PSD reacționează la decizia lui Nicușor Dan de a participa la Consiliul pentru Pace: „România nu trebuie și nu are nevoie să aleagă între UE și SUA”

Prima reacție a PSD după ce președintele Nicușor Dan a acceptat invitația de a participa la prima reuniune a „Consiliului Păcii” organizată la Washington, precizând că România va avea statut de observator. Șeful statului susține că participarea vizează reafirmarea sprijinului pentru eforturile diplomatice internaționale și pentru inițiativele de reconstrucție, într-un context regional și global marcat de tensiuni și reconfigurări de securitate.
Filip Stan
15 feb. 2026, 15:44
PSD reacționează la decizia lui Nicușor Dan de a participa la Consiliul pentru Pace: „România nu trebuie și nu are nevoie să aleagă între UE și SUA”

Mihai Fifor (PSD), fost ministru al Apărării, a salutat decizia președintelui Nicușor Dan de a participa la reuniunea „Consiliului Păcii” de la Washington, la invitația președintelui american Donald Trump, calificând-o drept „importantă, corectă și necesară”.

„Decizia președintelui Nicușor Dan de a participa la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington, D.C., la invitația președintelui Donald Trump, este una importantă, corectă și necesară pentru poziționarea României într-un moment internațional extrem de complicat”, a precizat Mihai Fifor pe Facebook.

Social-democratul a mai scris că simpla prezență a României la o asemenea reuniune are o semnificație strategică. „Fie și doar ca observator, România trebuie să fie acolo unde se discută despre pace, despre stabilitate și despre arhitectura de securitate care ne influențează direct viitorul”, potrivit fostului ministru al Apărării, punctând că participarea nu echivalează cu o asumare automată a tuturor pozițiilor exprimate în cadrul forumului.

Vezi și Nicușor Dan anunță decizia privind participarea la Consiliul Păcii al lui Trump: „România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului din Fâșia Gaza”

În continuare, Mihai Fifor a făcut trimitere și la implicarea anunțată a României în procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza, arătând că aceasta continuă o direcție deja consacrată în politica externă a Bucureștiului.

„Implicarea anunțată în procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza continuă o linie de conduită pe care România a urmat-o consecvent: sprijin pentru civili, deschidere pentru soluții diplomatice, respect pentru dreptul internațional și pentru rezoluțiile adoptate în cadrul Organizația Națiunilor Unite”, a explicat deputatul PSD.

În opinia lui Fifor, mesajul central al participării României la reuniunea de la Washington este legat de echilibrul strategic între parteneriatele fundamentale ale statului român.

„România nu trebuie și nu are nevoie să aleagă între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Suntem parte a ambelor lumi instituționale, iar securitatea și dezvoltarea noastră depind de soliditatea ambelor relații. România trebuie să își urmărească interesele printr-o politică externă lucidă, previzibilă și credibilă, bazată pe corectitudine, abilitate diplomatică și loialitate față de valorile europene și transatlantice”, a subliniat el.

Social-democratul a mai spus că prezența la masa discuțiilor este esențială pentru ca România să își facă auzită vocea. „A fi prezent la masă nu înseamnă aliniere necondiționată, ci responsabilitate. Înseamnă maturitate politică. Înseamnă înțelegerea faptului că absența te scoate din joc, iar vocea României contează doar dacă este auzită acolo unde se iau deciziile. Salut această decizie înțeleaptă a președintelui Nicușor Dan. România trebuie să participe, să fie implicată și să își apere interesele cu demnitate și profesionalism”.

Citește și O fostă judecătoare cere în instanță documente care să ateste studiile lui Nicușor Dan. Ce suspiciuni există legat de diplomele președintelui

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
A fost pusă la zid după aventura cu soțul celei mai bune prietene. Cum arată viața ”amantei” lui Lachie Neale
Capital.ro
Schimbări pentru asociația de proprietari. Reguli noi pentru grădinile de bloc. Se obține acordul a minimum 50% + 1 dintre proprietari
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Persoana secretă din spatele lui Donald Trump. I-a șocat pe toți când l-a comparat pe președintele SUA cu Iisus Hristos VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj