Decizia CCR privind pensiile magistraților este în aer. Un judecător al Curții Constituționale și-a luat concendiu paternal

Decizia Curții Constituționale pe reforma pensiilor speciale pe care insistă premierul Ilie Bolojan stă sub spectrul unei noi amânări. Unul dintre cei 9 judecători constituționali se află în concediu paternal și pentru că el a participat la dezbateri, legea prevede că trebuie să fie prezent și la deliberare.
Alina Andrei
10 feb. 2026, 13:04
Decizia CCR privind pensiile magistraților este în aer. Un judecător al Curții Constituționale și-a luat concendiu paternal

Decizia privind pensiile magistraților s-ar putea amâna după ce un judecător al Curții Constituționale a decis să intre în concendiu. Potrivit unor surse de la CCR, judecătorul Gheorghe Stan, unul dintre judecătorii care se opune reformei și care a părăsit sala la finalul anului trecut pentru a nu se putea lua o decizie, a intrat acum în concediu paternal. Asta înseamnă că ar putea lipsi aproape trei săptămâni.

Potrivit legii de organizare și funcționare a CCR, instanța constituțională nu poate lua o decizie pe constituționalitatea sau nu a proiectului privind pensiile speciale pe care insistă premierul Ilie Bolojan, dacă magistratul care a participat la dezbateri nu este prezent la deliberări.

Săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan a transmis președintei Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, o scrisoare în care susține că România depinde de decizia CCR pentru a mai avea șanse să primească cele 231 de milioane de euro aferente jalonului privind reforma pensiilor magistraților din PNRR.

Citește și: Judecătorul trimis de președinte la CCR ar putea fi dat afară. CAB judecă anularea numirii lui Dacian Dragoș

Magistratura a considerat scrisoarea premierului Bolojan asupra CCR ca pe o formă de presiune.

„Curtea Constituţională nu este parte a procesului de implementare a politicilor guvernamentale şi nici un instrument de validare a obiectivelor financiare ale Executivului. Singurul său rol este acela de a garanta supremaţia Constituţiei, iar deciziile sale trebuie să fie rezultatul exclusiv al analizei juridice, nu al unor considerente de oportunitate politică sau bugetară. (…)

Orice demers care poate fi perceput ca o tentativă de influenţare a unei instanţe constituţionale riscă să aducă prejudicii grave credibilităţii instituţiilor statului şi încrederii publice în funcţionarea democratică a acestuia.

Într-un stat de drept autentic, dialogul dintre autorităţi nu poate lua forma presiunii, iar respectarea Constituţiei nu poate fi condiţionată de considerente financiare”, susține Curtea Supremă care a avertizat Guvernul, „orice demers susceptibil de a fi interpretat ca o ingerinţă în activitatea autorităţilor jurisdicţionale”.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Cine este românul care a jucat în celebre filme BD și a participat la „transferurile lui Răducioiu și Lupescu”. A fost cel mai bun prieten al lui Cornel Dinu și Giovanni Becali
Capital.ro
Decizie definitivă pentru Călin Georgescu: Turul doi înapoi! Zidurile infamiei vor cădea
Playtech.ro
Cât ajunge să câștige un șofer de TIR în Germania și ce avantaje are jobul
Adevarul
Degeaba spargem monopolul CNAS dacă sacul e gol. Expert: „Banii nu ajung pentru că nici nu au cum să ajungă”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
Un antrenor din SuperLiga, aproape de a ajunge la CFR în locul lui Pancu! Mureșan a recunoscut: ”Neluțu mi-a zis”
MediaFlux
Un nou plafon pentru prețurile alimentelor. Anunțul Ministrului Agriculturii
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj