Cutremur pe piața imobiliarelor din România. Potrivit analizei Frames, datoriile dezvoltatorilor imobiliare au depășit nivelul istoric de 35 de miliarde de lei în ultimele luni, o sumă de două ori mai mare față de acum 10 ani.
Datele oficiale publicate de Registrul Comerțului și de Ministerul de Finanțe arată că dintre cele 7.300 de dezvoltatori imobiliari, 564 au intrat în ultimii doi ani în proces de dizolvare, 310 și-au suspendat activitatea, iar 57 au ajuns în insolvență.
Potrivit datelor statistice interpretate pe baza scorului Altman, în prezent peste 2.700 de firme au un risc mare și foarte mare de insolvență, iar alte aprox. 1.600 un risc mediu.
„Scorul este construit pe o formulă care combină mai mulți indicatori financiari: profitabilitate, lichiditate, eficiența activelor și gradul de îndatorare. Prin această sinteză, modelul oferă o estimare numerică a riscului de insolvență”, arată analiza Frames, potrivit economedia.ro.
În momentul de față, cea mai mare problemă pentru investitori este gradul de îndatorare. În ultimii 2 ani, nivelul creanțelor din sectorul imobiliar a crescut cu peste 8 miliarde de lei, de la 26,8 miliarde lei (2020) la 33,2 miliarde lei (2024)
„Estimările preliminarii arată că în 2025, nivelul datoriilor înregistrate de dezvoltatorii imobiliari a trecut de 35 de miliarde de lei, semn că piața dă semne reale de dificultate”, mai precizează analiștii de la Frames.
În urmă cu 10 ani, nivelul datoriilor dezvoltatorilor era de de 15,1 miliarde lei. De asemenea, și valoarea pierderilor nete a crescut semnificativ, de la 518,8 milioane lei în 2022 la 610,3 mil.lei în 2024.
Analiza celor de la Frames arată că dintr-un total de 7.300 de dezvoltatori activi, 6.830 funcționează ca SRL-uri, în timp ce doar 81 sunt societăți pe acțiuni, capabile să atragă capital solid. Restul de 263 sunt organizați ca PFA-uri.
„Sunt dezvoltatori imobiliari cu capacitate financiară redusă, dependenți de cashflow și de dinamica pieței”, explică analiștii.
Cifra de afaceri în sectorul imobiliar a scăzut de la 7,55 miliarde de lei în 2022 la 6,4 miliarde de lei în 2024.
„Datele preliminarii pentru 2025 indică o accentuare a scăderii cifrei de afaceri și a profitului, pe fondul efectelor creșterii taxelor”, avertizează experții.
În București, din cei peste 3000 de dezvoltatori imobiliari, peste 2.300 riscă să intre în insolvență. Pe lista neagră sunt și Cluj, Constanța și Timiș.
„Creșterea TVA la imobilele noi de la 9 la 21% a venit să pună gaz pe focul problemelor din acest sector. Majorarea TVA a accentuat și mai mult problemele, mai cu seamă că peste 80% dintre apartamentele vândute în România se încadrează la locuințe mici”, arată analiza Frames.
În ciuda acestor probleme financiare, Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează o creștere a volumului lucrărilor de construcții cu 4% în 2026, după un avans de 9% în 2025. Lucrările de construcții noi ar urma să urce cu 4,7%, iar infrastructura (construcțiile inginerești) cu 5,7%.
În decembrie 2025 s-au eliberat 2.650 de autorizații, în scădere cu 9,4% față de luna anterioară, dar în creștere ușoară față de anul precedent. La nivelul întregului an 2025, s-au emis 37.252 de autorizații, cu un plus de 4,4%, creșterile fiind vizibile în toate regiunile, cu Nord-Vest (+309) și Centru (+279) în frunte.
„Piața dezvoltării imobiliare va trece printr-o schimbare semnificativă, din sita modificărilor fiscale urmând să rămână, probabil, doar companiile mari, cu acces la finanțare și cu planuri bine definite. Micii investitori, cei care trăiau de la un proiect la altul, s-ar putea să aibă nevoie de salvare.
Intrarea în piață a fondurilor de investiții va face ca multe dintre proiectele aflate în construcție sau care urmează să fie dezvoltate să fie construite cu focus pe închiriere.
În condițiile creșterii semnificative a chiriilor, această activitate devine tentantă pentru marii jucători străini care până acum au evitat România. Nu este exclus ca dezvoltările imobiliare pentru vânzare să se nișeze foarte mult, cu focus mai ales pe locuințele premium, cu un potențial de câștig mai mare”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.