Nicuşor Dan „schimbă macazul” la metrou. CCR a aprobat solicitările preşedintelui

CCR a declarat neconstituţionale atât Ordonanţa de Guvern privind autorizarea şi intabularea construcţiilor pentru infrastructura de transport şi de metrou, administrate de Metrorex, cât şi legea de aprobare a acesteia.
Viorel Dobran
11 feb. 2026, 13:37
Nicuşor Dan

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, cu majoritate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Nicuşor Dan, stabilind că atât Ordonanţa Guvernului privind autorizarea şi intabularea construcţiilor pentru infrastructura de transport şi de metrou, administrate de Metrorex, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale în ansamblul lor, argumentând că legea criticată trebuia adoptată ca lege organică.

Nicuşor Dan, victorii importante la CCR. S-a decis cu unanimitate de voturi!

„Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că atât Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2024 pentru completarea unor acte normative referitoare la autorizarea şi intabularea construcţiilor aferente infrastructurii de transport de interes naţional şi celei de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A., cât şi ordonanţa aprobată sunt neconstituţionale, în ansamblul lor”, se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională a statuat că legea criticată trebuia adoptată ca lege organică, deoarece nici Ordonanţa Guvernului nr.36/2024 şi nici legea de aprobare nu pot fi acte normative de nivelul legii ordinare, ci se încadrează în domeniul legii organice.

„Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a constatat că, prin art.I şi art.II pct.2, Ordonanţa Guvernului nr.36/2024 instituie o excepţie de la regula prevăzută la art.37 alin.(1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, şi, respectiv, la art.37 alin.(6) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii nr.50/1991, norme juridice cu caracter organic care reglementează procedura şi înscrisurile necesare pentru intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcţiilor”, explică CCR.

CCR a amânat pronunțarea pe reforma pensiilor magistraților. Următorul termen a fost stabilit pe 18 februarie

Potrivit judecătorilor CCR, dispoziţiile unei legi organice „nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică”.

„Întrucât legea care aprobă o ordonanţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională, Curtea a constatat că ambele acte normative au fost adoptate în mod greşit ca acte normative ordinare”, contrar prevederilor din Constituţie, adaugă aceeaşi sursă.

Pe de altă parte, Curtea a mai constatat că legea criticată nu contravine art.1 alin.(4), art.16 alin.(1) şi (2), art.61 alin.(1) şi art.147 alin.(4) din Constituţie, întrucât aceasta nu are caracter individual, ci vizează un domeniu de reglementare de interes public.

„Fiind constatată neconstituţionalitatea extrinsecă a actelor normative criticate, în ansamblul lor, Curtea nu a mai examinat criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, această analiză rămânând fără obiect”, se mai arată în comunicatul citat.

Decizia de miercuri a CCR este definitivă şi general obligatorie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Daniel Bîrligea, la Frosinone?! „Americanul negociază direct cu FCSB!”. Ce salariu-record îi pregătesc italienii golgheterului. Exclusiv
Capital.ro
Prime de pensionare de sute de mii de euro la ROMATSA. Un fost angajat a primit o sumă record
Playtech.ro
Cardurile educaționale de 500 de lei se acordă și în anul școlar 2026-2027. Cine poate primi ajutorul și până când se depun cererile
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat