Ilie Bolojan a vorbit din nou de demisie: „Pentru mine, vă rog să mă credeţi, va fi o uşurare”. Ce spune de raportul privind anularea alegerilor

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în momentul în care acest guvern nu va putea face ceea ce este necesar, deci nu va mai avea susţinere, cu siguranţă va veni un alt guvern. „Pentru mine va fi o ușurare”, a mai spus șeful Guvernului. 
Viorel Dobran
13 feb. 2026, 15:47
Ilie Bolojan a vorbit din nou de demisie:

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat din nou despre o eventuale plecare din fruntea Guvernului. „Dacă nu mi-aş fi asumat responsabilitatea, nu aş fi acceptat funcţia de premier şi dacă am acceptat această funcţie, ştiind ce probleme grave are România, orice s-ar spune, vă asigur că nu îmi e frică de un partid, de un lider politic sau de altcineva. Eu sunt un om realist şi dacă sunt pe această funcţie înseamnă că trebuie să fac ceea ce ţine de mine pentru ţara noastră, căutând să nu potenţiez conflicte, căutând să creez un acord politic pentru a împinge lucrurile, în aşa fel încât să menţinem echilibrele în acest stat şi să îndreptăm lucrurile. Asta am încercat în această perioadă şi sper şi de la toţi ceilalţi lideri politici că au responsabilitatea poziţiei pe care o deţin”, a declarat premierul Ilie Bolojan într-un interviu la Europa FM.

Ilie Bolojan, după intrarea României în recesiune tehnică: Face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții. Guvernul adoptă OUG de relansare economică săptămâna viitoare

Întrebat despre o eventuală trecere în Opoziție, șeful Executivului a lăsat de înțeles că Guvernul va fi schimbat atunci când nu va mai avea susținere politică:

„În momentul în care acest guvern nu va putea face ceea ce este necesar, deci nu va mai avea susţinere, cu siguranţă va veni un alt guvern. Iar pentru mine, vă rog să mă credeţi că va fi o uşurare această situaţie şi da, e posibil ca, în condiţiile în care aritmetica parlamentară dă o majoritate de jumătate plus unu, să vedem dacă această coaliţie nu funcţionează, o altă coaliţie.”

Ilie Bolojan a mai declarat că, înainte de toate, trebuie rezolvat bugetul pentru anul 2026. România a intrat în recesiune tehnică, după ce Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul III 2025. Este al doilea trimestru consecutiv de scădere, după ce şi în trimestrul 3 din 2025 PIB-ul a scăzut faţă de trimestrul 2 cu 0,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Premierul Ilie Bolojan afirmă că recesiunea tehnică anunţată vineri de către specialişti era inevitabilă şi anticipată, întrucât România a început trecerea de la ”un model bazat pe deficit şi consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiţii, productivitate, export şi disciplină bugetară”.

 

Bolojan explică pericolul la care se poate expune România dacă desecretizează raportul privind anularea alegerilor prezidențiale

 

Întrebat de un ascultător EUROPA FM, premierul a explicat: „Atunci când se iau anumite decizii se iau pe baza datelor comunicate. CCR având datele a luat deciza respectivă. Pe baza datelor oficiale aceasta a luat decizia respectivă. Datele oficiale au fost publicate. Toate materialele cu secret de serviciu pot să fie la un moment dat expuse. Dar trebuie să te gândești la ce expui.
Dacă ai expune anumiți ofițeri de informații… Nu mă refer la acest caz de exemplu! Însă domnul președinte dacă o să considere necesar va putea să prezinte acest raport.

Eu nu am o problemă pe asta. Guvernul nu are responsabilități în acest sens”, a spus Bolojanş.În decembrie 2024, judecătorii Curții Constituționale au decis anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, o decizie fără precedent în România.

Citește și: Mihai Fifor îl demolează pe Bolojan după ce România a intrat în recesiune: „Începe evaluarea politică. Iar evaluarea va avea inevitabil un nume. Miracolul de la Bihor aproape a ucis pacientul”

La momentul respectiv, SRI a transmis că Georgescu Călin declarase la Autoritatea Electorală Permanentă un buget de campanie de „zero lei”, susținând că nu a cheltuit nicio sumă. Ulterior însă, a fost identificat un utilizator care ar fi făcut donații de peste un milion de euro.

Președintele Nicușor Dan a declarat, în decembrie 2025, că statul român trebuie să explice cât mai detaliat momentul anulării alegerilor, și a spus că în 2 sau 3 luni vor exista clarificări.

Șeful statului a afirmat la vremea respectivă că „partea importantă din campania lui Călin Georgescu a fost direcționată de la Moscova”.

 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Sorin Cârțu a văzut pe TikTok derapajul vulgar al fanilor olteni la adresa lui Florin Tănase: „Adevărații suporteri nu iubesc pe nimeni”
Capital.ro
Dezvăluirea momentului. Acum s-a aflat ce a făcut Călin Georgescu în timpul pandemiei
Playtech.ro
Ninsori în martie, în București: Vești de la meteorologi despre ultimele zile de iarnă
Adevarul
„Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
I-a fost apropiat lui Gigi Becali în tinerețe, dar acum îl atacă fără milă: ”Ai rămas un nimic, faci trafic de influență, nebunule! I-a dat bani lui Simion și face legi domnul ăsta”
MediaFlux
Ministrul Transporturilor a confirmat: Portul Constanța va prelua singurul port al Republicii Moldova, Giurgiulești
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat