos

Călin Georgescu a făcut declarații, luni, după ieșirea de la Tribunalul București, unde află dacă procesul în care este acuzat de propagandă legionară trece sau nu de camera preliminară.

Călin Georgescu îl atacă direct pe Nicușor Dan

Fostul candidat la alegerile prezidențiale l-a criticat dur pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl acuză că face parte dintr-un „cartel politic” ce a prăbușit democrația din România. Mai mult, susține că șeful statului reprezintă „statul paralel” și că nu va fi nici măcar invitat la Casa Albă de Donald Trump, darămite primit.

„Pentru că, în rest, strămoșii au spus așa: totul pentru țară, nimic pentru noi. Clasa politică, toată clasa politică astăzi, spune: totul pentru noi, nimic pentru țară. Prin urmare, noi știm cum arată lucrurile și știm că în dreptul celui care este scris pe hârtie: președintele României, el reprezintă statul paralel, nu reprezintă poporul român.

Citește și : Călin Georgescu află dacă dosarul în care a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară îndeplinește condițiile de legalitate, după ce judecătorii nu s-au înțeles. Tribunalul București se pronunță în complet de divergență

Și niciodată, știm asta, nu va fi primit la Casa Albă și niciodată nu va primi invitație. Știm, dar nu ne interesează, pentru că pe noi ne interesează ce facem noi. Știm, de asemenea, că nu te poți duce în străinătate, nu poți să îți reprezinți țara, atunci când știi că faci parte dintr-un cartel politic care a anulat alegerile și a prăbușit democrația. Nimeni nu te va primi, niciodată.”, transmite Călin Georgescu.

Suveranistul sugerează că alegerile din noiembrie 2024 au fost anulate într-un mod „brutal și violent” și susține că este alături de poporul român în lupta sa cu forțele „sataniste” de la Bruxelles.

„Toată lumea, tot globul pământesc, știe că s-au anulat alegerile în România în mod brutal, violent, și nedemocratic. Prin urmare știm asta. Și nu ne mai interesează, ne interesează ce facem noi.

Știm de asemenea, sau încercăm să realizăm, că dacă democrația înseamnă voința poporului care are nevoie de confirmare de la Bruxelles, are nevoie de aprobare de la Bruxelles, înseamnă că această capitală a Belgiei este marcată de Uniunea Oligarhică Soroșistă Globalistă împotriva căreia poporul român luptă. Eu lupt alături de poporul român împotriva acestor acte sataniste, împotriva acestor indivizi care s-au îmbogățit pe jertfa și suferința popoarelor.”, a punctat Călin Georgescu.

Acesta mai arată că românii trebuie să se întoarcă la Dumnezeu și la origini și reiterează că familia este formată dintre un bărbat și o femeie.

„Pe noi ne interesează doar ce facem noi ca popor. Prin urmare, ne interesează să luptăm pentru drepturile noastre milenare, pentru tot ce au însemnat simbolurile noastre milenare care ne-au ținut împreună, ne-au unit și ne-au făcut puternici: Dumnezeu, patrie, familie, onoare.

Citește și : Călin Georgescu s-ar fi aflat în contact săptămânal cu afaceristul Dragoș Sprînceană. Dezvăluirile făcute de apropiatul lui Donald Trump: „L-am avertizat în legătură cu anumite lucruri. A fost alegerea lui să nu ia în serios sfaturile mele”

Iar familia reprezintă coloana vertebrală a țării. Ea este formată din ceea ce înseamnă creștinism, din tată bărbat și mamă femeie. Și așa va fi întotdeauna, nu va fi altfel. Și pentru asta luptăm.

Pentru că creștinismul înseamnă bucurie, nu altceva. Și este bine de știut să aveți credință, orice s-ar întâmpla, să avem biruință deplină, pentru această luptă bună a credinței, pentru că fără credință nu existăm iar credința ne va face liberi.”, a mai menționat Călin Georgescu.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Cristiano Bergodi, replică dură după declarațiile virulente ale lui Daniel Pancu: „Sunt 50 la sută român! Nu mai vreau să aud de el!”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. S-a stins o mare cântăreață. Toată lumea a iubit-o
Playtech.ro
2027 va fi cel mai cald an din istorie. Fenomenul extrem care amenință echilibrul climatic
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Lista procurorilor care candidează la șefia marilor parchete a fost publicată de MJ. Cine vrea funcții la Parchetul ÎCCJ, DNA și DIICOT. Decizia finală, în mâna lui Nicuşor Dan
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj