România cumpără singurul port de la Dunăre al Republicii Moldova

Statul român cumpără singurul port de la Dunăre al Republicii Moldova. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunțat că vinde Danube Logistics, operatorul portului Giurgiuleşti (GIFP), Portului Constanța.
Irina Dumitrescu
13 feb. 2026, 13:48
România cumpără singurul port de la Dunăre al Republicii Moldova

România cumpără singurul port de la Dunăre al Republicii Moldova. La finalul anului trecut, BERD a semnat acordul de vânzarea a acțiunilor pe care le deținea la ICS Danube Logistics, operatorul portului Giurgiulești. Cumpărătorul este nimeni altul decât Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Aprobarea acordului de vânzare a fost anunţată de Portul Constanţa pe 12 februarie 2026.

România cumpără portul de la Dunăre al Republicii Moldova

Tranzacţia subliniază parteneriatul strategic dintre România şi Republica Moldova. În calitate de principală poartă maritimă a Moldovei, GIFP gestionează peste 70% din importurile şi exporturile pe apă ale ţării, jucând un rol esenţial în menţinerea lanţurilor de aprovizionare şi susţinerea stabilităţii economice.

Portul Constanţa se angajează să realizeze investiţii semnificative pe termen lung în dezvoltarea ulterioară a portului Giurgiuleşti. Obiectivul strategic este de a extinde capacitatea acestuia, de a îmbunătăţi infrastructura şi de a consolida poziţia sa în regiunea Mării Negre şi în bazinul Dunării.

Citește și Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, anunță investiții de 1,93 miliarde de euro în Portul Constanța: „Nu este doar o facilitate logistică, este un pilon strategic al transportului regional”

”Această tranzacţie marchează o piatră de hotar pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova şi integrarea sa în reţelele comerciale regionale şi globale. De asemenea, demonstrează încrederea crescândă a investitorilor în potenţialul Republicii Moldova şi importanţa sa strategică ca centru logistic şi de transport pentru regiunea extinsă”, spune şeful BERD pentru Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi, potrivit Agerpres. 

BERD a cumpărat Danube Logistics în 2021 și a fost acţionar unic al portului Giurgiuleşti. Sub conducerea BERD, portul a înregistrat o creştere constantă, volume de transport semnificativ mai mari, venituri şi profitabilitate. Drept urmare, Danube Logistics beneficiază acum de o structură robustă de capital şi de capacităţi diverse de manipulare şi depozitare a mărfurilor. Acordul încheiat cu Portul Constanţa îndeplineşte obiectivul declarat al BERD de a transfera în cele din urmă GIFP către un investitor strategic pe termen lung, pentru a consolida rolul GIFP în comerţul european.

„În calitate de operator al principalului port maritim-fluvial al Moldovei, Danube Logistics a depus eforturi mari pentru a poziţiona Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti ca o poartă vitală pentru comerţ, investiţii şi creştere economică – nu doar pentru Moldova, ci pentru întreaga regiune. Suntem profund recunoscători pentru sprijinul BERD în aceşti ani de transformare. Sub noua conducere a Portului Constanţa, aşteptăm cu nerăbdare să extindem în continuare capacitatea şi capabilităţile portului, să asigurăm operaţiuni fără probleme şi să construim sinergii puternice”, spune directorul de la Danube Logistics, Mathias von Tucher.

Citește și Guvernul dă undă verde pentru extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța, zona Midia

Portul Constanţa aduce în Moldova nu numai capital, ci şi decenii de expertiză operaţională şi un istoric solid în gestionarea infrastructurii maritime majore. Planul său strategic pentru GIFP include modernizarea durabilă a infrastructurii portuare, extinderea capacităţii, inclusiv noi dane şi dezvoltare terenuri, oferte mai largi de servicii pentru operatori şi sinergii şi integrare cu reţeaua comercială a Mării Negre.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Grande Craiova!”. Editorial Marius Mitran: „Știința a jucat ca pe vremea când Craioveanu era golgheterul, sufletul și liderul echipei din Bănie”
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT