Mesajul șocant al Adrianei Viliginschi, după ce a pus ghearele pe averea milionarului: „Este diabolică”

Două dosare de crimă care au șocat România par să fie conectate prin același „fir”, iar în centrul evenimentelor se află din nou numele fostei logodnice a lui Adrian Kreiner. Milionarul din Sibiu a fost torturat în timpul unui jaf și a murit câteva zile mai târziu, în 2023, în timp ce Adriana Viliginschi, iubita lui, se ascundea într-un dulap, iar fiica afaceristului era amenințată cu moartea.
Alexandra Dumitrescu
10 feb. 2026, 22:07
Mesajul șocant al Adrianei Viliginschi, după ce a pus ghearele pe averea milionarului: „Este diabolică”

Adriana Viliginschi a fost considerată victimă în dosarul morții milionarului și chiar a reușit să obțină despăgubiri. Însă, anchetatorii conturează o imagine complet diferit și spun că rolurile ar fi fost inversate dramatic, de la victimă la complice într-o altă crimă.

Procurorii susțin că femeia ar fi ajutat-o pe prietena sa cea mai bună, Amiana Păștină, să își ucidă mama pentru moștenire. Deși nu ar fi fost prezentă în momentul crimei comise de fiica victimei de 59 de ani, ea ar fi jucat un rol crucial în planificare: a oferit sfaturi privind sedativele folosite pentru a adormi victima și metodele prin care ar fi putut fi șterse urmele, inclusiv distrugerea imaginilor video din locuință.

Peste toate aceste acuzații se mai adaugă și suspiciuni mai vechi din dosarul Kreiner. Ancheta a stabilit, la momentul respectiv, că asasinii ar fi acționat după ce au primit un pont de la o persoană apropiată miliardarului. Acest detaliu a reaprins speculațiile legate de fosta parteneră.

Situația a devenit și mai tensionată după ce unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii lui Kreiner, audiat la Curtea de Apel Alba Iulia, a lansat acuzații directe și extrem de dure la adresa ei: ,,Au făcut acoperirea perfectă să dea vina pe noi. Ea este criminala. Este diabolică”, a spus Laurențiu Ghiță, unul dintre cei trei suspecți de crimă, despre Adriana Viliginschi, fosta parteneră a lui Kreiner.

De asemenea, au apărut detalii incendiare și despre lupta pentru moștenire rămasă după moartea milionarului. Chiar foștii ei avocați susțin că femeia ar fi acționat strategic în relația cu avocații care au reprezentat-o.

Potrivit procurorilor, imediat ce ar fi fost sigură că a obținut o parte din moștenirea lui Kreiner, Adriana și-ar fi concediat avocații și ar fi refuzat să le mai achite onorariile.

„Doar după ce și-a securizat bunurile obtinute de pe urma lui Kreiner Adrian Kreiner si după ce i-a fost explicat că, de principiu, orice alte bunuri ale defunctului (care ar fi putut apărea ulterior) vor reveni fiicei sale, debitoarea comunică hotărârea de “încetare” a Contractului de asistentă juridică, arătand că: “Începând cu data prezentei 18.12.2023, vă aduc la cunostinţă că nu mai aveti dreptul de a mă mai reprezenta si de a face nici un demers în numele subsemnatei”, mentionand în mailul trimis:“Îmi pare atât de rău ca trebuie să îți trimit asta, dar simt că la nivel profesional nu rezonăm. Vreau doar ca la nivel personal să rămânem la fel”.

Miza ar fi fost uriașă: plata către avocați era stabilită procentual din moștenire, iar, potrivit surselor, femeia nu ar mai fi vrut să împartă nimic.

„Conform contractului de asistenţă juridică, la art. 2 onorariul urma să fie achitat în funcţie de ce bunuri imobile şi mobile se moşteneau după defunctul Kreiner ###### şi reprezenta o cotă procentuală de 3 % pentru bunurile imobile şi 6 % pentru bunurile mobile raportată la o valoare care nu era concretă. Pactul de quota litis este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”.

Citește și: Cine este Andreea Paul Vass, favorită pentru funcţia de ministră al Educaţiei. „Pe fetița mea am născut-o sâmbăta, într-o zi de week-end, ca să nu pierd nicio zi de muncă”

Miză în războiul Adrianei Kreiner cu avocații: Casa de 1,2 milioane euro

Conflictul a degenerat rapid. Femeia a ajuns să fie executată silit, iar avocații au vizat direct o proprietate evaluată la 1,2 milioane de euro, primită moștenire de la Adrian Kreiner. Chiar dacă instanță a dispus inițial executarea, Adriana a contestat, motivând că suma datorată este mult prea mică în raport cu valoarea casei.

„În speță, contestatoarea a arătat în esență că executarea silită are loc în temeiul unui contract de asistență juridică lovit de nulitate absolută, întrucât onorariul a fost stabilit exclusiv în baza unui pact de quota litis. Pe de altă parte, executarea silită ar genera un prejudiciu contestatoarei, întrucât s-a început executarea silită imobiliară pentru un bun în valoare de 1.200.000 euro, în condițiile în care se execută o creanță de 17.000 euro”.

Apărătorii au contraatacat, susținând că imobilul i-a revenit fără niciun efort personal.

„Un alt aspect, este faptul că apelanta nu a contribuit cu absolut nimic la moştenirea bunului imobil situat pe #### ########### ### #, #### #####, întrucât conform Certificatului de Moştenitor Legal şi Certificat de Legatar nr. 61 întocmit de către notar public ####### ####### ###### la data de 23.11.2023, imobilul a fost moştenit de pe urma defunctului Kreiner Adrian în baza Testamentului autentificat sub nr. 297 din 01.06.2016”.

Situația a devenit și mai tensionată după ce, pe 6 noiembrie 2025, Adrianei i-a fost trimisă somația imobiliară, prin care i se cerea achitarea datoriei, altfel urmând să fie pusă în executare silită casa.

Femeia a făcut apel împotriva deciziei, iar în prezent dosarul pare blocat, după ce s-a stabilit că trebuie judecat de un alt complet.

Citește și: Decizia CCR privind pensiile magistraților este în aer. Un judecător al Curții Constituționale și-a luat concendiu paternal. ICCJ cere sesizarea Curții de Justiție a UE, pe motiv că reforma pensiilor magistraților ”ridică probleme din perspectiva dreptului” european

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ce promisiune i-a făcut Leo Messi soției sale, Antonela. O va pune în aplicare după retragerea din fotbal
Capital.ro
Limită la bani. Transferurile bancare care depășesc această sumă trebuie declarate. Fiscul verifică tranzacțiile
Playtech.ro
Ce reprezintă ultimele şase cifre din CNP: detaliul de pe cartea de identitate pe care puţini îl bagă în seamă
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
”El e singurul patron din România de care mi-a fost frică". Amenințat că va fi ”dus în pădure și bătut” după un gol încasat
MediaFlux
Trump nu cedează! Amenință că trimite întăriri militare și un portavion
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj