AUR: Scenariul pe care noi îl vedem este de a merge la alegerile anticipate, cu guvern de tranziţie. Suntem într-un talmeş-balmeş!

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ştefăniţă Avrămescu, a declarat luni că suntem într-un talmeş-balmeş făcut de actuala guvernare, iar scenariul pe care ei îl văd este de a merge la alegerile anticipate şi să avem un guvern de tranziţie, după care o reconfigurare a clasei politice şi a Parlamentului.
Viorel Dobran
16 feb. 2026, 16:07
AUR: Scenariul pe care noi îl vedem este de a merge la alegerile anticipate, cu guvern de tranziţie. Suntem într-un talmeş-balmeş!

”Scenariul pe care noi îl avem în considerare şi pe care îl vedem, unul care ar putea să fie fezabil, este cel pe care l-a expus şi preşedintele AUR, George Simion, acela de a merge la alegerile anticipate, să avem un guvern de tranziţie până la alegerile anticipate, după care să avem o reconfigurare a clasei politice şi a Parlamentului aşa cum este el astăzi, ca să ieşim din tot acest haos”, a declarat purtătorul de cuvânt al AUR, Ştefăniţă Avrămescu, într-o conferinţă de presă.

Nicușor Dan, criticat de Adrian Năstase și Silviu Predoiu pentru statutul de observator la Consiliul Păcii. ”Așteptăm mereu ca alții să ne spună ce trebuie făcut, apoi ne mirăm că nu contăm”

El a arătat că despre pachetul legat de administraţia publică se vorbeşte de aproape 8 luni de zile.

”De fiecare dată auzim: săptămâna viitoare, săptămâna viitoare, săptămâna viitoare. De 8 luni aceiaşi poveste. Doar că nu am văzut absolut nimic. În schimb, au tăiat de la educaţie, au vrut acum să tăie de la sănătate, caută tot felul de justificări. Anul trecut veniseră cei de la PSD cu acel pachet de relansare economică. Acum au venit cu un pachet de solidaritate. Condiţionează un pachet legat de reforma în administraţie de pachetul acela de solidaritate. Anul trecut, când se luau măsurile fiscale care aveau impact asupra bugetului, avizau şi erau de acord cu toate. Acum, brusc, nu mai sunt de acord cu nimic”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al AUR.

Ştefănuţă Avramescu a precizat că ”vedem un haos generalizat în tot ceea ce priveşte coaliţia de guvernare”.

”În momentul în care ei nu se înţeleg, pentru că am văzut şi ce a spus domnul Ciolacu aseară, că ar trebui să ia în calcul inclusiv ieşirea la guvernare. Asta e coaliţia funcţională? Bugetul pe 2026 nu poate să fie realizat atâta vreme cât această reformă nu este dusă la capăt. Ei, nici la ora actuală, nu ştiu cum vor adopta reforma administraţiei publice. Dacă vor adopta o ordonanţă de urgenţă, prin care premierul Bolojan să evite PSD-ul, vor merge pe asumarea răspunderii? Adică suntem într-un talmeş-balmeş făcut de actuala guvernare, dar unul care afectează atât bugetul de stat, şi afectează ulterior şi localităţile, proiectele de investiţi şi aşa mai departe”, a subliniat reprezentantul AUR.

Petrişor Peiu (AUR), despre situaţia economică: Este mult, mult mai gravă decât se încearcă a ni se spune de către guvern  
 

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat luni, despre situaţia economică, că este mult, mult mai gravă decât se încearcă a ni se spune de către guvern iar soluţia AUR are în centru revenirea la cotele standard de TVA de 19%, respectiv 9%.

”Situaţia este mult, mult mai gravă decât se încearcă a ni se spune de către guvern. (..) Noi am prezentat soluţia noastră, care are în centru revenirea la cotele standard de TVA de 19%, respectiv 9%, mai are în centru un regim simplificat pentru micro-întreprinderi, definite astfel ca fiind cele cu cifră de afaceri de până în 250 de mii de euro”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, la Parlament, despre soluţiile AUR pentru redresarea economică.

Citește și CTP tună și fulgeră după ce Nicușor Dan a anunțat că va fi prezent la Consiliul Păcii al lui Donald Trump. ”România se consacră politic în poziția de țară de clasa a doua. Mai sper doar ca metalele astea rare, pe care le-am avea, să intereseze pe cineva”

Peiu a menţionat că AUR propune ”interzicerea deductibilităţii fiscale pentru tot ceea ce înseamnă operaţiuni de transfer a profitului, adică contracte de management, consultanţă, drept de proprietate intelectuală pentru companiile multinaţionale, plus limitarea deductibilităţii cheltuielilor cu dobânda la creditul intra-grup”.

”De asemenea, vorbim despre transformarea datoriilor pe care statul le are către companii în credit fiscal. Vorbim de asemenea despre plata contribuţiilor în funcţie de numărul de ore efectiv lucrate în cadrul contractelor, aşa-numite part-time, de fapt cu timp redus de lucru. De asemenea, vorbim de revenirea cotei de impozitare a dividendelor sub nivelul cotei de impozitare a veniturilor salariale, pentru a stimula antreprenoriatul.

”În compensaţie sau, dacă vreţi, însoţind măsurile acestea pe care le-am enunţat, avem şi măsuri de reducere a cheltuielilor. (..) Noi avem un proiect de reducere raţională a cheltuielilor, bazat pe plafonarea principalelor categorii de cheltuieli şi pe reducerea funcţionalităţilor pe care agenţiile şi autorităţile de stat le au, inclusiv pe desfinţarea unor agenţii şi autorităţi şi pe comasarea altora”, a declarat Petrişor Peiu.

El a menţionat că, în principiu, logica AUR este de tipul ”redefinesc, reduc funcţiile pe care statul trebuie să le  îndeplinească şi de aici rezultă reducerea aparatului de stat”.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Jaf la Institutul Oncologic București: 600.000 de lei pentru abonamente „fantomă”. iPhone-uri de lux, dispărute fără urmă
Capital.ro
Se schimbă permisele de conducere. Ce informație nouă va apărea pe acte. Unde se aplică de la 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Izvorul Tămăduirii. De ce se sfințește apa și cum se folosește corect. Tradiții și obiceiuri din bătrâni
Adevarul
Șoc în fotbal: fostul portar Alex Manninger a murit într-un accident rutier îngrozitor. A intrat cu mașina într-un tren de pasageri
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
17 persoane și-au pierdut viața şi aproape 100 au fost rănite, după ce Rusia a atacat Ucraina cu drone şi proiectile. Cum a răspuns Kievul
iamsport.ro
Fotbalistul Generației de Aur, suspendat 6 luni de Mircea Lucescu pentru că a luat o boală cu transmitere sexuală
MediaFlux
Izvorul Tămăduirii 2026. Tradiții și miracole în Vinerea Luminată. Ce este interzis și ce este obligatoriu astăzi
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj